Caut producator local: ferma lui nea Hagiu

19
producator local

Scriu de mai bine de 6 ani pe amaratul asta de blog. Cand am inceput, maximul sofisticarii in bucatarie era orezul la punga, fiert si amestecat cu unt si sare, eventual cu o conserva de fasole coapta. Asta a mancat iubi in prima parte a relatiei noastre: atata stiam, atata puteam. Cu blogul au inceput cautarile mele culinare – la inceput, fara niciun fel de responsabilitate pentru corp, ingrediente, retete, gust sau tehnici de gatit. N-am facut-o cu rea intentie, ci pur si simplu din nestiinta. Am bagat tone de zahar in fondant si cupcakes, am gatit cu budinca si frisca la plic, cu esenta de rom, cu vegeta, am crezut ca exista detox si m-am simtit vinovata ani la randul ca iubesc branza. Un singur lucru nu l-am crezut niciodata: ca margarina e mai buna ca untul, iar pentru asta ma felicit. Dar, vedeti voi, nu te poti invarti in fenomenul asta al mancarii si sa ramai prost toata viata (sau… poti?).

Dupa 6 ani, sunt alt om. Am inteles ca sanatatea nu depinde de diete, ci de o combinatie de factori de bun simt total: mancare adevarata, somn, odihna, timp liber, sport, managementul stress-ului, implinire personala si profesionala, iubire. Nu e greu sa ne dam seama care e mancarea adevarata: e cea pe care ne-o da pamantul pe care traim, in fiecare sezon, cea pe care o gatim inteligent astfel incat sa ii pastram cat mai mult din proprietati, care putrezeste in timp, care nu arata perfect la toate colturile, care e cat mai putin procesata si care, in general, nu se gaseste la plic, cubulet sau cutiuta. Stam prost la capitolul educatie culinara, iar eu vreau sa pun umarul sa creez alta lume. O lume in care il cunosc pe omul de la care iau rosii, branza, faina, o lume in care mananc salata vara si muraturi iarna, ca asa e ordinea fireasca a lucrurilor pe care am vazut-o la bunicii mei. O lume in care reciclez cojile de ou si portocale, o lume in care nu arunc jumatate din mancarea din frigider, o lume in care nu ma simt vinovata ca mananc, o data pe saptamana, o bucata de prajitura cu zahar, un pahar cu lapte sau o paine cu faina alba.

Photo-04.07.2016,-10-43-44

Asa ca, pentru anul asta, mi-am propus sa incep doua initiative:

1. sa incep sa caut producatori locali (deocamdata doar in jurul Bucurestiului) pe care sa ma duc sa ii vizitez, sa vorbesc cu ei, sa ii inteleg, sa imi dau seama care le sunt limitarile, provocarile, mentalitatea. Sa vad cu ochii mei cum cultiva, ce cultiva, cum vand, sa gust si sa cunosc. Apoi sa va povestesc. E un demers usor jurnalistic si, desi nu am experienta in asta, mi se pare esential pentru a intelege lumea in care traim, mancarea pe care o avem disponibila. Daca esti producator local si vrei sa vin sa stam de vorba si sa imi arati cum sta treaba la tine in gospodarie, da-mi de stire, dar pregateste-te pentru multe intrebari si multa sinceritate in articolul ce va urma. Indiferent daca esti mare sau mic, cultivi bio, natural, cu sau fara pesticide, ai firma sau magazin online sau vinzi in piata, eu o sa vin: vreau sa aflu povestea ta. Pe Facebook si Instagram o sa gasiti aceasta initiativa cu hashtagul #CautProducatorLocal.

2. sa incep sa gasesc modalitati de a evita risipa de mancare. Sa impartasesc cu voi ce fac pentru a nu mai arunca mancarea, sa gasesc oameni care ma pot ajuta in acest demers. Sa facem din asta o moda, un stil de viata pe care sa nu-l mai lasam, like, ever. Pe Facebook si Instagram o sa gasiti aceasta initiativa cu hashtagurile #StopRisipaDeMancare si #MancareLaPretRedus.

Sper ca in timp sa adunam multe povesti interesante din care fiecare sa isi traga propriile concluzii si sa ia ce isi doreste.

