La tara

Inceputul asta de an m-a lovit direct in plex: programul aglomerat si viata haotica din Bucuresti m-au transformat rapid in Mitzica-nervozica, caracterizata printr-o stare de ciufutenie constanta si neprietenoasa. Ca urmare, odata cu venirea primaverii am simtit acut nevoia unei vacante departe de telefoane si internet si, mai ales, departe de ‘civilizatie’. Observati ca am folosit ghilimele, pentru ca, in mod surprinzator, am descoperit ca lumea simpla a satului e mult mai umana decat jungla de beton. Dar nu cred ca va spun nimic nou.

Vacanta asta am intalnit gaini si oameni fericiti. Vaci care mergeau agale pe ulite si garle, insotite de viteii lor, caprioare libere care mi-au mancat vrejii de fasole din gradina, paduri de liliac si salcam inflorit in salbaticie, rauri mari si mandre si apa vie din fantana din curte. In pelerinajul nostru artistic pe la rudele noastre din Arges, Valcea si Severin am gasit peisaje splendide, natura curata si primitoare, mancare buna si onesta, dar, din pacate, si multa ruina si parasire. Nu numai la sat. In statiuni – la Govora, Herculane – si in orasele mici cu industrie lasata de izbeliste, precum Drobeta Turnu Severin sau Orsova, peisajul e dezolant si contrasteaza puternic cu minunatia naturii. Trista mi-a fost inima, dar si bucuroasa sa descopere bogatia unui pamant vechi, bogat si bun. Sa-mi gasesc radacinile, speranta, sa fac planuri de viitor si sa ma gandesc ce pot face eu, un bot cu ochi, pentru toate cele cate ma inconjoara. M-am intors cu amintiri si povesti o mie. Dar sa o luam cu inceputul.

Mama mea s-a nascut si a copilarit intr-un loc magic, aflat la ‘confluenta’ judetelor Arges, Valcea si Olt, si anume in satul Ciomagesti din judetul Arges. Lasand la o parte umorul evident al numelui, trebuie sa va spun ca locul asta e pentru mine o bucata de rai. Casa bunicilor mei e situata undeva intr-o padure de salcam, fag si stejar, pe o garla putin accesibila, departe de orice urma de civilizatie si drum comercial. Iti trebuie o masina buna si inalta ca sa ajungi acolo, insa odata ce ai ajuns gasesti paradisul. In toata valea aia mare suntem inconjurati doar de salbaticie si nu auzim cat e ziua de mare decat cantecul pasarelelor si in special al cucului, motiv pentru care trebuie neaparat sa ne trezim de dimineata sa nu ne spurce. Casuta noastra din chirpici e galbena si rade la soare cu prispa ei neagra si e plina de amintiri despre generatii intregi care i-au calcat pragul. De fapt, ce spun eu, care au venit pe lume in incaperile ei, caci mama s-a nascut acasa, mezina din 7 frati, cand bunica avea 45 ani. Nu erau pe vremea aia atatea fite cate sunt azi.

In perioada asta curtea e plina de papadii, a inflorit liliacul salbatic din jurul casei si din padure si miroase absolut divin; insa perioada de glorie e atunci cand infloresc salcamii si se albeste valea de atata frumusete… Pamantul e bun si fertil: nu stiu vreo planta/pom care sa nu fi crescut vreodata in batatura bunicilor: rosii (inclusiv cherry!), ceapa, morcovi, cartofi, patrunjel, marar, leustean, dovleac, porumb, varza, struguri, capsuni, zmeura, mure, pruni, meri, corcodusi, cartofi, nuci, peri, ciresi, visini, you name it. Pana sa se darame fanarul (de batranete) aveam in curte inclusiv hamei!

