Poze cu mancare, viata cu sport si alte noutati

Voi v-ati intrebat vreodata care e menirea voastra in viata? Eu ma intreb asta in fiecare zi si tot nu sunt sigura ca stiu exact ce sa-mi raspund. Dar un lucru stiu sigur: atunci cand fac poze cu mancare imi apare subit un zambet tamp pe fata si uit de tot si toate in cautarea cadrului perfect. La inceputul anului mi-am facut o propunere foarte curajoasa si foarte greu de indeplinit: sa fiu fericita. Radeti voi, dar in ziua de azi e foarte greu sa fii fericit. Eu sunt unul din acei dinozauri care cred ca fericirea vine dinauntru, atunci cand iti urmezi glasul sufletului, nu corul exterior al societatii care iti spune ce sa faci, ce sa lucrezi, la ce varsta sa ai copii, cand sa faci credit si sa-ti iei casa, etc. Mi-am scris pe o hartiuta care sunt toate lucrurile pe care vreau sa le fac si m-am apucat sa le fac. Si le-am facut!!! Acum cand stau si ma uit inapoi, parca nici nu-mi vine sa cred.

Unul din lucrurile de pe lista a fost sa-mi urmez pasiunea, sa ma eliberez de munca la birou si sa fac doar acele activitati care imi plac si-mi produc bucurie. Cati dintre noi nu citim fascinati articole cu corporatisti care si-au lasat jobul si au plecat sa cultive sovarf in munti, intr-o casa eco, autosustenabila? Cati dintre noi nu visam cu ochii deschisi sa traim din pasiunea noastra de impletit sosete sau facut torturi? Eu nu am reusit sa ajung inca acolo (nu in munti, ci la a trai doar pentru pasiunea mea), dar va pot spune ca am facut primii pasi si ca este ELIBERATOR! Am muncit foarte mult in acesti patru ani si ceva de blog ca sa fiu un fotograf mai bun – acum imi dau seama ca mai am enorm de mult de invatat, dar ca sunt pe drumul cel bun. Sunt oameni care au incredere in ceea ce fac si care mi-au dat sansa sa ma autodepasesc, sa vreau sa cresc si mai mult.

Asa s-a intamplat la AGO. Mi-au dat sansa sa fotografiez noul lor meniu, cel de vara, precum si restaurantul in general, iar eu zic ca am facut treaba bunicica. Va avertizez, urmeaza poze care includ si carne, don’t freak out, ca n-am mancat-o, am pozat-o.

Toata mancarea a fost pregatita de Chef Nico Lontras, pe care poate il stiti din finala TOP CHEF sau din proiectul 10.000 pentru copii, la care ne-a ajutat sa strangem aproape 3.000 lei prin organizarea evenimentului caritabil de la OSHO, alaturi de Chef Johnny Susala si Chef Iosif Stefanescu. Cert e ca mancarea gatita de Nico e arta in farfurie, iar eu ma consider incredibil de norocoasa ca am avut sansa sa o fotografiez. Nu va mai spun ce om e Nico, atat de profesionist si sufletist incat pare neverosimil pentru Romania…

Ce va mai pot spune e ca proiectul de la AGO e doar primul dintr-o serie de proiecte in care eu actionez ca fotograf de mancare/ food stylist/ designer si ca, daca vreti sa stiti mai multe despre activitatea mea, puteti fie sa cititi AICI sau sa va uitati pe pagina mea de portofoliu, pe care o voi actualiza in mod regulat. I’m in biznis, babeh!

