Despre viata, creme si sucuri.

53

Am foarte multe sa va povestesc. Am avut un week-end plin, cu ateliere la Tea & Coffee Festival, cu cupcakes si multe lucruri de facut. Aproape ca nu mi-am vazut capul de treaba si oboseala, insa in pauzele de stat in autobuz, de spalat pe jos sau mangaiat Puful, mi-a stat gandul la ceva tare important. In ultimele zile s-a produs un declic inauntrul meu ce m-a facut sa-mi chestionez cu mai mare seriozitate obiceiurile de viata si dieta.

Stiti, e foarte periculos sa fii vegetarian. Te poate coplesi foarte usor senzatia ca prin simplul fapt ca nu mananci carne faci suficient pentru corpul tau si mediul inconjurator. Cand aud afirmatii precum “vegetarienii nu fac niciodata cancer” imi dau seama si mai acut ce poate face egoul dintr-un om, si imi iau imediat toate principiile la purecat sa ma asigur ca nu am luat-o pe aratura. Cert e ca la o ultima astfel de analiza lucrurile nu au aratat prea bine pentru subsemnata.

De la excursia mea in Barcelona acum doi ani (Doamne, cum trece timpul!), am implementat multe dintre regulile pe care mi le-am auto-impus acolo, printre care cea mai notabila fiind aceea de a manca mai multe fructe si a bea mai multa apa, realizari de care sunt nespus de mandra pentru ca eram un veritabil dezastru la aceste capitole. Insa in ultimul timp am inceput sa simt ca nu e suficient. Am inceput sa simt ca pot face mult din putin si ca depinde doar de mine sa ma mobilizez si sa-mi schimb viata. Si cum eu nu sunt un adept al procedurilor complicate, am pus la cale cel mai maret plan pentru a obtine o viata sanatoasa in cinci pasi usori, pe care vreau sa ii impartasesc azi cu voi.

1. Sticla

De la invazia moliilor in regatul semintelor am inteles cat de importante sunt recipientele in care ne pastram mancarea. Desi este aparent mult mai practic si mai sexy sa ne tinem semintele, uscaciunile, condimentele in recipientele din plastic Ikea, nu este deloc sanatos, ca sa nu mai vorbesc scump. In timpul invaziei distrugatorilor am observat ca moliile aveau predilectie sa-si depuna larvele pe pungile si recipientele de plastic, singurele de altfel in care au produs stricaciuni. Si-uite-asa am declarat razboi vietii in plastic, am dat navala in camara si am pus tot ce am avut in casa in sticla. Ba chiar, in urma unei excursii la supermarket, m-am intors cu borcane si sticle de 1 si 2l, la cate 2-3 lei fiecare, in care sa tin apa si sucurile naturale home-made. Unde a fost nevoie de punga, am schimbat plasticul cu hartia. Iar bucataria mea a inceput sa respire a viata, a natural si liniste, a bunica…

2. Creme facute in casa

Daca folosesti apa de la robinet din Bucuresti pentru toaleta zilnica e aproape imposibil sa nu ai sau sa nu dezvolti probleme cu pielea. It’s a fact, it’s a thing we can’t deny, like the fact that I will hate it till I die. Pielea mea a devenit atat de uscata in ultimii doi ani incat singura crema care nu era urmata in doua ore de la aplicare de craparea masiva si iritanta a pielii era untul de corp pentru piele super uscata de la Body Shop, si care trebuia aplicat de mai multe ori pe zi in cantitati industriale. Si stim cu totii cat de al naibii de scump e. Pana la urma, asta nu ar fi o problema, insa corpul meu nu era fericit. In ciuda tuturor asigurarilor de pe eticheta, senzatia de artificial nu-mi dadea pace.

Pana cand, intr-o zi, citind despre cum Alexandra de la Lia – Delicii pentru piele isi produce cremele din doar trei ingrediente naturale, m-a lovit: dar oare eu de ce nu pot? Cat de complicat sa fie? As it turns out, nu numai ca nu e deloc complicat, dar o crema naturala de corp se face in doi timpi si trei miscari, din ingrediente atat de pure si ieftine incat corpul nostru le va iubi instant si iremediabil, I promise you that! Cu o simpla cautare pe net am aflat ca o crema foarte buna pentru corp se poate produce din uleiuri aflate la indemana, pe care le foloseam oricum in bucataria raw.

Mi-am luat inima in dinti, am comandat 100 unt de shea cu doar 7 lei de pe net (pe care l-am folosit la doua creme diferite si mi-a mai ramas pentru inca una), aveam unt de cocos, cacao, ulei de argan si canepa, cateva uleiuri volatile, extract de vanilie, ce sa mai, o gramada de optiuni numai bune de incercat. Am rugat-o pe mama sa imi ia de la un magazin naturist ceara de albine (a gasit cu 5 lei 100 g) si am inceput experimentul. Am facut massage bars si o crema aerata si hidratanta, fiecare din doar cateva ingrediente.

Pentru massage bars am topit o parte unt de shea, o parte ceara de albine si o parte ulei de argan la bain marie, apoi amestecat putin extract de vanilie si am turnat amestecul in forme de silicon de cupcakes, am asteptat doua ore sa se intareasca bine si asta a fost tot. Ele arata ca niste sapunele, insa in momentul in care le iei in mana si le atingi de piele, elibereaza suficienta crema incat sa hidrateze corpul. Daca mai pui si uleiuri esentiale in ele, sunt un deliciu!

Pentru crema aerata m-am folosit de Mr. Red. Am topit o parte unt de shea, o parte ulei de canepa si o parte unt de cacao la bain marie, in bolul mixerului, apoi am luat de pe foc si am lasat putin la racit. Cand a inceput sa se solidifice usor pe margini, am adaugat o parte apa de trandafiri si am procedat intocmai ca la swiss meringue buttercream: am mixat pana cand bolul mixerului s-a racit de tot. Rezultatul a fost o crema absolut SPECTACULOASA, aerata, cu o tenta usor verzuie data de uleiul de canepa, exact ca cele vandute in comert! Am ramas fara grai.

