Sunt convinsa ca pana la ora asta sunteti aproape gata cu pregatirile de Paste, cum sunt la fel de convinsa ca nu mai stati pe net sa mai cautati retete sau sa aruncati cate un ochi pe bloguri culinare. De aceea nici n-am de gand sa va bat capul cu asta, ci mai degraba o sa va spun o poveste. Povestea celui mai bun si mai hidos cozonac de Sarbatori. Acest Quasimodo al cozonacilor vine sa ne confirme din nou (daca mai era nevoie) ca frumusetea este superficiala si nu poate inlocui bunatatea… sufletului :)
Ieri a fost vinerea cozonacilor, ziua cea mare in care aveam sa-i demonstrez maica-mii ca exista o masinarie care-si face treaba mai bine ca mainile ei experte. Ca se pot face cozonaci fara efort, transpiratii si fara sa umplem bucataria de faina, sau sa petrecem ore in sir aplecate deasupra ligheanului de framantat. Mr. Red era pe pozitii si-mi promisese in secret cei mai buni cozonaci din lume, asa ca nu aveam prea mari emotii. Reteta nu era un mister, aceeasi din fiecare an, mostenita din mosi stramosi pana la mine.
Zis si facut: am cernut 1 kg de faina in bolul incapator al lui Red, am pregatit separat amestecul de lapte si pe cel de drojdie, si am inceput framantatul. Mama se uita neincrezatoare, dar tacuta: o avertizasem ca era tolerata in bucatarie doar in scop observator. Eu eram putin stresata, ca ma gandeam ca poate 1kg de faina plus amestecul de lichide ar putea fi prea mult pentru capacitatea Kitchen Aidului, dar n-a fost deloc asa. Se poate framanta lejer si fara probleme aceasta cantitate, atata timp cat nu depasiti viteza maxima de 2.
Pai si incepu Red sa mixeze, eu sa torn laptele.. in cateva minute se formase un inceput de coca, am turnat ouale, in alte cateva minute am avut coca formata, apoi amestecul de drojdie, iar la sfarsit untul topit si uleiul. Mama deja se simtea zdruncinata in pareri, caci coca nu se lipea, contrar asteptarilor… si mai era si incredibil de fina. Nu va pot descrie cu cata satisfactie am scos din bol cea mai fina si aerata coca din cate vazuse mama in istoria ei bucatareasca! E drept, din vina mea avea si cateva cocoloase: le-am vazut formandu-se in etapa initiala, dar, in loc sa opresc putin robotul si sa il ajut cu o spatula, eu ma uitam ca vitica in calendar, total absorbita de procesul de productie.
Cum mama nu prea se incredea in ochi, bineinteles ca a bagat mana in coca, cu scuza ca voia sa disperseze cocoloasele. Satisfactia s-a dublat, ca era atat de bine framantata si nelipicioasa incat n-a avut practic ce sa-i faca… sau ce sa comenteze la adresa lui Red, care-i zambea superior de pe blat. Asa ca am dat-o la crescut, urmand ca intr-o ora sa ne intoarcem si sa formam cozonacii. Da’ de unde. In jumatate de ora aluatul nostru daduse peste castron, asa ca am fost nevoite sa-i umplem, unul cu nuca, unul cu rahat. I-am dat in tavi si ne-am pregatit psihologic sa mai asteptam o ora-doua pana vor fi crescuti. Surprize-suprize, dupa jumatate de ora astia dadusera afara din tavi si trebuiau bagati la cuptor obligatoriu.
Mama era deja socata. Socul cel mare a venit insa 20 minute mai tarziu… I-am pus pe raftul din mijloc al cuptorului, cum facem de obicei, am dat focul la mic si am plecat in treburi. Dupa ceva timp ne-am aplecat sa-i verificam si, cand colo, ce sa vezi?! Cozonacul cu nuca crescuse atat de mult incat atinsese tavanul cuptorului si se blocase fix in grill. Mi s-au bulbucat ochii, am sarit direct pe tava si am dat sa-l scot… si l-am scos. Fara scalp, care n-a stiut exact ce sa aleaga: sa ramana intepenit in grill, sau sa cada pe plita cuptorului? Asa ca le-a bifat pe amandoua, spre disperarea noastra.
