O poveste despre spanac, gusturi si false mese. Cu tutorial. / How to make a fake table top for food photography

14

Asta sunt eu acum vreo 20 ani, intepenita bine in fata castronului cu ciorba de spanac/urzici/loboda. Va vine sa credeti sau nu, in perioada respectiva eram o carnivora inraita, much like Mr. Puss in Boots there. Carnivora, nu omnivora, pentru ca nu mancam decat carne. Exasperata, mama a demarat programul-de-distrugere-in-masa intitulat: “nu te ridici de la masa pana nu mananci toata ciorba din farfurie.” Stiu, nu suna nou, toti parintii spun asa. Diferenta era ca mama vorbea serios. Sunt 99% convinsa ca a fost singurul parinte din lume care si-a tintuit cu sange rece copilul in scaun cu orele pana la exterminarea silita a ciorbei din farfurie.

Mie nu mi se parea nimic mai scarbos pe lume decat balega de verdeata fara gust pe care mi-o asternea in fata cu atata dragoste materna. Mint, poate Calmotusinul sa fi fost mai gretos. Si uite-asa, aproape zi de zi, masa de praz avea urmatorul desfasurator in-va-ria-bil: ma asezam in fata castronului cu ciorba. Luam o lingura, ma strambam toata. Refuzam sa o iau pe a doua. Mama ma avertiza din priviri: “nu misti pana nu termini!”. Ma mai uitam pe geam 5 minute, mai luam o lingura, plimbam ciorba prin gura pana se sleia si apoi o inghiteam ca pe smirghel. Era dureros numai sa ma privesti.

Acest procedeu sinistru dura uneori si trei-patru ore. Cine nu ma crede, poate sa confirme cu tartorul-sef. Vedeam cum vin oamenii de la servici, cum se duc vecinii mei la paine, cu gunoiul, cum se lungesc umbrele, cum apune soarele, ce sa mai: viata in urbea mea natala decurgea minunat si lin chiar sub ochii mei, la propriu. Eu fixam cu incapatanare salcia din fata geamului, mama nu dadea niciun semn de indurare sau mila: war was on, biatches! Intr-un final chinuit ca-n serialele japoneze de groaza, ajungeam spre sfarsitul castronului, al zilei si rabdarii, prag psihologic peste care mama stia ca nu se putea trece, asa ca imi dadea … verde la plimbare, nu inainte de a-mi da un sfat prietenesc: “daca nu faceai mutre si o mancai cat era calda ar fi fost mult mai buna!” Doamne, cat de chinuitor de horror au fost dupa-amiezile cu ciorba de verzituri!!

Un iepure si 80 kg spanac mai tarziu, situatia se afla la polul opus. Imi aduc aminte foarte viu de prima data cand am gustat ciorba de loboda dupa ce ma lasasem de carne. Am avut o mica explozie extatica in creier si am intrebat-o pe mama uluita: “mais qu’est-que c’est ca??”, adica, mai pe olteneste: ” dar ce pusasi acilisa?!” Va jur ca nu mi-a venit a crede, ba chiar o perioada am suspectat-o pe infractoarea de maica-mea ca a schimbat retetele; nicidecum n-am fost dispusa sa accept ca era vorba despre aceeasi lichioare fermecata. In scurt timp mi-am dat seama ca de fapt in perioada cat mancasem carne nu simteam gustul mancarii. Stiu, suna dubios rau, insa a fost perfect adevarat. Pot sa va dau o lista de alimente care dupa lasata secului definitiv de carne si-au potentat gustul cu jdazeci la suta. Este unul din darurile incredibile pe care regimul alimentar vegetarian mi le-a adus si la care nu m-as mai vedea renuntand vreodata. Inutil sa va spun ca acum sunt cel mai mare fan al ciorbelor verzi, nu?

V-am povestit povestirea pentru ca mama a vazut astazi poza de mai sus iar prima ei reactie a fost, inevitabil: “Parca esti tu cand erai mica si-ti dadeam loboda!” Oh, the memories…

Si daca tot a venit vorba de mese, iata si un mic tutorial despre cum sa ne facem un mic blat de masa pentru fotografia culinara. Impatimitii stiu cat e de important sa ai un decor frumos in poze, dar mai ales cat e de greu sa gasesti un fundal cu o textura si culoare potrivita. Asa incat va invit sa luati situatia in maini si sa va construiti singuri propriul aranjament! Not hard at all!

Eu am luat toate materialele de la Hornbach: trei scanduri de 1mx9cm, a 5 lei/buc, taiate in jumatate; doua sipci a 5 lei buc, de 1mx5 cm, taiate la 54 cm (ca sa lipeasca marginile scandurilor) si un lipici pentru lemn. Toate pot fi taiate in cadrul magazinului. Acasa aveam deja o pensula (8 lei) si vopsea, asa ca dupa ce am lipit scandurile intre ele, asteptand 24h sa se usuce lipiciul, am intors masa si i-am tras o pensuleala a-ntaia! Iata rezultatul:

Sper sa va fie util, in caz ca va trece prin cap un asemenea proiect!