Din momentul in care am inceput sa le folosesc, corpul meu pur si simplu a reinviat. Desi intr-o prima faza mirosul cremei de canepa mi s-a parut usor deranjant, in foarte scurt timp am ajuns sa il percep pentru ceea ce este el de fapt: un miros natural si binefacator. Daca inainte nu imi facea placere sa imi aplic cremele pe corp si abia asteptam sa le dau mai repede si sa intre in piele ca sa nu le mai simt, acum m-as scalda in cremele mele noi la nesfarsit. Massage bars le folosesc in special pentru maini sau zonele mici mai uscate de pe corp, in timp ce crema de canepa a inlocuit untul de corp de la Body Shop. Desi ma asteptam sa lase pielea unsuroasa, ele intra foarte bine si frumos in piele si lasa in urma un miros natural si discret pe care eu una il ador. Si.. surpriza: a disparut deshidratarea pielii. Nu va pot spune cat ma felicit in fiecare zi pentru alegerea facuta… Inca nu am experimentat cu creme pentru fata, dar ho cu tata, ca abia am inceput sa ma desfasor.

3. Piatra de alaun

Si daca tot suntem la capitolul piele va anunt ca am renuntat oficial si definitiv la deodorantele din comert dupa descoperirea si testarea pietrei de alaun. Aceasta este o alternativa naturala si complet sanatoasa la deodorantele nocive din comert, avand proprietati astringente, antibacteriene si hemostatice. Desi la inceput am fost EXTREM de suspicioasa (cum naiba sa ma protejeze o PIATRA?! de transpiratie?), dupa mai bine de 10 zile de testari, alergari si transpiratii in trafic, am constatat nu numai ca ma protejeaza de vreo 10 ori mai bine decat deodorantul meu obisnuit, dar hainele nici nu mai prind miros de vreun fel. E drept ca n-am prins canicula de iulie, dar am trecut prin momente de incrancenare si nu m-a lasat la greu. Cancer la san cauzat de deodorant toxic – adio! Fiind vorba de o piatra, evident, ea nu prea se consuma si de inlocuit se inlocuieste foarte rar – again, economie si sanatate. Ca-ching!

4. Go vegan!

Da. Am inceput sa ma uit mai mult la ce pun in farfurie. A inceput sa ma deranjeze din ce in ce mai tare ideea de zahar si mancare procesata. Am inceput sa proiectez ganduri binefacatoare asupra alimentelor fara proteina animala, si sa gasesc modalitati ingenioase de a mi le pune in farfurie. Carevasazica, nu am renuntat la branza, dar am inceput sa ma uit mai atent la cata pun in farfurie. Mi-am propus sa am cel putin o masa exclusiv vegana pe zi si am reusit. Yey meeee!

In plus, am inceput sa bem numai apa alcalina dupa ce iubi a schimbat distribuitorul, asa ca m-am mai linistit prin aducerea unui pH crescut in viata noastra.

5. Sucurile naturale

This is where the actual fun part starts. Cea mai importanta constientizare a mea din ultimul timp a fost ca totusi nu mananc suficiente legume si fructe crude. Nu pentru ca n-as face eforturi, dar hai sa fim seriosi, ce om ar putea cu placere sa manance la o singura masa o telina intreaga, o sfecla rosie, o ridiche neagra si un cartof, toate crude? Sau 3 cani de catina acra? Sau 1 kg de spanac? In plus, desi imi plac dulciurile si branzica raw, restul bucatariei raw nu ma impresioneaza suficient cat sa trec exclusiv pe asa ceva: imi place sa mananc feluri raw din cand in cand, dar nu ma vad facand o tranzitie totala. Ca sa nu mai vorbesc ca si eu, ca probabil multe mamici si sotii, caut solutii prin care sa “imi pacalesc” aproapele sa manance sanatos, fara sa stie de fapt ce mananca. Caci daca i-as spune ca i-am facut suc din spanac in care am pus maca, cu siguranta s-ar uita chioras si ar refuza sa atinga paharul.

Ceea ce ma aduce la punctul principal: am realizat ca singura modalitate de a introduce rapid si eficient in corpul nostru toti acesti nutrienti altfel imposibil de adus este prin transformarea legumelor si fructelor in suc. Insa nu orice fel de suc. Este binecunoscuta experienta mea anterioara cu centrifugalul, storcatorul aflat pe rafturile oricari magazin, care prin caldura generata distruge majoritatea enzimelor/nutrientilor, care nu poate stoarce fructe cu seminte sau plante verzi, nu poate face lapte de migdale/nuci, scoate o pulpa plina de zeama si la care trebuie sa speli milioane de componente incapatanate. Ca urmare, desi tot corpul meu urla dupa sucuri naturale, mi-am dat seama ca trebuie sa aleg intelept.

V-am povestit mai demult despre diferenta dintre diferitele tipuri de storcatoare, astfel incat de data asta mi-a fost foarte clar ca pentru un suc de calitate trebuie sa aleg un slow juicer. Motivele sunt exact cele prezentate deja pana acum: genereaza foarte putina caldura si scoate un suc de calitate superioara, cu minim de pierdere (pulpa ejectata e extrem de uscata) – ceea ce inseamna si ca din aceeasi cantitate de legume/fructe scoate mai mult suc ca un storcator obisnuit (again, ca-ching!), poate stoarce ierburi, plante, legume tari, orice fel de fruct, face lapte de migdale/nuci, consuma putin, zgomotul e infim si se curata extrem de repede. Am profitat de promotia substantiala a celor de la BeOrganic si-uite-asa m-am ales cu un Hurom senzational care mi-a depasit toate asteptarile… Inca un aparat de care m-am indragostit iremediabil.

