Caut Producator Local: Republica Bio

Sunt la a doua vizita la un producator local de pe langa Bucuresti si am inceput deja sa cred ca proiectul asta o sa imi schimbe viata. Pentru ca nu e vorba numai despre a afla mai multe despre sursele de mancare care ajunge pe mesele noastre, este in primul rand despre a descoperi oameni, mentalitati, stiluri de viata. Este despre alegerile pe care le facem in viata. Cand am inceput sa vorbesc cu Ciprian de la Republica Bio treaba asta a devenit mai mult decat evidenta, a devenit o realitate. Nu m-am asteptat sa traiesc asa un carusel de emotii afland despre modul in care e crescuta mancarea noastra, nu m-am asteptat sa vad cum imi sunt daramate mituri si preconceptii pe care le-am acumulat in anii de trait intre betoane. Povestea de azi o sa fie lunga, pregatiti-va.

El este Ciprian. A fondat Republica Bio dupa ce, prin 2011, a inceput sa aiba probleme de sanatate care i-au aratat ca nu traia cum trebuie: nu manca ce trebuie, nu dormea cat si cum trebuie, nu manca asa cum trebuie, nu isi asezase prioritatile cum trebuie. A inceput sa se intereseze de mancarea sanatoasa, a constatat ca starea lui se amelioreaza si in 2013 s-a hotarat sa umple lumea de bio (de unde si numele de Republica), intai prin magazinul online si, la ora la care vorbim, printr-un magazin fizic ce se va deschide cel mai probabil anul viitor in zona de nord a capitalei. Acest magazin va fi axat in principal pe fructe si legume, produse – printre altele – in ferma experimentala pe care am vizitat-o eu si Catalina si despre care va povestim azi.

Cand s-a apucat de magazinul online, Ciprian si Razvan (prieten, partener, cumnat) nu stiau mare branza despre genul asta de business, insa din primul moment cand am pus piciorul in depozitul lor ne-am dat seama ca nu sunt genul de oameni care sa faca lucrurile cu jumatati de masura. Se vede dintr-o privire ca sunt foarte tipicari si exigenti cand este vorba de alegerea unor solutii eficace in fluxul de lucru. Ei ne-au povestit cat timp le-a luat sa stabileasca numarul, materialul si dimensiunile cutiilor de impachetat produsele pe care le au acum la vanzare: impachetand, despachetand de nenumarate ori, masurand, aruncand cutiile cu produse in ele, carandu-le in diverse moduri. Aceeasi problema au avut-o cu alegerea distantei dintre rafturile din depozit: s-au plimbat printre ele cu cosuri, fara cosuri, cate unul, cate doi, pana i-au dat de cap. Nu ne-am fi gandit, dar se vede, se simte.

Am ajuns la culturile experimentale ale Republicii Bio undeva pe la amiaza. Era cald, dar cand ne-am trezit in mijlocul rosiilor si al ardeilor, in mirosul de lavanda amestecat cu cel de leustean si cu cel de cimbru, am ignorat soarele care incepea sa arda si ne-am apucat de fotografiat mai ceva ca japonezii. Ciprian nu sosise inca asa ca am avut timp sa vedem cam tot, sa facem poze cu cele peste 50 soiuri de tomate, sa admiram cea mai mare tufa de rozmarin din viata noastra si sa gustam una alta.

Acelasi gen de eficienta in fluxul de lucru si atentie la detalii din depozitul magazinului online se gaseste si la ferma experimentala din Corbeanca (aflata in ultimul an de certificare ecologica). De fapt, din discutiile cu Ciprian a devenit evident ca asta este una din modalitatile prin care agricultura ecologica poate concura cu cea conventionala: multa organizare si eficientizare in ingrijirea si administrarea culturilor. Totul e gandit sa rezolve cat mai multe (posibile) probleme, sa creasca eficienta si sa scada cantitatea de munca (in zadar). Irigarea cu picatura (automatizata), mulcirea la unele culturi, umbrirea cu plase 50% la culturile din camp, rotatia culturilor (extrem de importanta in prevenirea instalarii bolilor, daunatorilor, de exemplu). Am aflat ca a incercat sa cultive in camp deschis, dar nu ajungea sa recolteze mai mult de 25% din culturi pentru ca i le ardea soarele, asa ca umbrirea i-a rezolvat aceasta problema. Acum intelegem de ce rosiile noastre de la studio isi pierd florile sub soarele arzator de dupa amiaza.

In acelasi timp, pe langa culturile de legume, Ciprian a plantat specii care atrag polenizatorii, specii care indeparteaza anumite insecte, specii care fixeaza azot in sol si specii care pot aduce aport de macro si microelemente, odata incorporate in sol. La cativa pasi de solariile si culturile din camp, Ciprian, Razvan si echipa lor au o pivnita in care cresc rame. Rame care produc biohummus cu ajutorul caruia se imbogateste natural solul in care se fac culturile RB.