Love and table tops!

Aboneaza-te si primesti gratuit:

- un eBook cu 20 retete vegetariene delicioase + un ghid complet de planificare a meniului saptamanal
- un digest saptamanal cu toate retetele si articolele publicate, astfel incat sa afli toate noutatile fara a-ti incarca prea mult inboxul.

SHARE

14 COMMENTS

  1. ;))) love masa asta! E geniala! dar io unde o pun? ca toate casa mi-e invadata de masini, roboti, avioane!!! n-ai vrea sa vezi cu cine dorm la picioare ;) Altfel… mami tau a fost tare tare blanda, pe bune ;) Eu de ex nu pot sa mananc macaroane.. cam de cand ma stiu! si ofc mama abuza de forta ei ‘ bruta’ … rasturnandu-mi farfuria cu macaroane pe cap!.. de vreo 3 ori s-a intamplat.. cand deja era la capatul rabdarii.. ca desi eu stateam in fata geamului sa privesc la fel ca tine cum apune soarele chiar nu mancam nimic ;) Apoi s-a potolit.. a fost un fel de care pe care si au pierdut macaroanele ce-i drept ;) Pupici multi

    • Anto, am ras cu lacrimi! Imi si imaginam aceeasi secventa ca la mine, doar ca upgraded, Rush Hour 3, cu actiune si scheme de kumite! :)
      Pai masa e practic doar un blat de 50 x 54 cm. In poze e asezata pe un scaunel. Eu o tin sprijinita de un perete, ca sa fiu mai exacta, se sprijina fix in nisa dintre perete si blana patului, ca sa nu se vada, alaturi de bucatelele de tavan fals din polistiren pe care le folosesc pe post de blende. De fiecare data cand am nevoie, intind insidios o mana si o extrag :)
      E drept, la noi in casa nu se exista un copil cu robotii si avioanele adiacente. Cand va exista, cred ca imi voi smulge parul din cap, control freak ce sunt!

  2. Ahap! no bine ca ai zis . Ieri a venit in sfarsit Edutu acasa de la bunii si cand si-a vazut camera plina cu farfurii, cutiute, prostioare de ale mele mi-a zis… pai mami, noi suntem prieteni sau ce? Unde-mi pun jucariile? pentru ca omg inca doarme cu noi, eu pe o parte nemiscata, cu ochii cascati toata noaptea nu cumva sa-i strivesc vreun piciorus (sunt varza cu somnul, cred ca urmeaza niste perfuzii ;), iar camera lui e depozit de jucarii, farfurii, mai nou am pus acolo o ladita cu zacusca.. ca sa nu mi se sparga borcanele in balcon de frig -fuck m-as bate zilnic si hhmmm trebuie sa ‘ prestez’ la greu prajitura kinder ca sa mentin prietenia si sa-mi lase borcanele acolo. Ieri mi-a zis ca ma lasa in “bucataria lui” ca suntem prieteni! deci da, mi-a dat voie.. sper sa ma incumet!;)

    • Iooi, hai ca m-ai fragezit de tot la sufletel.. Cati anisori are Edi? Cred ca e un scump! Sa stii ca am citit undeva mai demult ca mamele au toate frica asta de a nu-si strivi copilul in somn, dar cica nu se intampla niciodata, din cauza unui instinct matern foarte puternic. Eu zic sa dormi fara grija pentru ca Edi are nevoie de o mamica prestatoare :)) Si sa nu-l pui sa manance macaroane sau spanac daca nu vrea! :))
      PS Abia astept sa vina vineri, ta da pam pam!

  3. vai fetelor ce m-am distrat :)) si ce tare m-am bucurat sa vad ca nu sunt singura pe lume :))) caci eu nu mananc sub nicio forma branza! Nu pot domn’e s-o inghit si pace! Buuunnnn, insa madam mama se tot chinuia prin diverse tehnici de invaluire, de manipulare psihologica, de amenintare chiar sa ma determine sa mananc! Eu nu si nu :)) pana intr-o zi cand in ghiozdanelul roz (cu care plecam la gradi) nu am gasit in pauza de masa decat un ditamai sandwich-ul cu branza :((((( crima si pedeapsa, nu altceva :))) ajunsa acasa, caci am crescut cu cheia la gat, constat cu tristete si framantari de burtica infometata ca nu-i absolut nimic in frigider, cu exceptia unei cutii imense cu branza :)) nici macar un mar sau o felie de paine :)))) si cum sunt (eram) copil cinstit si sincer nici macar nu m-am gandit sa arunc proba incriminatorie si bineinteles ca m-a descoperit :)) dupa o zi intreaga in care nu am mancat nimic mi-am mai luat si o mustruluiala serioasa, sa-mi vina mintea la cap insa nu m-am lasat! Am castigat :)))