Imi incep relatarea de azi cu prima ferma despre care m-am hotarat sa scriu: ferma lui Marin Hagiu din Adunatii Copaceni, la vreo 25 km de Bucuresti, in Giurgiu. Nea Marin e agricultor din tata-n fiu: a mostenit priceperea si dragostea de pamant de la parintii lui si altceva n-a vrut sa faca toata viata, chiar daca la un moment dat, la scurt timp dupa Revolutie, i s-a oferit posibilitatea sa lucreze ca sofer in Germania, pe bani frumosi. “Tot mai bine e acasa, cu familia, cu nevasta, copiii” mi-a zis. Nea Hagiu cultiva aproape 20.000 mp de pamant mostenit de la parinti cu ce merge cel mai bine in zona: salata, verdeata, ceapa si usturoi, ardei, capsuni, rosii, gulii, ridichi si … flori, in special zambile si muscate. Toate sunt udate cu apa din curtea lui, dintr-un put de mare adancime. Are si o livada mare de ciresi dar anul asta a fost dezastru: au dat niste ploi nenorocite si a fost frig chiar cand erau pomii in floare, asa ca 70-80% din recolta a fost compromisa. Il inteleg, si piersicul de la noi de la studio a fost distrus in aceleasi conditii…

DT1_3511Photo-04.07.2016,-11-20-34Hagiu SRL, firma lui, are un numar de 10 angajati, din care majoritatea sunt membri de familie. De fapt, toata afacerea e de familie, fiul lui e deja implicat si ii va urma cu siguranta la conducere cand nu l-or mai tine puterile. Pe langa acesti angajati, la recoltare mai tocmeste uneori si zilieri, dar problema personalului in agricultura e una extrem de acuta (suna familiar?). Cat am vizitat serele m-am topit de caldura si mi-a fost dificil sa-mi imaginez cum as putea lucra acolo 8-10 ore. E foarte greu de gasit personal pentru o munca atat de grea ca cea a campului, asa ca nea Hagiu se bazeaza in principal pe familie, fara de care ar fi greu sa asigure continuitatea recoltarii. I-am prins un zambet resemnat cand povestea asta, si m-am intristat.

Photo-04.07.2016,-10-38-19

Dar nu-i plang de mila. Nea Hagiu are o ferma bine pusa pe picioare, organizata, curata, ingrijita. In plus, de 16 ani isi vinde toata marfa direct la Carrefour, adica are asigurat ceea ce majoritatea producatorilor din Romania nu au: stabilitate, o piata de desfacere pentru toata productia, un venit lunar constant, care nu e “ciupit” de intermediari. E bine si pentru consumatorul final, ca nu-si mai adauga si altii “comisioane.” Zice ca i-a fost usor sa intre, s-a dus cu mostre de marfa, celor de la supermarket le-a placut si aia a fost. L-am intrebat de ce nu se asociaza si cu alti producatori, pentru a crea o uniune mai puternica, iar raspunsul m-a descumpanit: “nu vor oamenii.” Nea Hagiu spune ca e vorba de neincredere, de senzatia pe care o au ca alalalt se descurca mai bine, ca scoate mai multi bani din parteneriat. Eu nu stiu inca ce sa zic, ma gandesc ca poate romanii au ramas si cu sechele de pe urma colectivizarii fortate, poate avem nevoie sa ne vindecam de asta inainte de a porni noi proiecte asociative. Cert e ca un producator neasociat e un producator mai slab, mai vulnerabil.

Photo-04.07.2016,-10-45-17

Carrefour nu ii impune lui Hagiu o limita minima de kilograme/produse pe care trebuie sa le livreze lunar: cat are, atata vinde. Chestia asta m-a mirat, ma asteptam sincer ca retailerul sa impuna un prag minim ca sa se asigure, la randul lui, ca are produse suficiente la raft. E drept, Hagiu isi face din timp o planificare a recoltelor, planteaza legume in etape astfel incat sa aiba productie constanta. Am aflat si ca a fost abordat si a lucrat o perioada scurta si cu alte supermarketuri, dar si-a dat seama ca se intindea mai mult decat ii permitea plapuma, la o productie pe care nu o putea sustine, asa ca a renuntat si a ramas doar cu unul singur. Aici vine de fapt partea interesanta: cat e vreme buna afara si nu e inghet (martie- octombrie/noiembrie), producatorii romani pot aproviziona fara probleme supermarketurile, insa in momentul in care vine iarna, totul s-a terminat. De ce? Pentru ca nu isi pot permite sa incalzeasca solariile. Hagiu spune ca motorina pentru incalzit e foarte scumpa, iar statul roman nu acorda nicio subventie. Let me say that again: nicio subventie. Hai sa o spun inca o data, in alte cuvinte: daca statul roman ar acorda subventii pentru asta, am putea gasi legume romanesti in supermarketuri si iarna. Nu sustin consumul de rosii in perioada respectiva, dar, daca tot e sa fie, as prefera sa fie romanesti: ar fi mai ieftine, mai proaspete si i-ar permite si legumicultorului sa mai manance o paine pana la vara. De exemplu, Hagiu spune ca la Carrefour legumele de sezon sunt 80% romanesti cat timp e vreme frumoasa afara si pot produce in solarii; cum vine inghetul, totul se prabuseste: import, import, import. Cat de important e lucrul asta, cat de putin ne gandim si la perspectiva agricultorului, la faptul ca are guri de hranit si facturi de platit si iarna, oricine ar fi el…

