Legume coapte cu germeni (reteta video)

16

In ultimele saptamani studioul s-a transformat intr-un imens centru de testare al aparaturii de bucatarie: stocatoare, deshidratoare, germinatoare, blendere, nu va puteti imagina ce a fost la noi. Le-am exploatat la maxim si am facut o gramada de retete pe care abia astept sa vi le arat, mai ales ca multe dintre ele sunt retete video pe care le-am facut cu ajutorul, tanana… dragei mele asistente, Andreea Calina, despre care cu siguranta veti mai auzi si pe viitor si a carei experienta pe partea video s-a dovedit foarte utila in perioada asta incarcata. Cei de la Beorganic au fost foarte draguti si mi-au permis sa postez retetele si pe blogul personal, asa ca astazi vreau sa va aduc la cunostinta o reteta de legume coapte intre care s-au regasit doua ingrediente speciale: varza kalebrux si germenii crescuti la germinatorul Fresh Life.

legume coapte

Ce este varza kalebrux? Este o specie de varza de Bruxelles corcita cu varza Kale (furajera). E mai colorata si mai putin densa ca cea obisnuita, e practic o varza kale in forma de varza de Bruxelles: v-am explicat de v-au luat deja durerile de cap, nu? Am gasit-o la supermarket, am zis sa o incerc si recunosc ca mi-a placut super mult. Stiti ce mi-a mai placut super-mult? Cartoful dulce din combinatia asta! Eu nu sunt mare fan mancare dulce (motiv pentru care nu ma dau in vant dupa mancarea cu dovleac, cartof dulce, prune, etc.), insa de data asta cartoful ala dulce a fost MIEZU’.

Am vrut neaparat sa aduc si putina prospetime in combinatia asta, asa ca germenii au fost imperios necesari. Iarna nu prea avem parte de verdeturi asa ca mie una mi se pare perioada ideala pentru germeni si vlastari pe care eu una ii consum destul de mult. Daca vreti un preparat vegan, pur si simplu omiteti feta. So, here it goes:


Legume coapte cu germeni

Ingrediente

  • 70 g mix de seminte pentru germinat (sau germeni cumparati, daca nu aveti germinator)
  • 250 g varza kalebrux
  • 2 cepe rosii, taiate in 4
  • 2 morcovi, rondele
  • 1 cartof dulce mare, taiat betisoare
  • 2 sfecle, betisoare
  • 1 pastarnac, betisoare
  • 2 linguri ulei de dovleac presat la rece
  • sare si piper dupa gust
  • 200 g feta

Metoda:

  1. Umplem vasul germinatorului cu apa, apoi asezam tava pentru germinare si intindem semintele intr-un strat subtire si uniform. Germinam 4-5 zile. Alternativ, putem cumpara germeni.
  2. Intr-o tava de cuptor amestecam toate legumele, uleiul, sarea si piperul. Dam la cuptorul preincalzit la 200 C timp de aproximativ 30 minute sau pana se patrund toate legumele.

3. Scoatem tava din cuptor si amestecam legumele coapte cu feta sfaramata si germenii. Servim cald.


Am mancat tava asta de legume coapte aproape singura, cu intermitente minore generate de iubi si Andreea, care au primit portii mai mici pentru ca si ei sunt mai mici si pentru ca cine-mparte parte-si face.

legume coapte

As vrea cu aceasta ocazie sa imi spuneti din ce material vi se pare ca sunt facute furculitele din imagine. Fac un sondaj extrem de important pentru tara, natie si patrie. Va multumesc!

Love and fresh sprouts!

 

16 COMMENTS

  1. Par dintr-un plastic bun, dar parca par și metalice cu un outside nu metalic, asa, nu știu cum sa zic… ?

        • Bine, o sa spun! Sunt din metal, mai bine zis inox, si sunt vopsite cu lavabila. Toata lumea crede ca-s de plastic, ceea ce ma scoate din minti, pentru ca sunt SUPERBE!

          • Incredibil! :) Acum ma pregateam sa revin cu un comentariu in care sa spun ca sunt din inox, dar ma incurca albul ala. De aceea m-am dus cu gandul la email prima data. M-am gandit si la argint, dar iar ma incurca albul ala. Multumesc ca ne-ai spus din ce sunt ca nu mai aveam somn in seara asta. :) :) :)
            Ce lavabila ai folosit? in afara de cea cu care varuim peretii casei, eu alta nu mai stiu. :)

  2. FURCULITELE SUNT DIN COSITOR.
    SUNT APROAPE SIGURA :)
    generatia optzecista, cu cheia de gat, stie……:)

    • Draga mea, sa stii ca am cautat pe google tacamuri din cositor si mi-am dat seama in sfarsit, dupa atatia ani, din ce material erau facute furculitele maica-mii. Multumesc! Astea nu-s de costior, dar esti foarte aproape :)

Leave a Reply to Mihaela T. Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.