Cultura cea mai impresionanta, fara urme de indoiala, este cea de rosii: cum spuneam mai sus, peste 50 soiuri! Semintele sunt achizitionate atat din tara cat si de peste hotare. Este foarte interesant ca anumite banci de seminte de afara au foarte multe soiuri est-europene, inclusiv romanesti. Aici trebuie sa facem o clarificare de termeni, pentru ca ne vom lovi deseori de ei si in articolele urmatoare si pentru ca e nevoie sa demontam putin frica de termenul “hibrid.” In termeni simplisti, exista trei tipuri de tomate (legume/fructe in general): soiuri vechi nehibridate (heirloom), soiuri hibridate si soiuri modificate genetic.

Soiurile nehibridate sunt cele naturale, mostenite din mosi stramosi si polenizate natural de insecte sau vant, fara interventia omului. Pentru obtinerea unui soi curat (fara calitati imprumutate de la plante din aceeasi specie aflate in apropiere) se cere cultura de tip monosoi, adica un anumit soi dintr-o specie- de exemplu Inima de bou- care trebuie izolata de alte soiuri de la aceeasi specie, la minim 500 m.

Soiurile hibrid sunt cele obtinute din diferite varietati de soiuri din acelasi specie, polenizate atent astfel incat soiul obtinut sa mosteneasca de la “parintii” sai doar calitatile dorite. De exemplu, un “parinte” poate avea o rezistenta foarte buna la daunatori, alt “parinte” o marime mai mare, iar hibridul sa mosteneasca toate aceste calitati bune. Din pacate, din motive comerciale, sunt preferati hibrizii care au rezistenta la daunatori, la raft, care au dimensiune mare, insa pierd mult la capitolul gust. Sa faci un hibrid reusit poate dura ani de zile, e o munca tare grea. Stiati ca in SUA, de pilda, exista o bijuterie de rosie hibrid creata de un profesor de horticultura din Florida, pe numele ei Garden Gem, care a fost declarata de un grup de 500 experti ca fiind una dintre cele mai gustoase din lume, este foarte densa in nutrienti, rezista extrem de bine la raft si rezista de asemenea foarte bine la daunatori? Ei bine, aceasta rosie NU este cultivata la scara larga intrucat este ceva mai mica decat rosiile vandute in State, ca urmare culesul ei dureaza mai mult si nici nu aduce la fel de mult profit pentru ca americanii vor sa cumpere doar chestii mari si uniforme. There, I’ve said it.

L-am intrebat pe Ciprian daca exista diferente intre soiurile vechi si hibrizi la capitolul nutrienti. Spune ca nu, dar la gust da, la gust diferentele sunt foarte mari. Si totusi, “nu”-ul asta vine cu un asterisc, zice el. O planta cultivata in agricultura conventionala nu iti poate arata ca e ceva in neregula cu ea, pentru ca e fortata de pesticide sa creasca, pe cand una din agricultura ecologica iti arata daca ii lipseste ceva la nivel de macro/micro-nutrienti, se usuca, iti arata ca e ceva in neregula astfel incat sa o poti ajuta (simptome date de carente). 

Soiurile modificate genetic sunt modificate genetic in laborator, in mod artificial, de companii precum Monsanto sau Sygenta. Discutia despre cat de buna sau rea e modificarea asta e atat de mare, incat nu o vom aborda aici.

Republica Bio nu-si va pastra propriile seminte de la an la an, intrucat nu are conditii pentru cultura monosoi si nu poate asigura ca soiurile vor ramane curate, nehibridate (natural). Asa ca vor continua sa cumpere, insa cu mare atentie, caci nu toate soiurile sunt potrivite pentru vanzare: de exemplu, soiul inima de bou – Yugoslavia nu rezista mai mult de 6 ore de la culegere, desi este unul din cele mai gustoase soiuri de rosii evar. De 5 ani RB face experimente cu tot felul de soiuri, urmarindu-le evolutia si comportamentul la conditiile de mediu si de alta natura, respectiv: rezistenta la seceta/inundatii, la daunatori, la boli, la conditionare (cules si pastrare la raft) etc. Recoltele merg, momentan, catre familii, prieteni, vecini.

Ciprian nu vrea insa sa se opreasca aici: o fi plecat el din corporatie, dar corporatia n-a plecat din el :) Are ganduri marete, care daca ii reusesc asa cum ni le-a povestit noua, au potentialul de a produce o mica revolutie alimentara in tara noastra. El spune ca in prezent in agricultura ecologica din Romania marea problema o constituie lipsa organizarii, lipsa unei structuri, a unui sistem in care micii producatori ecologici sa isi gaseasca locul si sa isi poata vinde productia.

Asa ca vrea sa atraga fonduri europene si sa creeze o asociatie in care toti acesti producatori sa se reuneasca si sa isi poata vinde marfa intr-un mod pe care el il numeste democratic si sustenabil chiar si catre cumparatori foarte mari, precum supermarketurile. Impreuna, micii producatori ar putea cultiva constant legume si fructe care sa fie evident in sezon, rezistente la conditionare si pastrarea la raft, avand calitati organoleptice deosebite (cu gust bun, mai pe romaneste) si un pret mult mai accesibil.