Si nu, aceasta nu e o reclama platita, in niciun caz. Dupa cum poate ati remarcat deja, pe blog nu scriu decat despre lucruri si produse pe care eu le-am testat si in care cred. Or storcatorul asta mi-a depasit asteptarile. Am mai zis-o deja? O fi de la senilitate, sau de la entuziasm :) In orice caz, m-a impresionat mult customer service. Inainte de a-l cumpara am sunat la distribuitor si am fost chemati la o demonstratie gratuita la sediul lor din str. Mizil (Th. Pallady). A fost foarte usor de gasit, am fost primiti imediat la ora programata si demonstratia a inceput intr-o sala special amenajata, in care am putut vedea si testa si alti roboti, deshidratoare, ionizatoare, etc. Alexandra (cea care ne-a facut demonstratia) a fost suficient de draguta incat sa ne astepte cu legume si fructe proaspete din piata si gradina parintilor, ne-a aratat cum functioneaza aparatul, ne-a raspuns la absolut toate intrebarile si ne-a dat sa gustam din fiecare suc in parte. A mestecat robotelul ala tot ce se putea: sfecla, telina, frunze, mere, morcovi, you name it. Impecabil. Iar calitatea sucului este incomparabila, va spun. Am hotarat sa scriu despre asta pe blog pentru ca inainte sa il iau am cautat multe review-uri si nu am prea gasit de la utilizatori din Romania, desi mi-ar fi usurat poate alegerea.

Ca o paranteza: Alexandra mi-a dat pentru acasa o punga intreaga de legume uscate la deshidrator pentru a inlocui vegeta. Era sa lesin acolo cand le-am mirosit si le-am vazut: o culoare intensa, puternica, si un miros care pur si simplu m-a scos din minti, la fel de puternic si intens ca si contrapartea vizuala. Desigur un deshidrator costa mult si, dupa cum am si vazut cu ochii mei acolo, e urias, deci ar necesita mult spatiu de depozitare. Astfel incat lansez un anunt: cine are deshidrator acasa si ar fi dispus sa imi dea si mie cateva legume uscate pentru a face vegeta, o data pe an, va primi de la mine un premiu! Si ne vom imprieteni si ne vom iubi si ii voi fi etern credincioasa!!

Si acasa robotul se comporta exemplar: se curata in doi timpi si trei miscari si face suc din orice, absolut orice. Evident, trebuie sa fii informat despre modalitatea corecta in care trebuie sa il folosesti, sa nu il supraincarci cu legume si sa le tai corespunzator, mai ales daca sunt foarte dure (gen telina, sfecla, etc.). Eu am descoperit ca este foarte natural sa il folosesc, pentru ca, spre deosebire de centrifugal nu trebuie sa impingi fructele si legumele in el cu dispozitivul de plastic, caci robotul si le ia singur. Astfel, in timp ce eu tai legumele pentru a fi introduse in robot, el mesteca, eu tot adaug, el scoate suc, iar ritmul este foarte natural. Pulpa ejectata este intr-adevar foarte uscata, insa cei mai pretentiosi o pot reintroduce in storcator pentru o a doua presare, dar eu nu vad sensul. Practic, din punctul meu de vedere robotul asta face absolut tot ce se spune in filmuletele de prezentare ca face. In cazul in care se doreste un suc clar, lipsit complet de pulpa, el poate fi foarte usor strecurat printr-o sita, insa nu e cazul nostru. Ce imi place poate cel mai mult este libertatea pe care mi-a oferit-o: aceea de a face combinatii nebanuite de fructe, legume si frunze, de a-mi umple sacosile cu cele mai proaspete produse ale toamnei sau sezonului si a le transforma intr-un elixir al sanatatii. Sucul pe care il vedeti voi in imagini este suc de pere(le de mai sus) cu … frunze de telina. Neasteptat, un deliciu.

Inutil sa va spun ce bine ne simtim fizic, ce usori, ce digestie buna avem si… cel mai important, anuntul secolului, ca iubi s-a lasat de sucuri cumparate din comert! Da, am fost la cumparaturi si si-a luat apa, stiind ca are acasa o sticla imensa cu suc de struguri in frigider. Pentru ca sucul acesta, fiind presat la rece, nu se separa atat de rau cum se intampla cu cel stors la centrifugal. Evident, cel mai bine e sa consumati sucul proaspat, insa eu prefer sa am tot timpul cate o sticluta prin frigider, astfel incat daca un pofticios mic simte nevoia, sa nu apeleze la chimicalele din comert.

Nu vreau sa terminati de citit postarea asta cu ideea ca va trebuie musai un slow juicer. Asta a fost optiunea noastra, insa si un centrifugal isi va face treaba bine. Daca ati vazut documentarul Fat, sick and nearly dead, atunci cu siguranta veti intelege la ce ma refer; daca nu, poate ar fi util sa il vizionati.

Acestea fiind spuse, va las sa rumegati, sa va ganditi, sa analizati si sa hotarati si voi la randul vostru daca ar fi cazul sa schimbati ceva in viata voastra sau nu, fie ca e vorba de o crema, un suc, un deodorant sau ora de culcare. Eu va doresc mult succes si mi-as dori tare mult sa imi scrieti si sa imi impartasiti si voi din experienta si provocarile voastre pe aceasta tema.

Love and juice!

53 COMMENTS

  1. Neata!
    Imi place mult de tot articolul, e tare util. As vrea insa, daca se poate, sa completez cu cateva chestii:
    1. uleiurile esentilale sunt cam iritante pentru piele. Mai multe poti citi aici: http://pasagera.ro/uleiuri-esentiale-uz-cosmetic.html
    2. Si eu am inceput recent sa folosesc piatra de alaun, sunt multumita de ea, dar crede-ma, vara, la 40j de grade in Bucuresti, nu face fata, poate doar cu multe reaplicari pe zi, ceea ce nu e o problema. Cu toate astea insa, mare grija la cumparat piatra de alaun, ea trb sa aiba in compozitie POTASSIUM ALUM si nu alluminium alum.
    3. De ceva timp tot caut sa cumpar un storcator de fructe/legume si alte asemenea. Singura mea nedumerire, e cum naiba reuseste el sa stoarca eficient chestii tari gen telina pentru ca are putere mica? Adica, prin comparatie, eu vroiam un Moulinex de 1000 W

    ‘Nywayz, felicitari pentru toate aceste schimbari in bine, sper sa influentezi cat mai multi cu putinta!

