Vine o vreme in viata unui om cand nu mai poate inghiti orice. De la mancare la stereotipuri si norme sociale, cutume si lucruri acceptabile de facut sau nu. In cautarea fericirii personale, singura voce care trebuie ascultata este cea a propriului suflet, a propriei intuitii, a propriei dorinte. Ma regasesc nespus (desi nu in totalitate) in cuvintele lui José Micard Teixeira: “Nu mai am rabdare pentru anumite lucruri, nu pentru ca am devenit arogant, ci pur si simplu pentru ca am ajuns la un punct in viata mea la care nu vreau sa imi mai pierd timpul cu ceea ce nu-mi place sau ma raneste. Nu mai am rabdare pentru cinism, critici excesive si cereri de orice natura. Mi-am pierdut dorinta de a face pe plac celor care nu ma plac, de a-i iubi pe cei care nu ma iubesc si de a zambi celor care nu doresc sa-mi zambeasca inapoi. Nu mai petrec nici macar un minut langa cei care mint sau doresc sa manipuleze. Am decis sa nu mai coexist cu prefacatoria, ipocrizia, necinstea sau laudele ieftine. Nu tolerez eruditia selectiva sau aroganta academica. Nu ma adaptez nici barfelor. Urasc conflictele si comparatiile. Cred intr-o lume a contrariilor si de aceea ii evit pe oamenii cu personalitati rigide si inflexibile. In prietenie detest lipsa de loialitate si tradarea. Nu ma inteleg cu cei care nu stiu sa faca un compliment sau sa spuna un cuvant de incurajare. Exagerarile ma plictisesc si am o mare dificultate in a-i accepta pe cei carora nu le plac animalele. Si, mai presus de orice, nu am rabdare pentru cei care nu imi merita rabdarea.”
Daca nu suntem atenti la noi insine si la actiunile noastre de zi cu zi am putea trece cu vederea micile lucruri care ne displac. Micile lucruri care insa se aduna si ne rod fundatia fericirii. In ultimele saptamani am descoperit ca sunt o gramada de lucruri care imi plac si nu stiam, la fel cum sunt multe care nu imi plac si pe care le-am scos cu totul din rutina mea.
1. La revedere cereale la mic dejun, bine ati venit fulgi de porumb!
Mi-am dat seama ca nu diger usor cerealele din abundenta la micul dejun. Ma inteleg de o mie de ori mai bine cu fulgii de porumb, amestecurile seminte si nuci si iaurt. Am gasit fulgi de porumb fara zahar (de fapt doar din faina de porumb si apa), ecologici, la un pret foarte ok. Cand alegeti produse ecologice, uitati-va atent la eticheta sa scrie pe ea “agricultura UE”; daca vedeti “agricultura non-UE” inseamna ca produsul a fost produs prin tari calde si indepartate. Nu zic ca e bine sau rau, stiu de exemplu ca in vestul Europei consumatorii informati prefera sa cumpere din agricultura UE pentru ca in UE este interzisa agricultura cu produse modificate genetic. Daca mancati porumb mult si des, poate ca asta va intereseaza.
2. La revedere indulcitori in bolul de mic dejun, bine ati venit condimente!
Urasc micul dejun dulce. I-am dat sansa peste sansa peste sansa timp de zeci de ani din viata mea si a venit momentul, am maturitatea necesara sa o spun: urasc micul dejun dulce. O fi o chestie culturala, asa m-a crescut mama, cert e ca nu mai pot sa ii mai dau nici macar o sansa, nu mai pot petrece nici macar o dimineata cu miere in bolul de cereale. Mai bine pun cateva stafide sau o banana si imi incant simturile cu ceva senzational: scortisoara din abundenta, vanilie proaspata sau ienibahar. Aceasta mica schimbare e caruta mica. Stiti voi, aia care rastoarna carul mare.
3. Paine cu unt moale si miere de rapita
Cum va spuneam mai sus, timpul e scurt si nu il putem petrece asteptand sa se dezghete untul din frigider. Imi e dor de gustul copilariei mele, de vremurile alea fara griji. Apelez cu incredere la memoria afectiva atunci cand mananc cate o felie de pita unsa bine cu unt moale si miere sau gem, poate si cu un ceai aromat… Urasc untul tare abia scos din frigider care nu se intinde pe nimic. N-am timp de el, pur si simplu nu am. Acum vreo cateva saptamani am aflat si eu de la Andreea de la Miez de existenta beurrierului. Ala moment de AHA!
