Paine cu seminte din faina spelta si secara

12
paine cu seminte

Ce-mi place mie la popoarele nordice e pasiunea lor pentru painea de secara sau painea cu fainuri integrale si multe seminte, de fapt. E o paine care, e drept, se digera putin mai greu pentru ca e mult mai intensa decat una alba, insa mi se pare incomparabil mai sanatoasa si mai plina de fibre. In capul meu, micul dejun ideal are neaparat o felie-doua dintr-o paine cu seminte asa, preferabil cu maia salbatica. Insa nu totdeauna avem timp pentru painea cu maia. Bai, am o pasiune enorma din a gasi scurtaturi sanatoase pentru orice fel de mancare, iar reteta asta de paine cu seminte e un exemplu stralucit: nu e cu drojdie, e pe baza de bicarbonat (soda bread), are jdamii da feluri da seminte si doua fainuri de exceptie (spelta integrala si secara). Ca bonus, e gata in sub o ora. Yup, you’ll love it.

paine cu seminte

Nu cred ca m-as fi mobilizat sa o fac daca nu participam in proiectul initiat de Oana de la Savori Urbane – The Food Connection, a carei prima editie cu Retete Germane (veggiewurst, remember?) am gazduit-o chiar eu aici pe blog. Luna asta am trecut la retete nordice si baltice, gazduite cu mare drag pe blogul lui Teo, unde deja s-a strans deja o colectie impresionanta pe care va invit sa o vedeti.

Sa va explic procedeul de fabricatie: se pun toate ingredientele intr-un bol, se amesteca putin cat sa prinda o forma, apoi se pun in tavile unse cu unt sau tapetate cu hartie de copt si se coc 40 min. A T A T. Daca voi stiti o paine cu seminte care sa se faca mai rapid, o mananc pe toata la o masa! (lipiile & co. not included)

paine cu seminte

Paine cu seminte si faina spelta si secara

Ingrediente:

  • 350 g faina integrala spelta
  • 90 g faina de secara
  • 150 g fulgi de ovaz
  • 150 g fulgi de secara
  • 50 g seminte de susan
  • 90 g seminte de dovleac
  • 70 g seminte de in
  • 90 g seminte de floarea soarelui
  • 1 lingurita sare
  • 2 lingurite rase de bicarbonat de sodiu
  • 500 ml lapte batut
  • 2 linguri sirop de curmale sau miere (nu, nu cred ca mierea devine toxica la copt and that’s all I have to say about it)

Metoda:

  1. Incingem cuptorul la 180 C. Tapetam doua tavi mici cu hartie de copt sau le ungem cu unt/ulei (pe care nu l-am pus in lista de ingrediente pentru ca eu am optat pentru hartie de copt).
  2. Punem toate ingredientele intr-un bol mare si amestecam bine pana obtinem un maglavais omogen. Il impartim in doua bucati si, cu mainile umede, formam doua painici oarecum egale. Nu vom obtine un aluat pe care sa il impaturim, ci pur si simplu un amestec consistent de seminte si fainuri care poate fi modelat cu mana, deci nu va ganditi ca aveti nevoie de vreo tehnica speciala de lucrat cu aluat, pentru ca nu obtinem un aluat in sensul clasic, si chiar si un copil va putea sa il modeleze ca pe plastilina.
  3. Asezam painicile in tavi si dam la cuptor 40 min. Cand sunt gata, le lasam sa se raceasca si apoi le taiem.

paine cu seminte

Lasati-ma sa repet: este o paine densa ce poate parea neobisnuita pentru cineva care s-a obisnuit cu franzela alba la 0,75 bani, umflata cu afanatori si porcarii, insa de care va veti indragosti daca sunteti pasionati de fibre si seminte :) FYI, chestiile alea albe sunt fulgii de cereale, care asa se vad in sectiune.

paine cu seminte

In alta ordine de idei, daca nu ne mai auzim pana saptamana viitoare, voiam sa va amintesc ca marti apare o noua reteta video si ca aici puteti gasi segmentul de la TVR2 de saptamana asta, din emisiunea Matinissimo al carui invitat permanent sunt in fiecare marti. Chiar sunt curioasa daca va plac retetele pe care le-am facut pana acum acolo si daca mai aveti sugestii de retete pe care ati vrea sa le fac in viitor la TV.

Love and paine cu seminte!

Reteta inspirata de: Ferdakost


[AdSense-A]

12 COMMENTS

  1. Buna Andie,

    Paine arata minunat si ma tenteaza foarte mult sa o fac si eu! O singura problema am eu cu reteta ta :) Sunt vegana si as vrea sa stiu daca as putea inlocui laptele batut cu ceva vegan (lapte din nuci, iaurt din soia, etc.), fara sa alterez rezultatul final.

    Multumesc,
    Carmen

    • Buna Carmen, raspunsul la aceasta intrebare va fi in majoritatea cazurilor “nu”, pentru ca sunt foarte putine acele ingrediente care pot fi inlocuite cu altele fara a se simti vreo diferenta sau a altera rezultatul final. Laptele batut, pe langa gustul specific, are rolul de a fragezi aluatul. Cred ca ai putea sa incerci sa inlocuiesti laptele cu apa minerala, insa marturisesc ca nu stiu cum i-ar afecta asta consistenta pentru ca nu am incercat. Pana la urma, painea se face cu apa, asa ca, chiar daca nu va mai fi la fel, eu zic ca merita sa risti o data jumatate din cantitatea prezentata de mine pe site, ca sa vezi daca iese sau nu :) Eventual adauga doua linguri de ulei de masline. Te pup!

  2. Arata incredibil, imi aminteste de painea fantastica postata de Sarah de la My new roots. Cred ca asta e si mai delicioasa odata cu prezenta fainii mele preferate, de spelta! Multumesc pentru idee, sigur o s-o fac :)

  3. Andie,te rog spune-mi daca semintele(de in si susan) se pun intregi sau rasnite?Multumesc ! Am sa incerc reteta cu iaurt din lapte de soia si am sa povestesc dupa.Sa aveti sanatate,iubire si bucurii “cat cuprinde”.

  4. Bună Andie !Ma intereseaza si pe mine achiziționarea unui Kitchenaid .Am mai scris dealtfel pe un alt forum.Câte kg de coca de cozonac frământă Artizanul fara sa urce pe cîrlig?M-ar tenta si un Heavyduty cu bol de 6.9 l am inteles ca frământă fără probleme.Nu sunt sigura ca se descurca cu cantitățile mici însă. Pe de alta parte Artisanul are garanția mai mare.Of !Grea dilema.Cu toți cu care am încercat sa discut au fost destul de zgârciti cu detaliile.Dacă ma poti ajuta as fi bucuroasa.

Leave a Reply to Andie Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.