    • Draga mea, foarte bune precizarile, in special cea cu potassium alum. A mea se incadreaza :) Vara imi propun sa o tin in geanta, impreuna cu nelipsitul pachetel de servetele umede, asa ca nu vad nicio problema. Beneficiile sunt net superioare…
      Eu nu am pus uleiuri esentiale in cremele pe care le-am facut pana acum, ci doar extract de vanilie intr-una din ele, si apa de trandafiri in cealalta. Am preferat sa simt mirosul natural al ingredientelor folosite. Si oricum, nu stiam ca ar putea fi iritante pentru piele. Poate conteaza si cantitatea in care sunt puse?
      Nu stiu ce sa zic, eu uneori vara imi aplic ulei esential de menta direct pe piele, si nu am nimic.
      Pai asta e toata ideea – sa foloseasca o putere cat mai mica pentru a nu afecta legumele. Principiul este acela de la masina de tocat carne/rosii, doar ca e electric ca sa nu iti rupi tu mainile dand la manivela :) Are un ax canelat facut din ultem (un material de 8 ori mai rezistent ca melamina) care se invarte ca la masina de tocat si zdrobeste tot ce bagi. Te poti uita la filmuletele youtube, sunt foarte lamuritoare. Dar, dupa cum spuneam, e important sa nu bagi in el bucati foarte mari din legumele astea mai tari, ca il blochezi. Nu ca asta ar fi vreo problema, pentru ca are buton de reverse, pe care daca il apesi scoate singur bucata blocata si apoi o ia din nou la mestecat, fara probleme. Eu pana acum nu am reusit sa-i gasesc vreo hiba…
      Te pup si te mai astept cu pareri!

  2. oooo..ce-mi place cum ai pus degetu’ pe rana!e un subiect spinos pe care ar trebui sa-l constientizeze multa lume, chiar daca nu isi cumpara slow juicer:)…pe mine m-a lovit treaba asta, sa-i zicem pseudo-vegana (inca mai mancam ou si peste from time to time), cu un detox care ar fi trebuit sa dureze o luna.dupa ce am inceput sa aprofundez subiectul,am hotarat sa il abordez ca mod de viata permanent.am renuntat la tot ce insemna carne, procesat,lactate, zahar, faina alba..long story short..intram in supermarketuri doar dupa anumite seminte, nuci si niste legume sau fructe mai putin accesibile in piete.noul supermarket devenise plafarul sau magazinul cu produse bio.a fost greu!toata povestea presupune multa munca, stors de creieri (o fi bine/n-o fi bine sa combin x cu y…) si vointa din plin!!this is the truth si ar trebui sa-l stie toata lumea care se gandeste la asta…dar nu e imposibil…eu am fost putin masochista si am renuntat destul de brusc la foarte multe lucruri cu care organismul era obisnuit de aproape 30 de ani,insa nu am avut side effects nasoale.oricum principiul de baza a fost – daca organismul imi cere ceva anume, ii voi da, si this is it!binenteles ca am incercat sa-i asigur tot ce ii trebuia, si a fost bine…acum situatia s-a schimbat usor, si din pacate a trebuit sa ma intorc la some bad habits, sa speram ca nu se va intinde pana la infinit…
    lasand mancarea la o parte, am realizat asa cum spui si tu ca suntem atat de inconjurati de plastic si oricat ai incerca sa scapi tot te lovesti..solutii sunt si pentru asta, evident…apoi, ajungi la pesticide, la chimicalele din produsele de curatat and so on:)))
    hai ca am scris mult,mult!si ar mai fi foarte multe de spus, eu cred ca invat ceva nou despre asta aproape in fiecare zi….anyways,mult succes in demersul tau & sunny thoughts!:)
    ps nu stiu daca ai dat peste link-ul asta sau nu, dar poate iti va fi usefull http://www.juicingbook.com/responsible-juicing

    • Oh, ce bine mi-a picat site-ul cu juicing responsibly! Anumite principii le intuiam si eu deja, cu altele nu sunt in totalitate de acord, insa in mare am foarte multe de invatat din el. Eu mai mult pentru sucul de legume l-am luat, pentru ca fructe mananc asa pur si simplu. Iar daca e sa fac suc de fructe, atunci il fac pentru iubi, caci nu are cum sa ii faca mai rau decat o sticla de 2 litri de cola, right?
      La fel de adevarat e ca trebuie sa luam problemele astea pe rand, ca e foarte greu sa renunti la toate obiceiurile proaste deodata. Eu mi-am propus sa lucrez pe aspecte marunte – cum sunt cele 5 de mai sus – si sa ma concentrez doar pe ele pana devin parte din stilul meu de viata. De ex. acum doi ani mi-am propus sa beau mai multa apa si sa mananc mai multe fructe crude si abia acum, dupa doi ani de exersat, pot spune ca mi-a intrat in reflex. Asa ca… multa rabdare si determinare, aia e :) Te pup draga mea si iti doresc din suflet sa depasesti obstacolele pe care le ai acum si sa revii la un stil de viata care sa iti faca bine si sa te faca fericita!

    • Oau, foarte util articolul, mai ales ultima parte, cu bautul sucurilor in timpul sarcinii..nu m-am gandit niciodata la problema asta…

  3. Foarte interesant articolul si folositor.Eu imi blenduiesc fructele si legumele,dar suna interesant oricum slow juicer-ul si chiar i l-am aratat cumnatei mele ca ea are nevoie in perioada asta sa bea sucuri din fructe si legume.Daca as putea sa-l dezvat si eu pe al meu sa nu mai bea cola si pepsi ar fi o mare realizare pt mine si te felicit ca al tau a renuntat la sucurile din comert.

    • Adi cumva a luat hotararea si datorita faptului ca a inceput sa il doara stomacul cand bea porcariile alea – ca asa e omul, pana nu ii ajunge putin cutitul la os… Dar eu ma bucur ca s-a intamplat si il sustin! Te pup draga mea!