Beurrierul este un vas ceramic folosit de francezi din timpuri indelungate pentru a pastra untul moale (cu o consistenta numai buna de intins pe paine) la temperatura camerei, fara a fi nevoie de refrigerare. Ideea e simpla: cumperi untul din magazin, il lasi pe blat vreo ora sa devina moale, apoi il indesi bine intr-un recipient cu gura larga, il nivelezi si la final pui recipientul cu gura in jos intr-un alt recipient plin cu apa rece. Apa va forma un sigiliu desavarsit care nu va permite intrarea aerului si de asemenea, fiind rece, va pastra untul la o temperatura optima. Cum grasimea si apa nu se amesteca, nu trebuie sa va faceti griji ca veti scoate untul “ud” :)) sau plin de apa din recipient.
Minunat, numai ca la noi nu se gaseste beurrier (btw, daca stati prin tari in care se gaseste, v-as ramane profund recunoscatoare sa ma procopsiti si pe mine cu unul). Cu sau fara beurrier, principiul e acelasi, asa ca eu am improvizat unul si l-am testat timp de o luna inainte sa va spun despre el, ca sa ma asigur ca functioneaza perfect. Iata cum se face:
Practic, luam un borcan de dulceata cu gura larga (se gasesc pe la supermarket – la inceput cu dulceata in ele, dar o mancati si aia e), punem untul moale in borcan si nivelam bine, apoi umplem o caserola de ceramica sau plastic cu apa rece si punem borcanul in ea cu gura in jos. Pa-ram! Beurrier! Nivelul apei nu trebuie sa depaseasca fundul borcanului, sa fie asa, trei sferturi. Apa eu o schimb cam o data pe zi dimineata sau seara, dar nu am o regula fixa. Nu recomand folosirea beurrierului vara, cand e foarte cald – e posibil si chiar foarte probabil ca untul sa se strice.
De ce mierea de rapita? Pentru proprietatile ei uluitoare si consistenta de crema lichida. Miam!
4. Sportul dimineata
Am abonament all inclusive la sala de aproape un an. Au fost perioade cand am somat, perioade cand m-am dus, am incercat totul de la grup fitness la antrenor personal sau mersul cu prietenii. Cand mi-au aparut niste dureri de spate (si genunchi, si mana si glezna, da, zici ca-s mama ranitilor), am luat pauza cu foarte mare avant, gasind mereu tot felul de scuze. Adevarul adevarat era de fapt ca nu gasisem inca acea formula care functiona pentru mine.
Intr-una din aceste zile cand stateam acasa si-mi plangeam singura de mila si cautam compasiunea lui iubi, mi-a zis ceva foarte simplu dar de efect: “Decat sa stai sa te vaiti ca n-ai gasit workoutul perfect, si intre timp sa nu faci absolut nimic, mai bine te-ai duce si te-ai gandi la asta timp de 10 minute pe bicicleta sau banda. Decat nimic in fiecare zi, mai bine ceva oricat de mic.” Am vrut sa ii dau replica eterna – “sportul facut de capul meu nu e eficient si poate fi chiar periculos” – dar ceva m-a oprit. Mi-am dat seama ca are o dreptate uriasa si ca de fapt imi cautam scuze. Mai mult, nu puteam sa accept nivelul la care eram si voiam totul (beach body in 3 luni babeh) din start, fara a-mi da o sansa sa fac cat puteam si cat aveam nevoie.
Am multi prieteni care se lupta cu greutatea sau cu lasatul de fumat sau alte provocari de care constientizeaza ca au nevoie dar pe care nu se pot motiva sa le faca (sau sa se tina de ele). Am gasit un articol ABSOLUT EXCEPTIONAL cu privire la asta si cu care sunt de acord 150%. Pe scurt, articolul demonstreaza scurt si clar ca e imposibil sa fii “motivat” sa faci lucruri care nu iti plac (oh da, abia astept sa ma duc sa completez zece mii de date intr-o foaie excel, vai cat imi iubesc jobul!) si, chiar daca temporar esti capabil sa gasesti tot felul de stimuli care sa te ajute sa faci asta, la un moment dat creierul tau va ceda acestui abuz si vei cadea la loc sau mai rau. Daca insa iti resetezi mintea si iti separi actiunile de sentimente si emotii si nu mai astepti sa “simti” ca esti in stare sa faci x sau y sau z, atunci sansele sa indeplinesti actiunea dorita cresc exponential. Sau, cum foarte frumos spune autorul, “nu astepti sa ajungi in forma olimpica pentru a te antrena. Te antrenezi ca sa ajungi in forma olimpica.”