Timp de cinci minute bucataria mea a rasunat a injuraturi birjaresti, dupa care peste casa noastra s-a asezat o tacere grea si dubioasa. Mama si iubi mergeau pe varfuri, Pufu se uita cu ochii mari si rosii si nu scotea un sunet. Cozonacii mei iubiti, primii cozonaci ai mei si ai lui Red fusesera compromisi. Or so we thought.
Cand i-am scos nici n-am vrut sa ma uit la ei. Dupa care am inceput sa-i miros… si stiti ceva? Tot raul spre bine! In fiecare an, mama face cozonacii cu doua zile inainte si nu ne lasa sa ii atingem pana la Paste, ceea ce mie mi se pare o tortura inutila, mai ales ca eu sunt mare fan cozonac fierbinte. Dupa doua zile, deja mi se pare turta si nu-l mai mananc. Intrucat cozonacul de anul asta era deja ferfenita iar eu deprimata, m-am infipt in el fara regrete.
Buey. A fost cel mai bun cozonac din viata mea. Adica este, care este. Ceea ce ne-a impresionat pe toti a fost faptul ca a iesit extrem de pufos si aerat, cum sunt cele cumparate, ceea ce ne-a facut sa realizam cat de importanta este framantarea si ca prajiturile cumparate de multe ori au alta textura decat cele facute in casa tocmai datorita robotilor profesionali! Asta da constientizare!! I JUST LOVE MR. RED!!
Daca ati rezistat pana acum, iata rezumatul:
1. Framantatul a fost o gluma, s-a facut in 10 minute de catre Kitchen Aid, fara efort din partea noastra. SUPER-IMPORTANT.
2. Coca a iesit extrem de fina, aerata si pufoasa, si NU s-a lipit, asa cum se intampla la framantarea manuala.
3. Timpii de crestere (in lighean si apoi in tavi) s-au redus la jumatate.
4. Cozonacii au crescut cu 1/3 mai mult decat in mod normal.
5. Au fost incredibil de pufosi si gustosi, ca cei cumparati din magazine, doar ca fara chimicale.
6. Mama a recunoscut public ca Mr. Red face cozonaci mai buni ca ea.
In aceasta nota victorioasa, inchei dorindu-va Sarbatori Fericite alaturi de cei dragi, cu multa lumina in suflet si un dram de compasiune.
Judecati mai putin, iubiti mai mult..!
Love and light,
Andie, Iubi, Mami, Mr. Pufu and.. Mr. Red :)
Eiiiiiii , ce bine ca a ramas fara scalp :) , altfel trebuia sa astepti 2 zile pana sa-l gusti !!! ;):))) .La cat de bine arata , sunt convinsa ca sunt extraordinari de buni !!! ….
Sarbatori linistite , pline de bucurii si intelepciune iti doresc din suflet !!!
PS.Incep sa-l vreau si eu cam tare pe Mr.RED !!! ;) ….e clar ca face minuni !!!:):)
Cat, este foarte clar: de acum inainte nu voi mai sta sub regatul de teroare al maica-mii, care imi da numai cozonac vechi ca hotaraste ea ca e bun :) Gata, se papa cald!
In ce-l priveste pe Mr. Red… trebuie sa-ti zic ca anumite chestii ma asteptam sa le faca, ca na, era firesc, vazusem pe net. Altele insa m-au surprins, in special partea care tine de rapiditate, economia de timp, efort si calitatea superioara a aluaturilor si cremelor. Nu credeam ca o mixare profesionista poate avea un asa impact asupra produsului finit, sincer iti spun. Cu riscul de a ma repeta: crezi ca stii ce misto e, dar cand incepi sa il folosesti iti dai seama ca habar n-aveai ce misto e! :) Ca sa nu iti mai zic ca incep sa ma obisnuiesc cu statul :)
Daca inainte sa-l am imi imaginam ca este foarte bun, insa mi se parea foarte scump, acum iti pot spune ca daca nu l-as mai avea, as strange cu siguranta banii sa-mi iau unul! In fine, asta e parerea mea proprie si personala :)
Cred tot ce spui :) , iar daca Mr.Red ti-a adus si timp de relax ( cu totii ne-am dori ca ziua sa ai mai mult de 24 , nu ? :) ) , ce sa mai zic , este o minune !!!!! ;) …… acum ma gandesc eu cat ma muncesc in ultimii ani la pasca cu framantatul :((( …..