  4. This is great stuff! I’m completely sold on the juicer. Trebuie sa fac un fond de juicer si sa pun la pusculita pana iese de unu.
    Acum sunt in proces de construire a unei camari raw/vegan/vegetaian din care sa am la dispozitie oricand cate ceva ca sa incropesc ceva sanatos si delicios de mancare.
    I would be greateful for life daca ai scrie o partea a doua la postul asta cu Must Haves in a veggie kitchen/pantry si de unde se pot procura diverse: nuci, seminte, fructe uscate fara conservanti(daca nu ai deshidratator) unt de cacao, de shea etc in RO (in Anglia sunt, dar preturile te omoara).
    Aaa, si cu recipientele de plastic, chiar la tzank; era cat pe ce sa comand de la ikea tura de containers de plastic, but I changed my mind.

    Mersi pentru tips!

  5. Foarte frumos. Si eu folosesc multa sticla, desi pentru recipientele in care imi duc mancarea la serviciu trebuie sa ma limitez la plastic. Si recunosc ca mai tin cateva si prin frigider. Imi plac in special niste sticle cu botul gros ca sticlele de lapte de pe vremuri pe care le folosesc ca sa pastrez lapticurile vegetale. Ah si mi-am luat, la recomandarea ta, o “oala” Pyroflam de 1L, ca numai de aia mai aveau, dar sunt foarte multumita de ea. Am tras un ratatouille… Intr-adevar, cu apa de dus e o problema, mai ales iarna, cand port si haine mai groase (yuck, dermatita de contact). Eu ma tratam cu diverse marci de prin farmacie pentru piele super sensibila…Insa ce am eu un plan e un cap de dus din acela care sa retina clorul, principalul vinovat de hipersensibilizarea pielii si alte cele nesanatoase. Bineinteles impreuna cu filtrul pentru apa de baut care sa filtreze si sa “hexagonizeze” apa. Ce crezi? Deci zici ca storcatorul respectiv e bun, ca pe site-ul ala mai sunt altele si mai scumpe si recomandate de un “guru” raw din Romania :)
    De anul asta mi-am luat si eu un uscator, nu e de marca, e dintr-un magazin cu electrocasnice, chiar acum face niste clatitute de prune. Si ce-i drept, dupa ce mama a facut aproape 2 hectolitri de bulion din productie proprie, nu mai stiam ce sa facem cu rosiile mai ales cele cherry si alea lunguiete, italienesti, asa ca le-am tot uscat. O sa incerc si ceva ardei, acum e ultima recolta….ce se mai baga in vegeta aia? La anul , daca ma mai tine faza cu uscatul, iti trimit :) Stii ce-am uscat? Pielita si semintele de la cabernet si apoi le-am rasnit, asa ca acum am un borcan maaare de un praf mov super antioxidant…
    Ce idee cu perele! Chiar e buna chestia aia? O sa incerc cu suc de orz verde pudra. Mie nu-mi plac perele de obicei, avem vreo 3 peri prin gradina si in general fructele se cam strica, prin pom sau pe raft :))

    • Ah si multumim de linkul la elemental.ro , un site cu chestii absolut demenţiale, dă care nu ştiam că este…

    • Eh, evident ca nici eu nu am eliminat plasticul definitiv. Mai am o cutie in care tin branza si la servici la fel, cu asta ma deplasez. Dar laptele si sucurile tot in sticle cu gat gros si capac le tin :)
      Sa stii ca in legatura cu capul de dus mi-au scris deja cativa cititori pe blog, si chiar mi-au trimis poze cu filtrul de dus inainte de folosire si dupa. Am ramas oripilata… Insa ei au spus ca experienta a fost pozitiva si ca se simte diferenta. Si noi ne gandim serios sa trecem pe asa ceva, insa, incet-incet, ca nu le putem face pe toate deodata.
      Eu nu am filtru pentru apa pentru ca noi bem apa pe care o distribuie iubi, si care e deja filtrata si alcalina. Poate ca ar mai putea fi imbunatatita, nu zic nu, dar noi suntem foarte multumiti deocamdata.
      In legatura cu storcatorul, o spun si o repet, face exact tot ce zice in reclama ca face. Eu sunt super super multumita, se spala atat de repede, e silentios, scoate mult suc din legume putine, stoarce fructe, ce sa mai, nu am ce sa ii reprosez. E drept, am studiat multe filmulete si m-am uitat atent la modul in care trebuie sa il folosesc (sa tai legumele cum trebuie si sa rulez frunzele foarte mari inainte sa le introduc, etc.), insa te prinzi imediat si devine o a doua natura. E drept, nu il am decat de vreo saptamana, insa noi suntem fani complet convertiti. Acuma, depinde si ce vrei tu sa faca, pentru ca daca vrei sa faca uleiuri atunci e bine sa stii ca nu le face. Ma gandesc serios sa fac un review video al produsului, ca sa vada lumea ca nu vorbesc prostii :)
      Ce marca e deshidratorul tau? Il folosesti demult? Cat consuma? Sunt foarte invidioasa cu privire la pudra aia de struguri :) La vegeta se baga in mare cam asa: telina, pastarnac, morcov, ardei, ceapa, rosii, verdeturi (patrujel, leustean, etc.), toate taiate felii foarte subtiri, deshidratate, apoi macinate (nu foarte marunt ca isi pierd din haz).
      Eu am observat ca I have a thing for telina :)) Pana acum am incercat combinatia pere-telina si struguri-telina si era sa lesin de placere. But that’s just me. Si eu, la fel ca tine, nu sunt mare fan pere, dar poate tine si de soiul folosit?
      Te pup, sa-mi spui cum a fost!