Indeplinirea zilnica a sarcinilor propuse iti aduce exact starea “aia” pe care tu o cauti sa o ai inainte de a te apuca de treaba. Starea de euforie si chef si bucurie apare DUPA ce iti indeplinesti ce ti-ai propus, nu inainte. Daca stai si astepti sa simti ca ai chef, atunci cel mai probabil vei ajunge pe canapea, pentru ca cercul vicios al lenii functioneaza foarte eficient: “bai, ma simt cam iesit din forma” >>> “ar cam trebui sa ma duc la sala” >>> “da’ n-am niciun chef sa ma duc si sa fac un antrenament ca lumea” >>> “lasa ca ma duc mai tarziu.” Daca te regasesti in cercul asta vicios, atunci stii de ce nu reusesti sa te tii de program sau sa slabesti.
Nu mi-a placut niciodata sa fac sport si chiar nu am facut pana anul trecut. In continuare nu e ceva ce ma atrage sau ma motiveaza. Dar asta a devenit irelevant. Am hotarat ca sportul si miscarea sunt bune pentru mine, asa ca ma trezesc in fiecare dimineata, ma spal pe ochi, ma imbrac din pijamale direct in echipamentul de sala, imi iau rucsacul pregatit de seara si ma duc direct la sala. Ma doare spatele, genunchiul, mana? Ok, nu mai pot sa fac sala, dar pot face piscina. Nu mai fac antrenamentele intense pe care le faceam inainte si care ma epuizau de nu mai eram buna de nimic toata ziua, am hotarat sa iau totul in ritmul meu natural si asta a fost o decizie excelenta. Nu o lalai, dar nici nu ma autodistrug. Nu exista scuze, nu exista motivatie, exista disciplina.
Partea frumoasa stiti care este? Starea sublima de euforie de dupa. Senzatia inca unei zile de sarcini indeplinite, de succes, de progres. Poate ca nu voi fi in forma dorita niciodata, dar nu conteaza. Orice e mai bine decat nimic. In plus, perioadele indelungate de practicare a unui obicei creeaza un morman urias de energie care va face ca actiunea respectiva sa para din ce in ce mai naturala si mai usoara. Cel mai important este sa nu intrerupi munca ta constanta, pentru ca tocmai atunci cand crezi ca nu poti cadea atunci te duci in jos de nu mai sti ce e cu tine, si te duci chiar mai jos decat ai fost.
Nu ai nevoie de antrenor care sa faca politie cu tine, nutritionist care sa iti supravegheze portiile, membru al familiei care sa se asigure ca nu fumezi. Tu esti cel mai mare controlor al tau, si e cazul sa nu mai fi “a little whiny bitch about it”, sa iti exersezi muschiul vointei si sa te pui pe treaba. Disciplina e mama lor, fuck motivation!
5. Micul dejun e brunch. Or something.
Ani de zile am indesat mancare in stomac primul lucru dimineata. Toata ziua aveam o senzatie de greutate, nici nu-i de mirare, corpul meu saracul era in etapa de eliminare si eu il imbuibam cu inconstienta, proaspat trezit. Am inteles acum ca eu functionez cel mai bine dupa trezire cu multa apa cu lamaie, si la doua-trei ore sunt gata de un mic dejun/brunch copios, insa nu mai devreme. De cand cu mersul la sala lucrurile s-au aranjat si mai bine, pentru ca mai intai ii dau cu apa si sala, apoi vin direct la masa si sparg avioane. Sunt in forma toata ziua!
6. Sauna
Stiu nordicii ce stiu. De cand merg la sauna zilnic (dimineata, dupa sala) nu mai folosesc crema de fata. Mi s-a curatat tenul ceva de neimaginat, insa cel mai de neimaginat lucru este asta cu crema. Pai eu fara minim doua aplicari pe zi nu puteam sta! Mi-ar placea sa inteleg fenomenul asta, daca cineva are cunostinte de specialitate si mi-l poate explica as fi incantata sa-l aflu. Nu stau mult in sauna – 5-7 minute, apoi dus rece, apoi soare, unicorni si curcubee!
La final, va doresc si voua sa aveti intelepciunea de a gasi lucrurile care va plac si puterea de a le aduce in viata voastra.
Love and room temp butter!
