Retete germane – The Food Connection

In ultimul an am postat destul de rar pe blog. Lipsa timpului, proiectele care s-au acumulat, cartile la care am lucrat – au fost multe motive. Am gasit insa o modalitate prin care sa ma autostimulez nu numai sa scriu mai des, dar si sa aflu mai multe despre bucatariile lumii: am hotarat sa particip in proiectul initiat de Savori Urbane – The Food Connection. Ideea e simpla: suntem 24 bloggeri participanti si in fiecare luna unul dintre noi va “gazdui” la el pe blog un tip de bucatarie (italiana, franceza, spaniola, araba, etc.), iar ceilalti se vor ocupa ca in luna respectiva sa publice cel putin o reteta din bucataria respectiva. Creativ, util, informativ, misto!

11038402_10205226618897781_1607548293544645152_n

Bucatariile si lunile au fost trase deja la sorti si… a picat pe mine sa deschid proiectul cu bucataria germana! Ta da! M-am bucurat foarte tare, chiar daca nu stiu nimic despre mancarea nemteasca, in afara de varza, carnati si bere; am considerat ca e o oportunitate foarte buna sa ies din ignoranta si sa fac putina cercetare. Noroc cu Google.

Asa am aflat ca fiecare regiune din Germania are propriile ei specialitati si ca diferentele culinare intre regiuni sunt destul de mari (ca si la noi, desigur) si ca nemtii sunt mari fani carne de porc si cartofi: cumva, mi se pare normal ca bucataria lor sa fie adaptata climei dar si ingredientelor locale. De fapt, la capitolul carne nemtii mananca in principal porc, vita si pui, iar in partea de nord si destul de mult peste; sunt fan vanat, dar e greu sa ii convingi sa incerce sau sa gateasca alte tipuri de carne, gen oaie sau capra. Au peste 1500 feluri de carnati (!) pe care ii insotesc cu cel putin la fel de multa bere si sunt capabili sa manance cartofi in orice forma, desi nu se omoara dupa piure, si nici macar nu indraznesc sa vorbesc de iubriea pentru snitel. Lor le datoram covrigii, tortul Padurea Neagra (Black Forrest), taiteii Spatzle (niste taitei cu muuult ou, foarte populari in special in sudul Germaniei) si KloSe (galustile).

Inca de mica, pe cand ma uitam la RTL si Pro7 fara subtitrare, desi nu intelegeam nimic intelegeam perfect ce inseamna FRUHSTUCK. Mic dejun. Ma uitam la copiii aia cu dinti perfecti cum mancau Kinder felie de lapte si-mi ploua in gura mea de copil comunist si neinvatat cu bunatatile. Bai, tot timpul mi-am dorit un fruștuc nemtesc: paine de toate felurile, prajita sau nu, unt galben si cremos, gemuri de fructe de padure si nutella, cereale variate cu lapte, iaurt cu fructe, oua, (pe atunci mezeluri), branze variate si, tot pe atunci, Leberwurst. Nimic nu-mi spunea abundenta mai mult ca micul dejun regesc si inimaginabil al nemtilor.

Cercetarea mea mi-a aratat cu surprindere ca nemtii sunt indragostiti de painea variata si buna atat de mult incat lipsa painii de calitate e principala problema a expatilor. Go figure! Nu e de mirare: au zeci de feluri de paine artizanala, in special facuta cu maia, cu toate tipurile de faina (dar favorizeaza faina neagra si de secara) si cu zeci si zeci de seminte. Painea e incredibil de pretuita, variata, calitativa si hranitoare. Bravo Germania!

Acestea fiind spuse, va voi lasa sa descoperiti mai multe despre bucataria germana din panoplia de retete a bloggerilor participanti care ne vor incanta luna asta cu tot felul de specialitati (iar eu una sunt incredibil de curioasa sa aflu care!). Eu mi-am propus – pentru ca mi-a aruncat la fileu doamna Zaharescu-Tiensuu/Kiss the Cook sa fac… VEGGIEWURST biatches! Carnat vegetarian! Daca imi iese, voi calari curcubeul intr-o glorie absoluta.

Pana atunci, va spun ca bloggerii participanti in acest proiect sunt care mai de care mai de seama si-mi face mare placere sa ma numar printre ei. Continue reading

Supa crema de rosii

Stateam eu intr-o zi si mi s-a facut o pofta turbata de supa de rosii. Turbata! Faza e ca eu nu stiu stiam sa fac supa de rosii, ce nasol. Ce facem cand nu stim sa gatim ceva? Cautam pe google, desigur, ca doar de aia stam ca zombi conectati la internet pe toate mijloacele posibile! Nu stiu voi cum va alegeti retetele pe care vreti sa le testati din multitudinea care ne inunda browserele la orice cautare, dar eu am cateva criterii clare care in majoritatea cazurilor ma ajuta sa nu dau gres.

_DSC2701

In primul rand, ma uit dupa retete cu fotografii. Nu, nu pentru ca ma incanta si ma fac sa visez la produsul respectiv – ca fotograf si food stylist stiu foarte bine cat e de usor sa faci o mancare cu gust de nisip sa arate senzational – ci pentru ca asa reusesc sa vad textura, precum si micile elemente care ar putea da de gol un preparat nereusit dar bine impanat. E ciudat sa va spun asta, v-ati putea gandi ca imi bat singura cuie in talpa si ca mancarea de pe blog e de rahat da’ are succes pentru ca e pozata bine. Nu ma ingrijoreaza asta, am linistea omului care stie ca ce pune pe blog e testat, e real, nu e photoshopat si are tendinta generala de a placea unei mari majoritati. Daca poza imi inspira incredere, trec la pasul doi: ma uit la ingrediente si modalitatea de combinare. Daca mi se pare ca unele dintre ele nu merg bine impreuna sau daca vad tehnici de gatit total aiurea sau daca nu inteleg explicatiile, trec mai departe.

In fine, un al treilea criteriu este foarte important: persoana care scrie reteta. Daca sunteti niste mici gurmanzi amatori de gatit acasa, fac pariu ca aveti acel om (oameni?) de la care ati testat mai multe retete pe care de fiecare data cand le-ati incercat nu au dat gres si care va vorbeste intotdeauna pe intelesul si spre placerea voastra. Eu am mai multi, dar unul dintre oamenii mei de baza e Laura Laurentiu. Daca nu stiu sa fac ceva si mama nu e in zona, ma duc ata la ea pe blog. Stiu ca voi gasi explicatii foarte precise si detaliate si retete testate care nu-si bat joc de ingredientele mele. Blogul Laurei este o resursa extrem de folositoare, marcati-l ca atare si multumiti-mi mai tarziu.

Revenind pe firul epic, eram eu, pofta de supa de rosii si nevoia de explicatii. Gasesc reteta Laurei, vad pozele, vad textura, vad ingredientele, imi da cu plus, hai sa ma apuc sa o fac. Evident, rosiile nu-s in sezon, asa ca am apelat cu incredere la conservele puse de mama si mi-am facut o cruce cu limba in speranta sa-mi iasa totusi comestibila si in lipsa rosiilor proaspete. N-am urmat intocmai reteta originala, dar ce a iesit a fost asa, ca o ambrozie, un nectar al zeilor scoborati din gusturile copilariei mele si multiplicate cu 1.000 si sa-mi-dau-palme-cred-ca-e-cea-mai-buna-supa-de-rosii-mancata-vreodata! De aceea insist sa o pun pe blog, sa v-o prezint si sa va implor sa o incercati.

_DSC2705 Continue reading