bunaflutureDSC_0078-copyviata-unei-papadiiDSC_0007-copyflower-and-eggs

Insa comorile cele mai de pret de acolo sunt, dupa parerea mea, aerul si apa. Putul din gradina noastra, din care pana de curand scoteam apa cu o cumpana, nu a secat nici macar in marea seceta de prin anii ’40, cand toata valea ramasese fara apa si veneau oamenii din toate satele vecine cu carutele cu bidoane sa se aprovizioneze. Bunicul meu spunea, Dumnezeu sa-l odihneasca, ca atata timp cat va bea apa din putul lui nu va muri niciodata. Si asa a si fost: a murit la oras, departe de fantana lui cu apa vie. Despre aer ce sa va mai spun: cade padurea pe noi, fratilor!

casa-si-fantanaDSC_0145

Avem si doi caini negri si frumosi: Rex si Leu. Sunt liberi, complet liberi sa se joace, sa alerge, sa fie fericiti. Ca de altfel toate animalele de acolo. E adevarat ca pe unele le asteapta un sfarsit tragic, ceea ce ma intristeaza nespus, insa asta e lumea satului romanesc. Din pacate in peregrinarile mele am nimerit si intr-un targ in care se vindeau pasari si animale. A fost groaznic, va spun. Groaznic sa vad modul inuman in care sunt tinute, inghesuite in custi sau dube, fara aer si spatiu de miscare, sa le vad disperarea si groaza atunci cand maini necunoscute se abateau napraznic asupra lor si le smulgeau de langa ceea ce ele stiau a fi familia lor (da, animalele au aceasta constientizare!), sa le aud tipetele si sa le vad durerea. In acel moment in mintea si sufletul meu s-a declansat o imagine mentala care ma tot bantuie de atunci: Auschwitz. Atmosfera din targurile de animale este aceeasi cu cea din lagarele naziste. Stau si ma gandesc ca multa lume consuma carne pentru ca nu are contact direct cu animalul sacrificat, care se prezinta la supermarket intr-o forma foarte sterila si neutra, in cutiute de plastic frumos ambalate si ordonate. Poate ca daca oamenii chiar ar vedea (nu doar ar auzi sau stii la modul general) sau daca ar fi pusi sa sacrifice cu mana lor o alta fiinta ar exista un alt respect si o alta abordare fata de aceste fiinte nevinovate. Cum bine spunea Gary Yourofsky (de care mie imi place tare mult) celor care nu se puteau uita la scene cu sacrificarea animalelor: ‘if it’s good enough for your stomach, it’s good enough for your eyes!’ Of. Toate astea inainte de Pasti, sarbatoarea compasiunii si a indumnezeirii.

Din pacate a trebuit sa parasim Ciomagestiul in tromba datorita unui accident cu… capuse. Despre mine trebuie sa stiti ca sunt mare agricultor si fan al muncii manuale la camp. Nu exagerat, dar imi place la nebunie sa sap gradina, sa sadesc, sa plivesc, sa ud.. in fine, toate muncile necesare cresterii unei culturi. Cand eram in liceu eram agricultor-sef peste gradina mea din fata blocului, in care cultivam, anual, razoare intregi de ceapa, rosii, patrunjel, marar si morcovi. Apoi au venit prevederile de urbanism care au interzis cultivarea de plante si asa a murit si pasiunea mea.

Si iata-ma pe mine la tara, inarmata cu o ditamai sapa, gata sa scot razoarele de narcise, zambile si trandafiri din mizeria ierbii rele. A fost minunat. Am sapat, am greblat, am plivit, am facut gradina floare dar… m-am ales cu o minunata capusa infipta in picior. Nu-i nimic, mi-am zis, de-asta exista Goagal. Nimeni nu misca pana nu caut pe net cum sa scot capusa!! Va spun ca am incercat tot: faza cu fosforul de la chibrit in jurul capusei e o mega minciuna, cum de fapt sunt toate celelalte (untura, spirt, acetona, etc.). N-a iesit frate. Pana la urma, marii experti mama si iubi s-au hotarat sa mi-o scoata manual, reusind sa o rupa si sa lase capul inauntru. Moment de panica. Uite-asa am facut bagajul in 10 minute, ne-am suit in masina si am aterizat direct la spital, exact la timp pentru ca toti doctorii sa-si dea ochii peste cap despre exagerarea asta nationala care a ajuns muscatura de capusa.

