Trufe raw cu morcovi si suc de ghimbir

9

Doua lucruri sigur le iubesc pe lumea asta: morcovii-n prajituri si ghimbiru’-n beuturi. Pe reteta asta, niciodata nu se da gres. De curand am fost la Beca’s Kitchen unde am gustat un suc de ghimbir atat de ispititor incat mi-am zis imediat ca trebuie neaparat sa-l reproduc si acasa. Intrucat aveam o radacina de ghimbir lesinata care lancezea ilegal si longeviv prin frigider, nimic nu mi-a mai stat in cale.

Suc de ghimbir

Ingrediente

  • 1 radacina de 4 degete de ghimbir proaspat
  • 1 lamaie
  • 3-4 linguri miere
  • 1 litru apa

Metoda

  1. Curatam ghimbirul de coaja apoi il stoarcem prin slow juicer impreuna cu apa. Daca nu avem storcator, atunci il punem in blender impreuna cu apa si mixam foarte bine pana obtinem un suc pe care apoi il strecuram.
  2. Amestecam sucul obtinut cu zeama lamaii si mierea.
https://www.andie.ro/2012/12/11/trufe-raw-cu-morcovi-si-suc-de-ghimbir/

Culoarea sucului din imagine nu este trucata nicidecum. Nu ma asteptam sa iasa asa intensa si asa frumoasa. Daca ghimbirul vi se pare prea puternic – ceea ce eu cred ca se va intampla cu siguranta – folositi sucul ca un fel de sirop, in sensul ca va sfatuiesc sa il diluati cu apa (la 1/2 pahar de suc adaugati 1/2 pahar apa).

Ei bine, in baza acestui suc miracol care am descoperit ca da digestia pe viteza turbo-ultra-speed (aviz amatorilor!), am prestat si o portie de trufe raw cu morcovi si ghimbir. De ce? Pai pentru ca ma chinuia peste margini faptul ca dupa ce faceam sucuri la slow juicer imi ramanea o pulpa asa faina si bine stoarsa dar pe care trebuia sa o arunc… Ideea a venit de la prietena mea Diana, proaspat intrata in clubul slow juicerilor, care mi-a zis ca ea foloseste resturile de legume si fructe pentru a face trufe raw. Nemaipomenit! Intrucat aveam o cana de pulpa de morcov in frigider, m-am pornit si eu.

Reteta are la baza crusta raw pentru tarte, insa este diferit faptul ca de data asta am adaugat pulpa proaspata de leguma, care a facut o diferenta fantastica.

Trufe raw cu morcovi si suc de ghimbir

Ingrediente

  • 100 g nuci romanesti
  • 1 praf sare de Himalaya
  • 1/2 lingurita coriandru macinat
  • 1/2 lingurita scortisoara macinata
  • 2 linguri cacao raw
  • 2 linguri fulgi de cocos bio (plus extra pentru tavalit)
  • 4 smochine uscate
  • 7 curmale uscate
  • 4 caise uscate
  • 1 ceasca morcovi de la slow juicer sau rasi marunt-marunt
  • 2 linguri suc de ghimbir

Metoda

  1. In vasul robotului cu lama S am mixat mai intai nucile cu restul ingredientelor, mai putin fructele uscate si morcovii.
  2. Golim compozitia bine mixata intr-un castronel si trecem sa mixam fructele impreuna cu sucul de ghimbir. Spre sfarsit adaugam si morcovii.
  3. Unim cele doua compozitii si framantam bine, pana obtinem o coca maleabila si omogena. O frumusete!
  4. Formam bilute de aluat pe care le tavalim prin fulgi de cocos sau susan si.. gata!
https://www.andie.ro/2012/12/11/trufe-raw-cu-morcovi-si-suc-de-ghimbir/

Au iesit atat de aromate si mi-au placut asa mult! Alaturi de sucul de ghimbir am simtit asa, cum ma piscateste sanatatea pe limba. Ma uit ca e deja decembrie si eu pana acum n-am fost nici macar in apropiere de a avea o raceala. Sa o tinem tot asa, zic. Multumesc pe aceasta cale sucurilor naturale si citricelor care m-au aparat cu darzenie :)

Love and ginger!

9 COMMENTS

  1. gagicu meu face sucuri de-acestea si de fiecare data cand imi serveste un pahar imi spune: “auzi, asta-i secretu nostru impotriva racelilor. ui la prostii astia cum racesc si noi n-avem nica…vezi? vezi?!”. asa ca am sa fac si io de-astea! multumesc!

  2. Draga Andie, esti adorabila :) Pur si simplu ma uimesti de fiecare data prin creativitatea si originalitatea ta :) Iti doresc sanatate multa si iubire maxima! :)

  3. Draga Andie, daca vreodata ai drum prin Brasov si vrei si poti si ai chef :) te invit la o praji delicioasa si megasanatoasa la Simplicity :)
    Oferta din inima si fara termen de expirare :)
    Te pupppppp

  4. Draga Andie,
    Am ramas foarte placut suprinsa de aceste trufe. Eu nu am avut smochine si caise uscate, dar am pus mai multe curmale. In schimb, am avut pulpa de morcov, telina, sfecla si mar, rezultata dupa ce am facut suc din aceste ingrediente. Ceea ce mi se pare cu adevarat extraordinar, este aroma deosebita; nu imi cine sa cred cat de bine se potrivesc si se completeaza condimentele. Nu mi-a placut niciodata coriandrul si aveam emotii de ce o sa iasa, in plus ma gandeam ca trufele vor fi iuti de la sucul de ghimbir, dar au iesit minunate si au mancat si copiii mei.
    Multumesc pentru aceasta reteta, o adaug intre retetele preferate.

    • Draga Moni, ma bucur atat de mult!! Nici nu stiu ce fericita sunt cat primesc cate un mesaj asa cum mi-ai lasat tu. Te pup si sper sa ne mai auzim!

Leave a Reply to Teodora Toderaş Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.