De-asta te iubesc eu! Pentru cum ajungi la inimile oamenilor! A alora care merita. :D Felicitari pentru postare! <3
Sentimentul e reciproc! :)
Toti oamenii merita. Exista insa unii care nu sunt pregatiti pentru schimbare, altii care sunt, si altii care au facut schimbarea de mult timp. Iata diviziunea muncii :)
Imi face mare placere sa citesc postarile tale!
Elina! Ma bucur asa tare ca mi-ai scris. Chiar zilele astea ma gandeam ca vad statisticile, lumea citeste, dar mai nimeni nu lasa comentarii – si ma gandeam daca fac ceva gresit, poate oamenilor nu le place sa vorbeasca cu mine? Asa ca da, iti multumesc ca mi-ai scris, te imbratisez!
Pentru a intelege problemele tenului si tot ce inseamna ingrediente cosmetice iti sugerez sa iti rupi vreo 3 luni sa citesti cap coada blogul asta: http://pasagera.ro/
Mie mi-a schimbat complet tenul.
Hahaha :) I don’t have 3 months :) Dar sugestia e bine primita si voi citi sporadic! Te pup!
Andie, te citim, te citim!!! E prima data cind las comentariu, dar sunt abonata sa primesc toate articole si le citesc cu drag. La treaba cu motivatia m-ai “prins”;-). Keep up the good work. Cristina
P.S. Si o sa fac supa de rosii
Cristinaaaa! Aw ce ma bucur ca mi-ai scris si tu! Daca ar fi dupa mine as face o sezatoare cu voi toti, sa va vad si sa vorbim pana dimineata :)
De cand te-am descoperit am citit fiecare postare cu mare drag. Esti preferata mea:)
Ale, te pup! Si-ti multumesc pentru cuvinte, am rosit un pic si m-am imbarbatat la gandul ca sunteti alaturi de mine :)
Andreea, ce sa zic. Doar ca esti minunata! Din postarile tale parca simt caldura sufleteasca si prieteneasca si sincera pe care o emani, Si asta imi spune ca esti un om bun. Iar eu iubesc oamenii buni!
Iti multumesc :)
Mica mea vegana :* Hai sa ne adunam, sa fim multi oameni buni si frumosi. Mai putin in trafic – in traficul din Bucuresti pur si simplu nu pot sa fiu nici buna nici frumoasa, sunt doar urlatoare :))) Desi fac eforturi, ca-n Anger Management: “I feel preeetty, oh so pretty!”
Postarea aceasta a venit la fix: despre autodisciplina, vointa si amanarea recompensei am citit si ascultat si eu saptamana asta. Nu ne mai lamentam, ne trezim, ne imbracam si ne prezentam acolo unde stim ca trebuie sa fim. Si la final….oh, sweet taste of victory!! :)
La mine e musai cu mic dejun si fara dulce in mancare(de dimineata, pranz sau ce-o fi).
Lucrurile sunt mai simple decat credem. Daca iti asculti corpul, el te orienteaza catre ce-ti prieste si ce nu.
Yup, yup, yup. Chiar vazusem acum cateva saptamani la doua prietene ca se alaturasera unui program care le invata in 30 zile cum sa se trezeasca de dimineata si sa devina persoane matinale. Inteleg ca e foarte greu sa faci anumite lucruri, dar asta cu persoana matinala se face simplu: pui ceasul, suna, te trezesti si te dai jos din pact. Felicitari – ai devenit o persoana matinala! :)
Cateodata mi se pare ca avem (si nu ma exclud deloc din aceasta categorie!) probleme de persoane din tari dezvoltate – nu-mi imaginez pe cineva de la tara sau din Africa, unde fiecare zi e o lupta, avand asemenea dileme existentiale. Trebuie sa ne reconectam cu noi insine si sa fim capabili sa discernem problemele adevarate de starea asta de auto-mila si maxima lene care ne copleseste pe toti.