Photo-04.07.2016,-11-08-46Hagiu nu creste plante numai in solarii, are si o parte de productie “free-range”, in camp deschis. Evident, toate culturile au sisteme de irigatii tip picatura, dar cele din camp nu sunt protejate de nimic si trebuie sa supravietuiasca in conditii mai dificile. Si recolta e mai slaba aici. In cuvintele lui nea Marin: “e o loterie. Ne mai uitam si sus la Dumnezeu.” Daca da o ploaie sau o mana, aia e. El zice ca nu-s diferente de gust intre legumele din solarii si cele din camp, ceea ce m-a surprins, pentru ca am auzit multi legumicultori sustinand cu tarie contrariul. Tot el zice ca nu exista “semnalmente” prin care sa putem diferentia o rosie tratata de una netratata, ceea ce m-a dublu surprins, pentru ca citisem pe net o serie intreaga de articole care sustineau contrariul. Voi mai cerceta.

Photo-04.07.2016,-10-49-01

Partea care mi-a dat cel mai mult de gandit a fost insa spinoasa problema a … pesticidelor. L-am intrebat din prima daca trateaza legumele si mi-a raspuns franc, fara ezitari sau ascunzisuri: da. “Nu se fac altfel.” Va spun sincer ca intr-o prima faza m-am simtit usor scandalizata de naturaletea confesiunii lui. Sufletelul meu de hipster ecologist se astepta la tentative de eschiva, la explicatii, la stanjeneala – nimic din toate astea. Nea Marin parea linistit si increzator in alegerea lui, ca omul care stie foarte bine ce are de facut. Pe masura ce am vizitat ferma si lucrurile au inceput sa se aseze in capul meu, am inceput sa il inteleg cumva.

Anul asta la studio n-am putut salva nici macar un rasad pentru ca ni le-au mancat melcii. Am incercat cu tot felul de metode naturiste, nimic n-a mers. Cand credeam ca am scapat de tandea, am dat de mandea: de pe-o zi pe alta niste omizi nenorocite ne-au mancat toata varza kale, ridichii si guliile si n-am mai putut face nimic pentru ele. Acum fasolea are gargarite si nu stiu ce alti daunatori si ne uitam la ea cum se decimeaza pe zi ce trece. Cand cultivi fara niciun fel de substanta chimica, riscurile sunt mult mai mari, productia este sensibil mai mica, uneori chiar deloc. Cand trebuie sa hranesti zeci, sute, mii de guri, asta nu poate fi o optiune. Foarte mult m-as bucura sa pot vizita si o ferma ecologica, sa vad si perspectiva lor, sa discutam concret de provocari, de cifre.

Photo-04.07.2016,-10-43-00

M-am uitat la solariile uriase ale lui Hagiu si mi le-am imaginat decimate de daunatori si, din papucii agricultorului care a muncit de a rupt la gradina lui, mi s-a ridicat parul in cap. M-am gandit ca ce vrem noi e foarte dificil de atins: vrem productie mare si constanta (pai ce e aia sa ma duc la supermarket si sa nu gasesc rosii pentru ca nu s-au facut??? sau sa gasesc rosii proaspete doar doua luni pe an??), produse frumoase, uniforme, mari, dar in acelasi timp vrem legume care sa nu fie tratate cu pesticide si nici modificate genetic. Cati dintre noi merg in piata sau la supermarket si aleg legume sau fructe urate, mici, schimonosite, lovite? Fiti sinceri cu adevarat! Din pacate, nici taranii nu mai cultiva natural de foarte mult timp: stiti scandalurile cu vanzarea de pesticide interzise la negru, folosite in cantitati uriase ca sa creasca productia. Macar aici, la ferma, cantitatile sunt controlate si aplicate corespunzator. Intr-un articol anterior va spuneam de ce nu cred in BIO, ca nu cumpar BIO si ca prefer natural, de la producatori locali: inca mai cred asta. Sunt perfect constienta ca nu am gasit o sursa naturala de legume la pret accesibil si am auzit inclusiv de cazuri ale unor asa zisi fermieri care vand produse pe care le marketeaza online ca fiind netratate, dar in fapt… Asa ca nu-mi mai fac iluzii. Asta e si deocamdata joc mana pe care am primit-o. Am plantat o mica gradina la VEG Studio si vad si eu cat e de greu, cum nu se fac, cum se imbolnavesc. Sufar enorm cand mi se intampla asta. Dar vedeti, nu pe gradina aia ma bazez eu ca sa traiesc, pe cand altii…