      • Deci, ce sa-ti spui, ca ma invatai la smoothie-ul asta al tau ca ursu’ la miere. L-am baut chiar si de 2 ori pe zi. Si o sa-l mai beau inca atat cat ma tin perele si telina/patrunjelu’ verde samd. Mai adaug ceva lamaie, ca-mi place acru si e delicios…
        Asa, deshidratatorul meu e marca Zelmer , ceva polonez de la Altex. A fost la sublimul pret de 230 lei si nah la Altex poti sa iei pe Bonus card, which I love. Are 300 W si face o treaba bunuta, eu fiind inca profan in cele raw vegane si trebuind inca sa ma lupt cu mentalitati de genu “te imbolnavesti de atata sanatate.” Pana la un Excalibur e inca o lunga cale, daca pot sa zic asa, sa evit cacofonia. Dupa un storcator imi pica buza si mie mai ales ca am scos straturi de morcovi samd, eu stand la tara. (tzara as in not Bucharest). Si la fel, la Altex au un storcator prin presare Rohnson Vita max ii zice, foarte asemanator cu Huromul la aspect si sper si la calitati. Pretul e vreo 800 de lei. Daca stie cineva ceva de el sa zica acum. Huromul nu apare redus pe site-ul beorganic.ro. S-a terminat promotia? Care ei inca nu dau cu bonus card, dar i-am propus eu pe lista de colaboratori, sper sa am succes:)
        Ah si da, imi facui un unt de corp, asa ceva…N-am avut ingredientele tale, dar am facut cu ce-am avut, adica unt de cacao, unt de cocos, ulei extravirgin bio de masline. Le-am topit pe bain marie, le-am “robotizat” putin. Cert e ca a durat cam o zi solidificarea si e cel mai bun lucru cu care m-am dat pe corp, bate Bioderma, Avene-ul si alte chestii. Il dau pe fata seara, il folosesc ca masca de par (parca a inviat si parul), e super, deci thanks again.

        • Draga mea, ce sa zic. Iti raspund cu o mie de ani intarziere. Ma bucur ca ti-a placut combinatia, si pentru mine a fost mega awesome :D
          Prietena mea Andreea si-a luat un deshidrator no-name de la Auchan, si ea e foarte multumita. Tot asa, nu face cantitati industriale, dar e foarte buna. Daca tzara = not Bucharest, atunci eu in fapt sunt o mare taranca, fiind din Valcica, din “orasul cu trei blocuri”, asa cum cu drag il denumeste iubi al mieu.
          Da, la Hurom s-a terminat promotia, dar poate mai apar altele, fii pe faza, vin sarbatorile :) Cica daca le spui ca te-am trimis eu iti mai dau un discount de 5%, asa ca zic ca merita sa incerci.
          Muhahaha! Si tu folosesti Bioderma? Me too :) Unt de cacao, cocos si masline e perfect! Ci ti pup!

  6. Imi pare bine ca ai adus in discutie cosmeticele. Eu nu mai folosesc cosmeticele clasice din hipermarket de multa vreme, mai bine zis din momentul aparitiei copiilor. Ele nu au folosit niciodata decat cosmetice naturale cu procente importante de ingrediente provenite din agricultura ecologica. Le cumpar dintr-un magazin on-line, al unei mamici foarte dragute cu care aproape ca am dezvoltat o relatie de prietenie. Nu-i dau numele ca sa nu ma acuze cineva ca-i fac publicitate. Recunosc ca nu am folosit piatra de alaun pentru ca mi s-a parut ciudat si am crezut ca nu are efect, insa folosesc deodorante naturale.
    Daca crezi ca e o mare provocare sa-i dai jumatatii tale hrana sanatoasa, stai sa vezi cand or sa apara copii. Atunci sa vezi ce lupta inegala intre tine care vrei sa-i hranesti sanatos pe de-o parte si publicitatea de la televizor, prietenii, anturajul si rudele binevoitoare care vor sa redea copiilor copilaria pe care tu “le-ai furat-o” prin faptul ca nu le dai niciodata sucuri, ciocolata si dulciuri pline de chimicale din comert.

    • Chiar te rog sa dai link-ul, ca nu se pune problema de publicitate, ideea e sa impartim informatie intre oameni care au nevoie :)
      Sa stii ca si mie mi s-a parut dubios sa folosesc piatra, insa you know what – chiar functioneaza, spre surprinderea mea.
      In subiectul copii nici nu vreau sa intru, stiu foarte bine de la mine prin cate a trebuit sa trec chiar eu in lupta cu rudele “care stiau mai bine” si care, intre noi fie vorba, acum infunda spitalele pentru ca sunt putred de bolnave datorita unui stil de viata nesanatos.
      E drept ca boala poate lovi pe oricine, Dumnezeu sa ne fereasca de necazuri, insa la unii oameni se vede cand stilul de viata pe care il adopta ii duce cu pasi repezi spre nefericire..
      Asta e, capul sus si multa putere!

      • O alta “zona” unde eu am facut modificari cu ani in urma e sectorul de detergenti vase/rufe. La vase folosesc detergent facut de mine din lamai sau un detergent ecologic din Mega Image. Exista multe alte variante, dar sunt destul de scumpe. La capitolul rufe si curatenie in casa exista in Auchan o gama ecologica marca proprie la niste preturi foarte bune. Nu or fi ele perfecte, dar clar sunt prietenose cu mediul si deci si cu noi. Prin urmare folosesc pentru fete detergent lichid ecologic de la ei, balsam tot de la ei, dedurizant de apa folosesc Sodasan, in loc de Domestos am tot din gama de la Auchan, iar pentru curatat suprafete grase, geamuri si suprafete calcaroase au de asemenea produse ecologice si la preturi foarte bune.
        O carte care mie mi-a placut mult si care explica foarte bine influentele de mediu, genetica, etc vis a vis de cancer este “Spune NU cancerului” de Patrick Holford. Ti-o recomand! Acolo el citeaza niste studii si spune ca s-a constatat ca persoanele care au avut o dieta bazata in special pe legume si fructe, chiar daca nu au fost ecologice, s-au dovedit a fi mai sanatoase decat cele care consuma multa proteina animala. Si ca tot vorbim de fructe/legume ecologice…. Ca majoritatea, nu am gradina pe bloc si nici nu-mi permit legume si fructe ecologice. Cu toate astea teoretic exista solutii care sa indeparteze chimicalele care se afla pe coaja fructului/legumei. se poate folosi o solutie de apa cu sare si otet sau exista la noi pe piata o solutie ecologica adusa de http://www.organicbaby.ro special pentru asa ceva. Eu o folosesc, sper ca e buna, dar nu am facut analize inainte si dupa ca sa garantez ca are efect. Si daca tot am dat nume, sa spun ca site-ul de pe care cumpar eu cosmetice, sampoane, etc este http://www.organik.ro. Cumpar de la ei de peste 4 ani si sunt foarte multumita.
        Multa sanatate tuturor!