Al doilea lucru maret pe care l-am facut anul asta a fost ca m-am apucat de sport. Da, eu. In calitate de cartof de canapea care a avut scutire la sport toata viata lui, nu credeam sa ajung vreodata sa fac sport. In ciuda eforturilor sustinute ale bietului meu tata, fost fotbalist amator si actual antrenor de echipa little league in Valcea, m-am incapatanat sa refuz sistematic orice fel de miscare pe parcursul intregii mele existente. Cu exceptia catorva exercitii de yoga, care implicau sa fac miscare stand (ha, ha!), pana la varsta de 33 ani n-am miscat nimic in papusoi. Si-apoi, intr-un exces de zel si inconstienta, mi-am facut abonament la sala. Cu antrenorul personal sub forma de iubi la subrat, m-am prezentat in sala de fitness in prima luna ca o tanara panseluta delicata, topaind nevinovat in jurul aparatelor si crezand ca sunt pe valul formei fizice supreme. Apoi m-a bagat iubi la antrenament intensiv si m-am trezit la realitate, dar asta e alta poveste. Cert e ca, de trei luni de cand merg regulat la sala, am observat anumite schimbari dramatice. Nu, n-am slabit. Nu, n-am facut muschi si nici nu mi s-a transformat corpul intr-o sculptura de Michelangelo. Doar ce mi-am dat seama in al 100-lea ceas cat de important e sportul pentru sanatatea noastra zilnica si, combinat cu o nutritie eficienta, ce rol major joaca in starea noastra generala de bine.

Si aici lucrurile devin “shitty” :) Va rog sa ma iertati ca intru intr-un subiect atat de delicat, dar cineva trebuie sa o faca. Pentru ca vreau sa va spun ca cea mai mare surpriza de pana acum, cel mai mare progres l-am inregistrat la capitolul digestie. Nu ca as fi avut vreo problema la capitolul asta dupa ce m-am lasat de carne, doar ca nu credeam in vecii vecilor ca se poate mai bine de atat! Vorbesc cu foarte multi oameni in jurul meu si majoritatea se plang de constipatie si considera ca sa ai scaun o data la doua-trei zile e perfect normal. Asa credeam si eu inainte sa devin veg, dar NU E! V-am pregatit un infografic (din pacate doar in engleza deocamdata) prin care sa vedeti cam cum ar trebui sa stea treaba la acest capitol. De asemenea, ar trebui sa stiti ca ar trebui sa aveti scaun dupa fiecare masa. Yup, dupa fiecare masa. Asa ca si daca aveti probleme si daca nu aveti probleme de sanatate, sportul trebuie sa fie o constanta in viata voastra. Mie mi-a luat foarte mult timp sa inteleg asta si nu va pot spune cat regret. Sper doar ca, prin cuvintele astea de aici, sa pot ajunge la voi si sa va fac sa simtiti, in timp ce cititi, ca puteti sa faceti asta si voi. Imi aduc aminte cand citeam si eu pe la altii care se apucau de sport si erau super incantati – simteam o usoara invidie pentru ei, mi-as fi dorit si eu sa traiesc o experienta ca a lor, dar daca s-ar fi putut din fata calculatorului si fara ca eu sa misc ceva ar fi fost perfect. Well, nu se poate. Dar va promit ca daca va doriti asta cu adevarat si va mobilizati viata voastra se va schimba radical, pentru ca alimentatia sanatoasa va ajuta sanatatea, insa doar in anumite limite, hai 50%. Restul e miscare si liniste sufleteasca.

Alt lucru pe care l-am facut a fost, dupa cum poate stiti, sa nu mananc doua luni jumatate nicio forma de zahar procesat. Nu mi-a fost greu deloc sa le tin, in timpul perioadei nu am avut cine stie ce pofte si, sincera sa fiu, nu am constatat nici cine stie ce rezultate. Insa surpriza cea mai mare a fost dupa ce am iesit din aceasta perioada. A trecut aproape o luna de cand am incheiat-o si, guess what, pofta mea de zahar a scazut semnificativ. Adica, nu numai ca a scazut dar, soc si groaza, nu imi mai place sa mananc alimente ce contin zahar procesat. N-as fi crezut sa fiu eu aia care sa scrie asta, dar cand ma gandesc la dulciuri foarte dulci imi vine sa bleah.