Photo-04.07.2016,-10-38-41

Pierderile la produsele naturale sunt uriase. Nea Hagiu mi-a adus aminte de o situatie traita pe pielea mea vara trecuta: rosii naturale nemodificate genetic/nehibridate vs. rosii conventionale in supermarket. Anul trecut si-a incercat intrarea in supermarket un producator bucurestean de rosii “heirloom” (adica soi vechi, nemodificat genetic) crescute natural in camp, fara pesticide. Cand le-am vazut la raft, la un pret mult mai bun decat cel oferit initial de producator pe site-ul lui, am lesinat de placere. Rosiile aratau splendid, am cumparat doua kilograme, dar pana seara deja erau pe terminate asa ca m-am intors sa mai iau 2 kile. Am avut socul vietii mele: rosiile alea frumoase si perfecte de dimineata erau acum un terci infect de nedescris. Cumparatorii, obisnuiti cu rosiile turcesti de plastic, scormonisera prin ele ca sa le aleaga pe cele mai mari/frumoase/pana mea si le facusera praf. De ce? Pentru ca o rosie naturala nemodificata genetic/nehibridata nu rezista la raft, nu la manipulari de genul asta. Soiurile alese pentru productia de masa (chiar nemodificate genetic) nu sunt soiuri care sa favorizeze gustul: ele favorizeaza aspectul, marimea, rezistenta. In doua saptamani nu mai era nici urma de producatorul respectiv in supermarket. End of story.

Fara sa stie de experienta mea, aceeasi poveste mi-a confirmat-o si nea Hagiu: rosia naturala netratata si nehibridata nu rezista la raft. Rosia romaneasca e moale, e zemoasa. Si mi-a mai zis si sa nu tin legumele la frigider, ca daca am apucat de le-am bagat, adio gust. “Cumpara cate putin, mananca atat cat iti trebuie, apoi cumpara din nou proaspat.” Mi-a placut de el la faza asta :)

Photo-04.07.2016,-11-04-40

La sfarsitul vizitei, nea Hagiu mi-a pus in fata un platou urias cu legume din gradina lui. Am mancat ca o purcica, in timp ce ma gandeam la toate cate am vazut. Vizita asta a fost ca un dus rece, care m-a facut sa percep o realitate pe care refuzam sa o observ din micul meu turn de fildes din oras. Povestea naturalului e complicata, cu siguranta. Am citit mai multe articole care sustin ca agricultura ecologica nu va putea niciodata sa sustina consumul la nivel global, pentru ca productia e mica si nesigura, ceea ce, in mod firesc, ar duce la infometare si preturi foarte mari intr-un an prost. Preturi pe care oamenii saraci sau cu venituri modeste nu si le-ar putea permite. Hell, multi oameni nu-si permit sa manance ecologic nici intr-un an bun! Nu stiu care e solutia la asta, nimeni nu cred ca stie, dar e cert ca sustinerea producatorilor locali e cel mai bun lucru pe care putem sa-l facem in acest moment. Ma bucur sa vad ca unii dintre ei au acces in supermarket, ca au produse bune, ca-si fac treaba bine si responsabil. Sper sa fie si sa apara cat mai multi oameni ca nea Hagiu sau si mai buni ca nea Hagiu, iar eu sa am sansa sa ii cunosc.

Pana data viitoare, #CautProducatorLocal.

***

PS Nea Hagiu spune ca ferma lui e deschisa vizitelor, pentru ca, citez “nu am nimic de ascuns.”

PPS Daca esti producator local si vrei sa scriu povestea ta, da-mi de stire si te voi vizita cu prima ocazie.

19 COMMENTS

  1. Noi avem pe langa casa o mica gradina unde mama mea (ea e pasionata) cultiva in fiecare an cate ceva. O rosioara, un castravete, un dovlecel, cam ce se poate, cate putin. Si vad cat e de greu pana sa ajungem cu ele la recolta. Insa ne bucuram de fiecare rosioara care a trecut testul unui daunator, de fiecare frunza de salata sau de ridiche… Si ce gust au! Incomparabil cu cele pe care le luam (de nevoie din comert). Dar cat de greu si cat de riscant e pana cand ai si rezultatul in farfurie :(
    In ce priveste risipa… am discutat deja pe Facebook, sunt alaturi de tine, ca unul care (uite, recunosc public si aici :p) gateste cu ingrediente in mare majoritate cumparate la oferta.
    #mancarelapretredus sa fie, deci, si poate schimbam ceva :)

  2. Wow! Imi bate inima de-mi iese din piept cand citesc randurile tale! Iti multumesc pentru inspiratie, e prima data cand ajung pe blogul tau si cu siguranta nu ultima! Cat despre producatori locali de pe langa Bucuresti, Invitatie la Sanatate (Andreea Popescu) sunt tare faini, si cand zic tare chiar inseamna tare faini! Merita sa arunci un ochi in cazul in care nu-i stii. O zi faina!