    Anto, super faza cu mita :)) destept baiat! Pai cum sa-ti permiti asa ceva fara sa platesti?
    pup fetele frumoase :*

    • Emily, branza?? Cum e posibil sa nu-ti placa branza?!?!?! That’s not humanly possible! Tha’t’s inhuman!! Hai ca m-am epuizat de la soc.. :)

  4. Eu eram aia care devora oala de ciorba de loboda in cateva minute. Fierbinte, cu ceapa si ridichi verde :)

    Secretul? “Mamaie? de ce e ciorba asta asa roz?” “Am pus vin in ea comoara mea.” ;))

    • :):):) Bunica ta era cea mai smechera. Cred de fapt ca este o caracteristica a bunicilor in general: taica-meu nu manca deloc vinete, in schimb era mort dupa icre. Pana cand, intr-o zi, a mancat 1 kg din cele mai bune icre din lume si cand a intrebat-o pe bunica lui ce a pus in ele de au fost asa bune, raspunsul l-a lovit in moalele capului: “vinete maica, vinete.” Asa bine le frecase ca nu mai puteai discerne :)
      Insa clar, nimic nu functioneaza mai bine ca alcoolul. Am zis.

  5. :)) ce figuri sunteti! cam toate avem o poveste ….
    Eu am 4 mese false prin casa, sotul meu e disperat de ele ca nu are loc sa se mai invarta :)) dormitorul nostru e depozit de …de toate! si dormim in camera de zi! … dar intru eu in dormitor si le pun cap coada caci nu se mai poate, trebuie omu’ meu sa dorma in vizuina lui :))
    … by de way mesele mi le facuse el dupa indicatii precise :)) (oare ce o fi in sufletul lui acum ca stie ca si el e partas la dezastrul general din casa)

    eu sarmale nu am mai mancat vreo 15 ani!!! si nimic ce continea orez! omg! dar mi-am revenit

    • 4 mese?? Moama, trebuie sa recuperez, rapid! :) Orez? You mean, no risotto? Orez cu lapte, nu, nu? Deloc? Ah… iubi al meu daca ar trebui sa renunte la orez cu lapte…ar zice ca a venit Armaggedonul. Sa stii ca acum, pe loc, ma apuc sa-ti scormonesc blogul sa fiu atenta la mesele false!
      Te pup si te mai astept pe la mine! :)

      • :)) da deloc orez, pana acum vreo 3 ani NIMIC OREZ, nici sa nu-i simt prezenta in dulap :)) asta pana mi-a facut mama risotto milanez si nevoie mare moarta de foame am mancat … si de atunci back in business :))
        Si eu is moarta dupa orezul cu lapte! acum nu as renunta la el pt nimic in lume … dar, nu pot manca pilaf de orez cu carne de pui … inca nu pot!
        4 mese, dar modeste!
        o masa falsa e un plafon ramas de la mobila de bucatarie(long story) – nu-s prea multumita de el, altul e o placa de lemn facuta de sotul meu la nu stiu de aparat, alta bucata identica ca textura, doar ca mai mare- careia i-am promis un nou look, deci ma apuc sa o dau cu ceva bait de stejar, ultima masa e bucata de brad nuantat cica chipurile sa arata a tei(date tehnice).A! si sa nu uit mare mare masa e vechea mea placa de desen din liceu, si e urata mazgalita, vopsita asa ca pun pe ea mereu o fata de masa ….. acum vreau si eu una ca a ta(e superba, chiar superba!), ieri i-am adus aminte si sa vedem … ce iese ;))
        off. is multe inca de invatat in ceea ce priveste fotografierea mancarii … noroc ca mai de ici de colo fac rost de cate un vas, de una alta (pana acum un al aveam 1 set de farfurii de la mama , 1 cratita si o tigaie) si mai gasesc una alta prin magazine. Acum imi mai trebuie ceva farfurii albe, am ochit eu la un magazin ceva model, mai un curpator de lemn vechi trecut de vreme … pfoai cate mai imi trebuie … pfoai cat am scris! .. te las. te pup

        • Dar cu cata placere am citit eu :) Daca ai stii cum ma recunosc in descrierile tale…cred ca asta e viata de blogger culinar. Eu am ajuns dusa cu capul, fotografiez tot ce prind in farfurie – cu mobil, aparat, ce-mi pica in mana, nu conteaza. Creierul meu s-a montat pe modul “food porn” si de acolo nu mai iese!
          De invatat.. mai am o gramada, insa frumos e procesul si oamenii de la care inveti. Te pup draga mea, noapte buna!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.