O zi superba iti doresc !!!
Daaa, pentru mine era HORROR sa tin de lighean in timp ce mama imi dadea cu el in cap, ca deh, mai sarea din mana, nu? :)
Te pup Cat, have a pisi & pisi day! :)
Foarte amuzanta descrierea si in final cozonacii foarte aratosi.
Sa-ti fie de bine si la cat mai multi!!
Paste fericit alaturi de cei dragi,inclusiv Mister Red:)
Hristos a inviat!
Angi, Adevarat a Inviat! Si eu si Mr. Red te salutam si te mai asteptam pe la noi :) Deh, amuzanti, ca daca nu facem haz de necaz.. ce ne mai ramane? Te pup, iti uram toate cele bune!
dupa ce am citit to articolul mi-am muscat buza si mi-am spus pe loc …. sa nu mai spun niciodada niciodata! … deci ma faci sa vreau si eu un red/pink sau black KA :))
Mda… niciodata sa nu spui niciodata, asta e o lectie buna :P
Andreea.. nu pot sa iti spun cat de meserias e Red. Chiar aseara am facut un tort si doua tavi de cupcakes si pot spune ca NU am simtit. E senzational sa bagi totul intr-un mixer si el sa il faca mai bine decat l-ai face tu, timp in care tu iti vezi de ale tale. Pe masura ce trece timpul devin din ce in ce mai dependenta de el, il iubesc din ce in ce mai mult si imi dau seama ca n-as mai VREA sa prajituresc fara el :) Asa ca pune bani la ciorapei, ca nu cred ca vei regreta vreodata!
Pupici!
:) Si eu am avut de Pastele asta propria poveste cu propriii cozonaci. Mi-am zis eu sa nu fac unul mare (38x12x10), ci doi mai mici. Si cum aveam doua forme identice ca dimensiune, am format doi cozonacei si i-am asezat frumos in ele. Acuma, erau ele formele la fel de mari una cu cealalta, doar ca una era din tabla, cealalta din silicon. :)) Inca din timpul dospirii forma de silicon a dat semne ca nu poate sa-si sustina continutul, dar cand i-am mai bagat si la cuptor… wow! Bietul cozonac a iestit la fel de lat cat si de lung, schimonosit, labartat si crapat. :)) Barbatu-meu m-a intrebat “ce-i cu mutantu’, il mancam?”. S-a mancat. Ca era bun.
Doamna Laura, in primul rand, ce mai face varu’ lu’ Red? Mai rasufla? Eu una am devenit total si iremediabil indragostita de fortzosu’ meu, nu ma mai vad gatind fara el :))
Se vede treaba ca a fost Pastele cozonacilor hidosi dar gustosi, ca nu ma indoiesc ca la gust Mutantu’ a facut legea :) Eu una nu stiu ce sa ma mai fac cu tavile de cozonac: ale mele sunt din teflon si mai nou orice pun in ele se lipeste, desi stratul nu a fost afectat de mine in vreun fel. Si mama la Valcea pateste la fel. Ma gandeam sa-mi iau de silicon, dar dupa povestea asta pe care tocmai mi-ati spus-o… nici asta nu mai indraznesc! Sa fiu oare condamnata la cozonaci si paini deformate?
Va imbratisez cu drag!!
[…] cele trei salate la fel de magice ca si craii de la rasarit, atent enumerate mai sus, precum si o portie de cozonaci atomici. Za classics. Dar – muhahaha – anul asta nu am chef de clasici. Anul asta am chef de o […]
in privinta tavilor folsesc de ani de zile tavi din yena si sunt super ok.cat despre ka….vreau si eu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Lili, economiseste si ia-ti! Merita fiecare banut!