      • Am avut si eu aceeasi impresie citind articolul. Simteam ca-mi creste inima, pentru ca ma bucur de fiecare data cand dau peste un articol echilibrat, care pune in balanta plusuri si minusuri si nu cade in extreme. Si mie imi place sa cumpar de la producatorii locali, dar deocamdata i-am cautat doar la piata. :) Si astept cu interes sfaturile tale pentru #StopRisipaDeMancare!

        • Raluca, sa stii ca si eu incerc sa cumpar majoritar de la piata, dar nu ajung mereu acolo, in special din lipsa de timp. Asa ca m-am simtit mai bine sa stiu ca ei se gasesc totusi si in supermarket. Aveam asa o strangere de inima cand cumparam de acolo, imi parea totul strain, industrial, rece. Acum nu mai simt chiar asa. Stiu ca sunt multe supermarketuri care colaboreaza cu producatori locali, pentru mine a fost important sa asociez o fata si un loc cu toata povestea asta.

    • Daaa, si eu am comandat anul trecut la greu de la Andreea Popescu (si Robert), am fost si-n vizita la ei o zi inainte sa nasc in apr 2015 :) sunt specializati pe rosii

  3. Ce mi-a placut articolul asta! Sunt subiecte pe care le am in atentie de ceva timp, la care ma gandesc din ce in ce mai mult. Problema e ca suntem prea multi pentru cat poate pamantul asta sa duca. Si ce e mai rau, e ca suntem nepasatori si neinformati.
    O sa urmaresc cu interes urmatoarele articole si poate intr-una din zile iti fac o vizita la Studio sa mai vorbim. It’s been a while :)
    Keep up the faboulos work!

    • Alina – exact asta gandesc si eu. Sa stii ca imi e foarte dor de tine, hai, ca studioul nu e departe, da-mi un semn si vino odata!

  4. Ce initiative misto, pe sufletul meu! Am in congelator produse la pret redus(branzeturi miam miam), ce a ramas de la cina de ieri e bun si pt pranzul de azi, deci suntem pe aceeasi lungime de unda.
    Eu ii urmaresc din umbra pe bucurestenimutatilasat.ro . Imi par faini oamenii si tare as vrea sa ma organizez sa plasez si eu o comanda(nu mai stau in Bucuresti si nu vreau ca legumele sa ajunga la mine in 2-3 zile cu Posta Romana; in fine..).
    Eu doar de vreo 3 ani cochetez din ce in ce mai curajos cu domeniul culinar si m-am lamurit cu multe, dar de esenta de rom n-am auzit nimic inca, ca n-ar fi buna. Tre sa scormonesc si eu internetul.

    • Esenta de rom, baza patiseriei romanesti, e o facatura ca si faimoasa esenta de vanilie care de fapt n-are nicio legatura cu vanilia :) Ia sa pui rom in prajituri sa vezi ca nici nu se simte, de fapt, nu au nicio legatura cele doua. Din pacate, inlocuitor ca lumea pentru esenta de rom nu stiu sa existe, dar poate descoperim impreuna :)

  5. Buna ziua ,
    Daca mai cauta cineva producatori locali . Noi suntem din com. Baneasa sat Pietrele jud. Giurgiu . Avem de dat spre vanzare , asa ca si domnul Hagiu , salata , Dar cui ? Avem salata proaspata , frumoasa dar, cui sa ii dai asa o cantitate .Om putea sa-l vizitam poate ne ajuta si pe noi , sau poate dvs. Acum e doar salata , dar, vor veni si alte legume si mai ale capsunii!!!
    Sper sa citeasca cineva acest strigat de disperare !!!

    Zi buna si poate iese si pe strada noastra soarele .

    • Cristian, sa stii ca eu cand o sa ma fac bine o sa vin sa va vizitez cu mare drag! Abia asteptam primavara si vara sa reiau proiectul asta!

Leave a Reply to Cristian Tircolea / tel. 0752600562 Cancel reply

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.