Candy love pentru micii hocheisti din Bucuresti

17

Nu stiu cum sa incep postarea asta: sunt coplesita de emotii si recunostinta. Pentru ca am alaturi de mine niste oameni minunati care mi-au dovedit, nu o data, ca au suflete mari si maini de aur. Oamenii astia nu sunt numai bloggeri culinari, sunt prietenii mei. Si o zic asa, cu gura si inima plina: prieteni(e) dragi, va iubesc. Sunteti cel mai minunat cadou pe care mi l-a adus bloguletul asta, ma inspirati si ma uimiti si ma invatati in fiecare zi, iar eu nu vreau sa va pierd vreodata pentru ca nu mai sunteti demult o simpla prezenta online. Sunteti parte din zi de zi-ul meu, firesc si frumos ca o zi insorita de primavara. Fara voi evenimentul la care am participat astazi nu ar fi fost posibil.

Pe scurt, iubi (in calitatea lui de Presedinte al Asociatiei Municipale de Hockey pe Gheata) s-a hotarat sa organizeze o competitie pentru micii hocheisti din Bucuresti (sub 16 ani, dar majoritatea au fost de fapt intre 5 si 12 ani). Nu vreau sa pierd randuri pretioase aici pentru a va descrie starea hocheiului romanesc sau a sporturilor pe gheata in Bucuresti, caci ne va apuca deprimarea pe toti; in plus, sunt convinsa ca sunteti satui de la televizor de stiri in care vedem cum campioni olimpici la innot se antreneaza in piscine fara apa sarind pe saltea, in conditii mizere – nici la sporturile pe gheata nu e cu mult diferit. Infrastructura si cluburi abandonate si uitate de ministerul de resort, degradare strigatoare la cer si lipsa de fonduri – asta e realitatea cotidiana cu care se lupta iubitorii sporturilor pe gheata.

In ciuda a tot, copiii vin la patinoar: se inscriu la hochei sau la patinaj artistic si, sustinuti de parinti, isi urmeaza visele. Sunt copiii nostri, din familii ca ale noastre, cu bune si rele, greutati si bucurii. Sunt copii care se uita la noi si asteapta sa le deschidem portile viitorului, sa le dam sansa de a fi cine isi doresc sa fie. Pe micutii astia am vrut sa ii surprindem, sa aducem o raza de lumina si bucurie in griul cotidian imbibat de nepasare. Iubi s-a zbatut din toate puterile lui sa gaseasca sponsori pentru premii, gheata, arbitraj, iar eu… eu am cerut ajutorul prietenelor mele pentru a pune la cale cel mai bogat si frumos candy-bar pentru micuti in ziua competitiei. Everybody answered.

Andruta, Andreiuta, Andreea (ce sa le fac daca-s trei si cu mine patru??), Antonina, Brindusa, Catalina, Lavinia si Monica au fost zanele bune care pus umarul sa-i bucure pe micii hocheisti. Nu va pot spune ce de bunatati au facut, cu cata grija si iubire le-au daruit, si cat s-au straduit si m-au ajutat ca totul sa fie perfect in ziua evenimentului. Singurul mod prin care va pot rasplati, dragele mele dragi, este sa va arat bucuria gargaritelor, ingramadeala – greu de stapanit – langa masa cu bunatati, veselia din ochisorii lor cand se reintorceau pentru inca un re-fill de prajiturici… You did great, girls, you did great.

Inchei gandindu-ma ca da, poate a fost un gest mic in universul asta. Dar nu pot sa nu ma gandesc: daca gestul asta mic a dat curaj si avant unui micut care maine o sa fie campion? Si daca da, si daca nu, important este ca azi am fost o comunitate, am pus o pietricica la temelia unui zid din locul in care traim. Noi, cu mainile si puterile noastre, azi am construit. In toata indiferenta asta cu care ne-am obisnuit sa fim inconjurati, noi azi am construit.

Love and TLC! (adica tender loving care) :)

17 COMMENTS

    • Mirela, esti prea buna, insa initiativa noastra nu ar fi fost posibila fara concursul fetelor inimoase care au pus umarul si prajitura :) In primul rand lor trebuie sa le multumim. Eu una sper doar ca fiecare din noi sa constientizeze ca sta in puterea lui sa faca lucruri mici, si din multe lucruri mici bune, poate comunitatea noastra intr-o zi va arata altfel. Te imbratisez!

    • Multumim Ile, speram sa existe din ce in ce mai multe initiative frumoase in comunitatile in care traim, chit ca e vorba de stransul frunzelor din fata blocului :)

    • Sa stii ca m-am gandit sa-ti scriu, dar apoi mi-am adus aminte ca treci printr-o perioada agitata si am zis ca sa te pasuiesc de data asta, sa nu-ti adaug io un stres suplimentar. Dar acuma ca te-ai oferit, nu mai scapi!

    • Draga mea, intr-o prima faza au avut gura prea plina sa vorbeasca. Dar faptul ca au tot venit si revenit pana nu au mai putut spoke volumes :) Parintii in schimb au tinut toti sa vina sa ne spuna ce bune au fost, deci eu zic ca e de bine :)

Leave a Reply to Eduard Popescu Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.