Colaborarea ar trebui sa fie buna pentru ambele parti. Ciprian ar pune la dispozitie know-how-ul, semintele (sau rasadurile) si substantele agreate in cultura bio (extracte de alge, uleiuri esentiale, parafina), urmand ca produsele finite sa fie culese la momentul potrivit pentru a putea fi vandute mai departe, productia fiind preluata integral de RB. Tot el ar asigura gratuit inclusiv realizarea diverselor analize de sol, apa si produse finite si obtinerea autorizarilor necesare certificarilor bio. Practic, producatorul ar trebui doar sa aiba terenul, disponibilitatea de a munci si de a respecta toate conditiile stricte impuse de agricultura ecologica. 

Legumele se vor vinde la raft sub denumirea celui care le-a produs (ferma, persoana fizica) la pretul stabilit chiar de catre producator, intr-o marja impusa de RB. De exemplu, RB stabileste ca pretul tomatelor poate fi cuprins intre 5 si 10 lei/kg, iar producatorul alege pretul in aceasta marja: poate fi 5 lei, poate fi 6 lei, poate fi 10 lei. Totul va depinde, desigur si de productiile din anul respectiv, de felul in care lucreaza fiecare producator (cantitate de munca, numar de oameni angajati, etc.). In prezent, Ciprian acorda consultanta in mod gratuit fermierilor ecologici. 

Daca la producatorii conventionali problema spinoasa este folosirea pesticidelor, la producatorii ecologici in mod evident problema spinoasa este pretul.

L-am intrebat pe Ciprian ce valori de referintă foloseste pentru a stabili preturile la legume si fructe, iar raspunsul a fost, in rezumat, ca foloseste un mix intre preturile de referinta din depozitele ecologice din Austria si Germania si pretul pe care, din experienta personala si a altor producatori din Romania, il pot plati romanii pentru respectivele produse. Acum vine insa partea cea mai interesanta, care pentru noi a fost usor socanta: gazda noastra spune ca adaosul pus de un producator ecologic peste pretul de productie nu ar trebui sa fie mai mare de 50%, in conditiile in care in prezent el este undeva spre 300%. Pauza mintala.

De unde vine acest pret hiper-umflat si cum ar putea fi el redus? Poate el sa fie redus?

Ciprian sustine ca da. Ca acest pret reflecta faptul ca producatorii ecologici romani sunt mici, divizati, produc putin si nu au nici logistica de conditionare nici piata de desfacere pentru a-si vinde integral productia. Contrar asteptarilor, pretul mare nu provine din faptul ca in agricultura ecologica productia e mai mica, mai afectata de vreme sau daunatori, sau implica mai multa munca. Ciprian ne-a zis ca el poate sa faca in agricultura ecologica aceeasi productie ca in agricultura conventionala, doar prin implementarea unui sistem mai eficient de cultivare, lucru care nu e deloc greu de realizat, dar necesita ceva mai mult efort si dorinta si constiinta de a face asta. El este convins ca fructele si legumele ecologice produse in Romania ar putea ajunge in magazine la un pret doar cu putin mai mare decat cele conventionale daca producatorii si-ar eficientiza modul de lucru si s-ar uni pentru a-si vinde integral productia catre “jucatorii” mari din piata. Asta ar insemna sa avem produse curate pentru un numar mult mai mare de romani decat in prezent. Nu pentru toti, dar pentru mult mai multi.

Ciprian pune accent mult si pe constiinta producatorului – de ea depind mult rezultatele obtinute in ceea ce produce. Omul nu trebuie sa fie condus numai de perspectiva unor castiguri mari cu munca putina ci si de faptul ca cei care cumpara de la el vor manca sanatos. Ca satisfactiile nu vor fi numai financiare ci si sufletesti. Suna idilic dar nu imposibil.

Inainte sa plecam am aflat cu stupoare de o noua metoda care se practica de catre unii fermieri pentru a coace produsele rapid. Poate stiti deja de substanta interzisa Ethrel folosita in mod ilegal pentru a coace plantele de pe o zi pe alta: ea se punea la radacina plantei, planta se usca, dar rosiile se coceau. Metoda noua si mult mai rapida este asta: se aduna gogonelele, se pun intr-o groapa, se stropesc cu Ethrel si sunt gata coapte in 6 ore. Mult mai eficient! Nu stiu daca e doar un zvon sau nu, insa oricum mi-a dat fiori pe sira spinarii la gandul ca pot cumpara asa ceva din piata fara sa stiu.

Ne-am intors acasa cu o ladita plina de bunatati si cu gandul ca agricultura ecologica poate fi eficienta, poate fi o solutie. Adevarul e ca la capitolul gust legumele astea sunt neintrecute: desigur, ajuta foarte mult si faptul ca au fost culese pe loc. Ne-am facut perfuzii cu salata de rosii si o mega-limonada cu menta si ne-am dat seama ca asta e abia inceputul.

Text si foto: Andie + Catalina