Eu de-abia astept sa mai scrii cate ceva pe blog, spui lucrurile asa pe fata, direct, fara menajamente.Si eu sunt pe aceeasi lungime de unda cu tine.Ar trebui sa nu mai fim niste robotei care fac ce le spun altii ci ar trebui sa ne ascultam cu adevarat corpul si sa facem doar lucruri care ne aduc placere.Mai ales cand vine vorba de mancare.Eu de ex. desi in principiu sunt vegana nu am exclus din alimentatie untul,branza dulce proaspata, chefirul, si un strop de parmigiano peste paste.Atata timp cat mananc mai rar si doar atat cat/si cand imi face placere, deci nu exagerez sau nu ma privez de ceva ce chiar imi face bine la trup si suflet nu vad de ce ar trebui sa-mi fac probleme.Trebuie sa fii tu insuti, sa fii impacat cu tine. Noroc cu tine ca ne mai aduci aminte de lucruri pe care noi le stim dar cateodata mai uitam sa le aplicam.Asa ca, keep on writing,suntem aici si te citim cu drag,si-ti furam ideile si retetele.:)
Patricia, asa si trebuie sa fie! Cunosc foarte multi oameni care din extremism ajung sa faca lucruri care apoi le fac rau, sau ajung sa renunte cu totul la stilul lor de viata pentru ca pur si simplu nu ii mai pot face fata. Nu toti, desigur, dar din pacate multi. Exista o masura in toate, ea difera de la om la om, important e sa o gasesti pe a ta. In ultimul an viata mea a devenit despre a face numai ce imi place si vreau sa spun ca am devenit din ce in ce mai fericita! Timpul in lumea asta e atat de scurt incat chiar nu putem sa il petrecem facand ce vor sau se asteapta altii de la noi.
Mi se pare la fel de important sa fim iertatori cu noi insine – asa cum faci tu cand mananci ce simti – si sa nu ne blamam pentru ca am avut pofta de o anumita mancare. In majoritatea cazurilor suntem atat de duri cu propria persoana. De ce?
Te imbratisez si iti multumesc ca mi-ai scris, mi-ai pus un zambet pe fata!
Draga Andie, felicitari pentru trezitul de dimineata si pentru ca iti tratezi corpul cu respect! Disciplina, mai ales cea sportiva, nu-i treaba usoara; de aceea, ai toata admiratia mea. :-) Legat de ten, cred ca ti-ai raspuns singura, cand ai spus: “Ani de zile am indesat mancare in stomac primul lucru dimineata. Toata ziua aveam o senzatie de greutate, nici nu-i de mirare, corpul meu saracul era in etapa de eliminare si eu il imbuibam cu inconstienta, proaspat trezit”. Simply detox. :-)
Despre disciplina, durere, miscare, libertate, compasiune vorbeste atat de frumos minunatul Scott Jurek in cartea sa, pe care ti-o recomand din inima: https://liorisme.wordpress.com/2014/08/30/scott-jurek-in-alergare-spre-esenta-umana/
S-ar putea sa te simti chiar motivata, cine stie? :-) You can have it all, sometime:-)
Love, Lioara
Draga mea Lioara, asta cu micul dejun sub forma de apa si lichide o fac de mai bine de jumatate de an, timp in care am avut nevoie de crema. Nu am mai avut nevoie de vreo saptamana, adica aceeasi perioada in care am inceput sa merg la sauna. Cumva, cred ca astea ultimele doua sunt conectate.
Multumesc tare tare mult de link, voi studia cu atentie, dar si mai mult iti multumesc de mesaj – am simtit toata caldura din el :) Imbratisari!
Mi-a placut la nebunie articolul tau! L-am citit cu sufletul la gura. Si totusi cred ca inca nu ai gasit persoana (sau antrenorul) care sa te faca sa mergi cu drag la sala/sport etc. Sigur se va intampla asta, atunci ai sa vezi ca tabloul tau va fi complet.
Ma bucur ca impartasesti cu noi ceea ce faci/simti/prin ce treci, cumva ne deschizi sufletul si mintea catre noi insine. Iti multumesc si te imbratisez cu drag Andie!
Ti-am citit articolul dintr-o rasuflare si parca am asa o lacrima in coltul ochiului (zilele astea sunt mai sensibila, tot cu lacrima dupa mine). Tot ce-ai scris vine ca o intarire pentru mine si iti multumesc ca ai impartasit lucrurile astea toate aici. M-am luptat cu kg in plus toata viata si asta a fost doar una din probleme. M-am indopat, m-am pedespsit, m-am iertat si apoi iar m-am indopat si Doamneeee, cate scuze mi-am mai cautat. Dar am tras de mine si am invatat sa iau decizii dupa ce mi-am ascultat trupul si sufletul. Si sunt pe drumul cel bun!
Stiu, nu-s tare coerenta, dar intelegi tu. Ma duc sa-mi sterg lacrima.
Te imbratisez cu drag si iti doresc succes!