Supa crema de spanac, cartofi noi si ciuperci/ Spinach, new potatoes and mushroom soup

14

Adica un regal de gust si primavara. Primavara tarzie, ce-i drept, da’ cu vremea asta de afara parca ar fi toamna. Asa n-am chef sa ies din casa. O fi chiar asa de rau daca nu mai am nicio alta dorinta decat sa zac pe canapea ca un cartofi vechi si sa fac tuberculi? Am zis sa ma dreg cu supa asta rapida si n-am facut rau, insa in week-end chiar ca o sa am nevoie de mult zahar si roz ca sa nu-mai-ploua-ploua-si-i-trecut-de-ora-noua.

Voi ce ziceti, facem un pariu? Ce credeti ca o sa faca iubi cand o sa vada verde-n farfurie: baga lingura, au ba? Am zis sa-l ametesc cu crutoane si smantana, but his mama didn’t raise no fool…

Supa crema de spanac, cartofi noi si ciuperci

Supa crema de spanac, cartofi noi si ciuperci

Ingrediente

  • 6 catofi noi
  • 1 morcov
  • 1 ceapa mica
  • 8 ciuperci
  • 1/2 dovlecel taiat felii
  • 6 rosii cherry
  • frunze de leustean
  • 500 g spanac
  • 300 ml lapte
  • 2 linguri de ulei de masline
  • 1 praf nucsoara
  • piper, sare
  • Pentru servit: crutoane si smantana

Metoda

  1. Curatam legumele, le feliem grosier, le punem la fiert (mai putin dovlecelul si ciupercile) intr-o oala mare si le acoperim cu apa. Adaugam un praf de sare si lasam la fiert pana sunt aproape patrunse. Adaugam ciupercile si dovlecelul si mai lasam putin pe foc pana se patrund si ele.
  2. Separat, spalam bine spanacul si il asezam intr-o oala peste care turnam apa clocotita cu un praf de sare. Acoperim cu un capac si lasam la inmoiat pana sunt fierte legumele.
  3. Cand spanacul s-a inmoiat bine, il turnam intr-un blender impreuna cu jumatate din apa in care a stat si il mixam bine pana obtinem un piure. Adaugam piureul de spanac peste supa de legume, mai dam un clocot si stingem focul.
  4. Cu ajutorul unui mixer vertical transformam ciorbita noastra in supa-crema. Condimentam cu piper si nucsoara, apoi adaugam laptele si uleiul de masline si mai mixam 20-30 secunde.
  5. Servim cu crutoane calde si o lingura de smantana.
https://www.andie.ro/2012/05/18/supa-crema-de-spanac-cartofi-noi-si-ciuperci/

Eu am ales metoda asta de preparare pentru ca mi s-a parut cea mai usoara si cea mai putin agresiva, atat pentru spanac, care nu a trebuit sa fiarba pana sa isi piarda chiar de tot substantele nutritive, dar si pentru restul legumelor, care nu au fost calite in ulei. Daca aveti probleme cu colesterolul e bine sa folositi lapte vegetal, si ati scapat de un stres.

Mie mi-a placut. Am molfait-o batraneste in fata televizorului si m-am simtit fix ca o pensionara cu proteza in pahar: fericita! Va spun eu: it’s the little things in life, the very little things.

Nu stiu ce sa va spun sa va mai inveselesc dupa postul asta deprimat ca rinichiul meu drept decat ca in week end va pregatesc ceva senzational, pe cuvant de fost pionier si purtator de steag-pentru-ca-eram-prea-inalta-intr-a-ntaia-ca-sa-ma-puna-si-pe-mine-sef-de-detasament-baga-mi-as.

Inainte sa plec, sa nu uit: aceasta reteta participa la Dulce Romanie-Provocarea lunii mai 2012 gazduita cu atata atentie de Andreea de la Toata ziua in Bucatarie. Iar luna viitoare, adica iunie, de… subsemnata :) Ha! Ati pus-o!

Love and new batatas!


14 COMMENTS

  1. Über-lecker, pentru mine :) … Ca al meu… ca si al tau… :P
    Si lasa ca iti trece tie pasa asta de ‘cartoafa’, maine poimaine o sa apari aici fresh, ca o floare de salcam :)

  2. Draguta combinatie! My kind of soup! Mancaturizez cu maxima placere orice supa crema si ma declar pe deplin incantata cand descopar o reteta noua.

    • Dear Fab, nu stiu cat de noua e combinatia asta, nu prea cred ca e, dar sa stii ca a fost buna. Ca dovada suprema, iubi a mancat de DOUA ori! Now that’s rare and awesome :)
      Te pup.

  3. A iesit absolut delicioasa. Inca o supa crema adaugaga la ‘arsenal’ :)
    Ma bucur ca ai postat-o chiar azi cand vroiam sa mai incerc ceva cu spanac.. ca tot beneficiem de primavara asta tarzie.
    Un weekend placut iti urez.

    • Mihai, am avut un week end asa de bun ca nici n-am ajuns la pc sa-ti raspund :) Ia zi, intre timp ai incercat, cum fu? Adaugasi la arsenal, au ba?

      • Cand am postat mesajul deja mancasem cate o portie din supa. (aveam ingredientele deja in frigider cand postasei reteta, asa ca n-a durat mult pana sa ne hotaram sa o gatim).
        Mersi!

  4. Ce combinatie grozava !!! Imi place tare ce ai facut aici !!! ;)
    PS.Si la noi parca e toamna , drept dovada ca dupa atatea ploi au iesit buretii de fag ;) , am fost ieri la padure si am cules o multime !!!!!!!!! <3

  5. Caransebes – Caras-Severin , iar padurea e cam la 1 ora de mers cu masina !!! ;) …si clar e magica ptr mine !!! Muntele Mic – Muntii Tracu , iti spun ceva ? :) … asta e zona mea superba !!!

  6. O-ho-ho…chiar ca am pus-o, luna viitoare gazduiesti Provocarea.
    Eh na,asta da actiune,abia astept sa vad cu ce ne pun mintea la bataie :-)
    Te-ai gandit deja la ceva sau e in curs de procesare?Da-ne macar un indiciu…

    • Daaaaaaaaaaaaaaaa! M-am gandit si abia astept sa vad cu ce ma surprinzi! Am doua provocari, insa una din ele e legata de misiunea mea culinara. Hai, ca asta deja e un mega-indiciu! :)
      Te pup!

  7. Ma intreb daca pot sa folosesc lapte vegetal in loc de laptele de vaca….nu cred ca ar afecta foarte mult gustul,nu? :-)

    • Stefania, laptele vegetal nu e atat de cremos si nu confera deloc acelasi gust. Dar asta nu inseamna ca ciorbita nu va fi buna! Nici vorba! Ci doar ca va avea alt gust :)

Leave a Reply to Andie Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.