Din pacate la Valcea nu am apucat sa stam prea mult, insa am reusit sa ne vedem scurt cu Andreea si Marius la Govora si sa mancam o portie de clatite siciliene pe terasa Hotel Belvedere, cu o panorama splendida asupra statiunii. Bine, eu am mai mancat si alte porcarii, la fel de bune, dar comesenii si contaranii mei s-au jurat sa nu ma dea in vileag! Luati de observati inculpata surprinsa in flagrant.

DSC_0033-copyclatite-siciliene

Va pot spune de pe acum ca in toata perioada asta per total nu am facut excese culinare si am mancat preponderent vegan. In dimineata Pastilor m-am ospatat cu un ou rosu, cas proaspat si usturoi verde de gradina si a fost excelent. N-am atins de vinete cu maioneza, salata de boeuf fara boeuf si n-am avut nici macar sarmale vegetale, insa am mancat ciorba de dragavei, mancare de spanac si legume la cuptor si ce bine m-am simtit! E drept ca la capitolul prajituri am cam exagerat, in special la Severin, insa o sa revin in curand cu o reteta pentru care o sa-mi multumiti etern!! (mie si doamnei Nuti, inventatoarea ei)

Probabil cel mai important in perioada asta de gratareala care s-a pogorat asupra tarii incepand cu 1 mai mi se pare sa stii, ca vegetarian, cum sa supravietuiesti fericit si invidiat unei sesiuni de BBQ romanesc, motiv pentru care in numarul de vara al Pasi spre Eden veti gasi un articol deosebit de lamuritor pe tema, scris de subsemnata. Pana atunci insa, un scurt teaser fotografic.

gratar eggs-and-garlicin-curte

De la Valcea ne-am deplasat la Drobeta Turnu Severin, pe malul Dunarii, unde ne-a placut deosebit. Mai putin partea cu parasirea si ruina de care va povesteam mai sus, insa aerul si natura au compensat din plin. In ziua de Pasti am vizitat Manastirea Sfanta Ana si Manastirea Mracunea unde l-am salutat si pe capu’ lu Decebal pe care Dragan fecit. Am analizat putin posibilitatea de a ne da cu barca pe Dunare, dar apoi am concluzionat ca nu stim sa innotam atat de bine :)

flori sfanta-ana DSC_0083-copy mracuneaDSC_0095-copy la-cazane DSC_0068-copyandie turn-apa in-apa DSC_0129-copy

La Herculane am vazut oarece semne de renovare, ceea ce m-a bucurat nespus, pentru ca locul asta e tare drag sufletului meu. Am mancat o inghetata mare de tiramisu, fistic si fructe de padure si ne-am batut ca nebunii cu apa de la Izvorul Domogled. Oh, the good life.

DSC_0035-COPY pavilion DSC_0052-copy ice-cream DSC_0063-copy

Cu ochii la Coloana infinitului din Targu Jiu am ajuns la concluzia ca visu’ vietii mele e sa stau undeva la tara (dar cu internet si canalizare), sa conduc o camioneta rablagita, sa fac poze, sa am o curte mare si sa sap gradina. Here’s to that.

coloana-infinituluiPe foarte scurt, asta a fost vacanta noastra. Planuiesc ca de acum sa stau cat mai mult timp in natura, sa fac cat mai multe poze si cat mai multa miscare. Zboara papadie, zboaraaaa!

papadie-gif

DSC_0010-papadie-copy

Si nu, nu ma pot abtine: voi cum ati petrecut de Pasti? Ceva ganduri si experiente de impartasit? Tare mi-ar placea sa le aud, caci imi place la nebunie cand imi scrieti.

Love and compassion!