        • Da, de acord cu domnul Holford. Pe mine nu m-a muscat gandacul BIO, doar ala cu “natural”. Sincer, nu am trecut la detergenti si alte produse de curatenie ecologice, nici acolo n-am ajuns inca :) Insa de doi ani nu mai spal pe jos decat cu otet, sau in cazuri grave, cu putin clor, insa extrem de rar. Am descoperit ca otetul se descurca bine mersi, si daca mai pun si doua bobite de ulei esential, am si parfum.
          Pentru curatarea chimicalelor de pe cojile legumelor/fructelor prefer traditionalul bicarbonat in apa calduta decat sa dau banii pe orice alta solutie cu impact nedovedit :)

          Te pup M!

  7. Bravo tie.
    Eu inainte de a face o crema am folosit uleiurile singure, pe rand, o perioada. Asa am observat cum reactioneaza pielea mea la fiecare dintre ele (cele din dotare, evident :)) . In prima crema, si eu am folosit apa de roze ca tot era in casa, si ceara de la apicola…. Apoi mi-a venit ideea de a folosi un filtru de cafea (el fiind duplicat si nou :)) ca sa fac apa de melisa (lamaita/roinita). Cu apa distilata si frunze din tufa din curte. Functioneaza.
    Pupici.
    Nona

  8. Stiai ca azi e Ziua Mondiala a Nutritiei? Nimeni nu zice nimic pe nici un post de televiziune (cu exceptia ProTv care are un mic reportaj), nici in ziare si aproape nimic pe net. La fel a trecut si Ziua Mondiala a Vegetarienilor pe 1 Octombrie. Ca nu a zis nimeni nimic atunci am inteles, desi n-am aprobat. Dar nici de ziua nutritiei?

    • Draga mea, din pacate nu putem controla media, ca daca am putea, viata in Romania ar parea mult mai frumoasa… Nici nu ma surprinde prea mult dezinteresul oamenilor pentru alimentatia sanatoasa. Pana la urma, cine are ochii deschisi are de unde sa primeasca informatia. Important e sa actionam noi ca promotori si sa conducem prin exemplul propriu. Am zis :)
      Te imbratisez cu drag!

  9. andie, de unde stii tu ca apa aceea de la 19litri e alcalina? m-am uitat pe siteul lor si :( nu am gasit nimic in sensul asta!

    • Draga mea, din intamplare prietenul meu e distribuitor si ocupandu-se de asta are date despre analize si apa. De la el am aflat si eu, iar el de la producator. Noi o bem deja de ceva vreme si suntem foarte multumiti.

  10. Foaaarte draguta postarea, as usual. Dar sa stii ca faimoasa piatra de alaun este de fapt cu totul si cu totul din aluminiu, fie ca e in varianta potassium alum, fie in varianta ammonium alum sau cum s-o mai numi. Google it, please. Uneori, resursele de informare ne sunt mai la indemana decat credem:
    http://en.wikipedia.org/wiki/Potassium_alum

    Cheers,

    • Hm. Draga mea, I’m no expert, daca o foloseste ayurveda si medicina chinezeasca, pentru mine suna destul de binisor. Nu cred totusi ca poate fi mai rea decat chimicalele din comert. Eu atat, dar ATAT de bine ma simt de cand o folosesc! Nici n-am cuvinte. Nu mi se mai pateaza hainele si am toata ziua o senzatie de prospetime si curatenie. I’m a fan! E drept, am incercat intre timp sa folosesc si bicarbonat, si trebuie sa marturisesc ca si bicarbonatul mi-a placut foarte mult. Eu la deodorantele din comert nu ma mai intorc no matter what.
      Te pup, si tare multumesc de cuvintele frumoase, te mai astept! Muah!

  11. Foarte interesant articolul. Felicitari!
    Ce parere ai daca as cumpara un storcator manual prin presare la rece (e mai accesibil din punct de vedere financiar). Poti face lapte din nuci cu acesta?

    • Annie, nu stiu sigur ce sa-ti spun, dar nu prea as incerca, dintr-un singur motiv: slow juicerul meu are sita din ULTEM, care este un plastic de nu stiu cate ori mai rezistent ca melamina. Adica foarte, foarte rezistent. Imi e teama ca nu cumva la cel manual plasticul sa fie normal si astfel sa cedeze. E mai bine sa il faci la blender si apoi sa strecori, eu asa as face. Te pup!

  12. Crema cu apă de trandafiri sună foarte bine, o voi încerca! De curând am început să vreau să învăț și eu cât mai multe despre cosmeticele de casă. Dintr-una într-alta, descopăr cât de simplu este să înlocuim toate chimicalele cu ingrediente naturale. Mi-aș dori ca în timp să îmi pot face singură toate cosmeticele. Momentan folosesc un deodorant făcut de mine, un ulei de corp (ulei de cocos + ulei esențial, mixat câteva minute să își schimbe textura) și scruburi (de mâini, de față, de corp). Dacă voi reuși să găsesc și formule pentru cremă de față și șampon, îmi voi atinge țelul. În orice caz, cred că schimbările bune se petrec în timp, cred că nu putem să o luăm decât pas cu pas, integrând încet-încet tot mai multe obiceiuri bune. Îți doresc să ai tihna să te ții de planul tău și să molipsești cu el cât mai multă lume din jur. Vreau să te felicit pentru atitudinea ta, sper să se strângă tot mai mulți oameni care să-și dorească o viață mai curată, mai tradițională, departe de plastice și chimicale.