Am fost la o aniversare si am dat pe gat patru patratele de 2×2 de prajitura cu foi (preferata mea!), care nu era foarte dulce, si am crezut ca mor. Am gustat o lingurita mica de tort si, desi tortul era extrem de bine facut, senzatia de dulce care mi-a lovit papilele a fost ingrozitoare. La inghetata deja ma uitam crucis si am refuzat cu incapatanare sa o gust. Practic acum, dupa doar cateva guri de aliment cu zahar procesat, ma simt cum ma simteam inainte cand mancam jumatate de tava de prajitura. Stiti senzatia aia de greata de la prea mult dulce, care te face sa deschizi frigiderul si sa bagi o telemea sarata numai sa scapi? Asa e la mine acuma. Nu ma plang, constientizez ca pentru corpul meu e perfect ceea ce mi se intampla, dar voiam sa impartasesc si cu voi experienta mea. Nu am o problema asa mare cu dulciurile usoare, insa e clar ca perceptia mea asupra gustului dulce s-a schimbat dramatic.

In prezent mananc ceva dulce o data la cateva zile, si prin ceva dulce inteleg un patratel de baclava sau o bomboana de ciocolata belgiana de calitate, nu neaparat pentru ca poftesc cat pentru ca vreau sa ma simt libera sa mananc putin din toate, nu vreau sa simt ca mi-am impus restrictii suplimentare. Am gasit sirop de curmale 100% natural in magazinele Naturalia, asa ca, impreuna cu mierea si siropul de artar + fructe si shake-uri, imi asigur in restul timpului necesarul de zahar pentru organism.

Acestea fiind zise, sa trecem la alte stiri relationate:

1. Cookie s-a apucat de food coaching. Adica va face planuri de masa personalizate si va ajuta sa fiti mai slabi si mai sanatosi si mai impacati cu mancarea. Cat de tare (apropos de oameni care isi urmeaza pasiunea)! Am intrebat-o personal si cica da consultanta si la ovo-lacto-vegetarieni, deci, pe caii ostenii mei ca se filmeaza!

2. Am fost in vizita la restaurantul libanez de mare angajament Four Seasons de pe Calea Dorobantilor (chiar intre Televiziune si Piata Dorobanti). Trebuie sa va spun ca: 1. am mancat ca un porc scapat de supt controlul food-coach-ului, sport-supervizorului si bunului simt in general. 2. mancarea e GENIALA. Ingrediente cinstite, gatite impecabil, cu mare generozitate in stil oriental-mediteraneean.  3. Restaurantul si gradina sunt un vis. Cand am aflat ca l-au decorat insisi proprietarii, falca mea lovi pamantul. 4. Am fost primiti ca niste printisori, personalul e foarte profi si zambaret (mi-am facut chiar bezele cu bucatarul prin geamul de sticla care desparte bucataria de dining room!) iar genul asta de ospitalitate pe sufletelul meu il unge in moduri subtile dar eficiente, atat de eficiente incat sa pot sa pun stampila de “best Lebanese restaurant in town”!! Poze facute, ca de obicei, de magistrala Catalina Zaharescu de la Kiss The Cook.

Placintele de mai jos erau umplute unele cu spanac si branza si altele cu legume picante. Me-se-ri-e!
De lipiile de mai jos nici nu vreau sa va povestesc. As fi mancat non-stop, pana la epuizare: calde, aromate, un vis!

Cartofii astia sunt picanti, dar tot nu m-am putut abtine: am mancat pana mi-a luat gura foc si a trebuit sa ma sting cu doua sticle de apa. A meritat, zau.

Uitati-va mai jos si mai ziceti ceva :))

3. Am gasit o brutarie cu maia care nu pune drojdie in paine alaturi de maia sau, daca pune, pune foarte putina pentru ca painea se comporta asa cum se comporta cea pe care o fac eu in casa. Este vorba de Cuptorul Brancovenesc, de pe Strada Dristorului, langa intersectia Baba Novac – Mihai Bravu. Alaturi de Pain Plaisir de pe Mihalache, sunt singurele doua locuri in Bucuresti pe care le-am incercat eu in care simt ca painea cu maia chiar are gust de paine cu maia si care se comporta in timp si la frigider asa cum stiu eu ca ar trebui sa se comporte.

Cam atat din bucatica mea fierbinte de Bucuresti. Abia astept sa revin cu vesti noi si sper ca voi va bucurati de o vacanta minunata!

Love and new beginnings!