    • Pentru sampon sa stii ca am auzit eu de o chestie senzationala cu bicarbonat. Faci o solutie de bicarbonat si apa si apoi te speli cu ea pe cap. La primele spalari e naspa rau cica, dureaza cam o luna efectul de claie amorfa ingrozitoare, dar dupa cica se transforma intr-o treaba de senzatie. Eu inca nu am avut curaj sa incerc, ca trebuie sa mai si ies in lume, da’cine stie – poate vara asta?
      Sa fim sanatosi!

      • Da, am dat și eu peste acest baking soda wash, de asemenea pe același principiu am găsit articole despre șampoane-soluție din miere și apă, sau din oțet și apă. Toate zic același lucru, că va fi nasol o vreme. Și mie mi-e teamă să încerc, mai ales pe timp de vară. Poate când vine frigul și pot să îmi ascund părul în căciulă. Continui cercetările. Nu se poate, trebuie să existe variante, că până acum o sută de ani sau mai puțin, nu cred că știa lumea ce-i aia un șampon..

  13. Eu foloseam bicarbonatul de sodiu in combinatie cu sampon pentru a spala parul dupa o masca naturala cu ulei. Mi s-a parut eficient (foloseam putin bicarbonat, un varf de cutit) si am recomandat prietenelor. Asta pana cand una dintre ele a folosit prea mult si si-a afectat parul destul de urat. Arata ca dupa o vara in care a stat in soare fara nici un fel de ingrijire. Ulterior am gasit si articole de genul asta http://empoweredsustenance.com/no-poo-method-damages-hair/, asa ca am renuntat la bicarbonatul de sodiu in par.
    Intre timp ma tot bate gandul sa incerc metoda cu miere, dar inca nu mi-am facut suficient curaj. Inca merg pe sampoane de la plafar.

    • Bai, aia cu mierea suna cum mai suna, dar iti multumesc enorm ca mi-ai zis de faza cu bicarbonatul. Chiar ma batea gandul sa incerc, m-ai salvat de o treaba!

  14. Buna, Andie, felicitari pt blog, -am gasit incercand sa caut storcatorul masticator OMEGA sa vad daca este de vanzare in Romania, dar se pare ca nu este. Am auzit de Huron. Uite iti trimit si eu linkuri de la niste articole f interesante. Succes in continuare!
    http://empoweredsustenance.com/sugar-its-your-friend/
    http://empoweredsustenance.com/is-stevia-bad-for-you/
    http://www.greenmedinfo.com/blog/honey-heals-chronic-dandruff-scaly-itchy-scalp-seborrheic-dermatitis

    si o carte pe masura:

    http://www.remediu.net/documents/T%20Colin%20Campbell%20Studiul%20China.pdf

    Toate bune, Mihaela

  15. Buna!

    Am citit in unele comentarii ca site-ul driedfruits.ro ar fi de incredere. Eu as vrea sa-mi iau niste uleiuri si unt de shea/cacao pentru uz cosmetic. Ma cam indoiesc, insa, ca ar fi 100% organice, presate la rece. Ai comandat ceva de la ei in acest scop? Ai fost multumita de produsele lor? Multumesc mult!

    • Draga mea, eu am comandat des de la ei, ca ii cunosc, sunt din Valcea. Am luat inclusiv unt de shea si cacao, dar asta mai demult. Pe vremea aceea nu scria ca sunt 100% organice, si nici nu cred ca erau. Eu am fost multumita de toate produsele luate de la ei, de fiecare data, sunt seriosi, insa nu ma pot pronunta cu privire la originea 100% organica sau presata la rece, ca nu stiu. Cred ca poti incerca o data, cu ceva mai mic, si in functie de asta iti dai seama daca iti place sau nu. Te pup!

  16. Buna Andie,

    am citit cu mare interes postarea cat si comentariile si cred ca as putea sa-ti spun cate ceva despre fiecare problema dezbatuta aici:
    1. deodorantul – am folosit si eu piatra si am fost destul de multumita initial, dar totusi la calduri mari nu prea face fata zic eu. In schimb folosesc de vreo doi ani sau poate chiar mai mult un deodorant home made cu urmatoarea compozitie:
    1 lingura unt shea, 1 lingura unt cacao, 1-2 linguri bicarbonat, 1-2 linguri amidon de porumb, 10 picaturi uleiul esential preferat.
    Se incalzesc cele 2 unturi la bainmarie, se adauga bicarbonatul si amidonul treptat, mestecandu-se continuu astfel incat sa se obtina o consistenta asemanatoare grisului cu lapte. Se ia de pe foc si se lasa sa se raceasca dupa care se adauga uleiul esential (eu am folosit pe rand, lavanda, portocale, vanilie, etc, in functie de ce aveam disponibil la momentul respectiv). Se toarna apoi cat inca nu s-a intarit, intr-un recipient gol de deodorant stick si se lasa eventual la frigider sa se solidifice.
    Vreau sa spun ca este cel mia eficient deodorant folosit pana acum.
    2. samponarea cu bicarbonat – face intr-adevar parul cam clisa daca omiti limpezirea cu otet+apa. Eu am practicat timp de cateva saptamani acest tip de spalat si e foarte ok, cel putin pentru parul de lungime medie ca al meu, nu pot sa ma pronunt pentru parul lung. Deci in mare procedeul ar fi cam asa: se pune intr-o craticioara cu apa fierbinte bicarbonat (1-3 linguri) si se dizolva. Se uda parul cu jumatate din aceasta apa, apoi se freaca bine radacinile si restul parului ca si cum te-ai sampona. de mentionat ca Nu face spuma. Se limpezeste parul si se repeta operatiunea a doua oara cu restul de jumatate ramas in craticioara. Se limpezeste parul cu otetul combinat cu apa, si se lasa 1-2 minute pe par, apoi se limpezeste din nou la final ca sa dispara mirosul de otet. este foarte importanta limpezirea, de aceea apare reactia aceea de intarire a parului, pentru ca nu este suficient limpezit. Este foarte eficient acest sampon si pentru disparitia matretii, pentru cine are probleme cu asa ceva.

    Sper ca am fost de folos cu aceste clarificari
    Cu drag

Leave a Reply to Bogdana Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.