Cum reușesc să le fac pe toate?

Nu chiar. Când aud expresia asta mă ia o oarecare stare de enervare, pentru că deși științific ziua are 24 ore pentru toată lumea, social nu. Puțină lume vorbește despre privilegii, despre acei factori care îți ușurează zi-de-zi-ul și pe care de multe ori îi luăm de-a gata. O mașină de spălat, un aspirator automat, un multicooker, o bunică sau bunic care poate avea grijă de copil. Privilegiile se măsoară deseori în bani, însă uneori și în relații. De aceea compararea cu ceea ce vedem în online e cât se poate de toxică: online-ul nu arată pe deplin privilegiile de care se bucură o persoană în viața obișnuită.

Consider că în viața mea sunt o mulțime de privilegii care pot varia în funcție de punctul de vedere al persoanei care mă privește din afară. Poate că e apa potabilă de la robinet, ajutorul săptămânal la curățenie, educația primită sau soțul implicat în creșterea copilului, cu program flexibil. Vreau să aștern asta atât de răspicat aici pentru ca tu, cel care mă citești de acasă, să știi că nu e nimic în neregulă cu tine. Uneori, faptul că nu reușești să realizezi ceva ce admiri la o persoană aflată aparent pe poziții similare chiar nu are nimic de-a face cu tine. Acum că mi-am luat asta de pe suflet, să trecem la sfaturi practice.

Știu, absolut banal. Dar uneori omul modern urban, etern așezat în fața calculatorului sau obișnuit să mănânce la fast food și să frunzărească programe de streaming, are nevoie de momente de grație în care să i se reamintească lucruri evidente.

Aceste acțiuni care pe vremuri erau simple și subînțelese, în vremurile noastre au devenit o provocare. Vrem să facem multe, suntem bântuiți de FOMO (fear of missing out – teama de a pierde o experiență), așa că tăiem de unde pare ușor. Mâncăm mese rapide dar de proastă calitate sau sărim cu totul peste ele. Tăiem din orele de somn ca să mai stăm puțin pe telefon și nu ieșim în natură sau la sală pentru că avem un call sau trebuie să băgăm o mașină la spălat. Cu alte cuvinte, avem alte priorități.

Eu nu am făcut decât să îmi reașez aceste priorități. Mâncarea, somnul (deși aici pot îmbunătăți puțin) și mișcarea sunt activități pentru care îmi rezerv timp și in jurul cărora le așez pe celelalte. Nu invers. Vrei mese bune și hrănitoare? Îți rezervi cu prioritate timp pentru cumpărături și meal prep. Vrei să mergi la sală? Rezervă-ți un interval în calendar și nu te abate de la el decât pentru urgențe majore. Majore! Și tot așa. Rezultatele pe care le ai sunt măsura efortului pe care îl depui.

Știu că nu întotdeauna e posibil. Exemplul care îmi vine cel mai la îndemână e maternitatea, copiii mici care schimbă fundamental modul în care ne putem controla timpul. Sunt însă multe alte motive care ne pot împiedica să facem ce dorim într-un moment al vieții noastre. Acestea sunt momentele în care trebuie să învățăm să ne adaptăm și să avem răbdare. Adoptăm o mentalitate constructivă, de adăugare (ce obicei bun, oricât de mic, pot adăuga rutinei mele ca să îmi fie puțin mai bine? #cevaverde la fiecare masă?) și ne obișnuim cu ideea că pentru o tranziție mare nu a venit încă momentul. Dar plantăm sămânța pentru viitor și o lăsăm să crească în noi. Când timpul va fi potrivit, va fi mult mai ușor să facem o schimbare mare, pe care o rumegăm demult și care în sfârșit a ajuns la maturitate.

Cert e că un om sănătos care mănâncă nutritiv și îndestulător, doarme la ore potrivite și face mișcare regulat e plin de o energie debordantă. Am mai spus-o și o repet: de când trăiesc așa, nu am fluctuații de energie în timpul zilei, nu mi se face somn după mese și am în general o putere de muncă și o capacitate de concentrare uriașe. Nu am sindrom premenstrual, migrene, balonări, grețuri, pofte, probleme digestive și altele. Mai am și eu zile rele? Mai am, dar mai rar.

Am câte un sistem pentru orice. Orice. Sunt (puțin?) obsedată de organizare: a casei, meselor, timpului, emailului, you name it. Mă educ din bloguri, cărți, cursuri online etc. și optimizez constant procese. Lucrurile astea ajută ENORM, pentru că așa economisesc din cea mai prețioasă resursă pe care o avem: timpul. Nu îmi dau seama dacă asta e o calitate cu care te naști sau pe care o educi, însă pe mine mă liniștește să am un plan. Un mecanism. Ca bebelușii care își adoră rutinele. Vorbind de rutine: toată lumea vrea să iasă din ele, toată lumea le detestă, dar adevărul profund e că ele produc campioni.

În plus – chestia asta va suna ciudat – organizarea e cea care îmi permite să fiu atât de creativă, pentru că îmi eliberează spațiu mintal. Și vorbind de spațiu, un alt punct pe care îl consider esențial este să…

Am scris mai demult un articol despre decluttering (pe care trebuie să îl continui cu partea 2, știu!) și mi se pare în continuare de mare actualitate. Gândiți-vă: dacă deținem multe lucruri ele au nevoie nu numai de întreținere constantă, dar și de spațiu de depozitare prețios. Însă partea cea mai interesantă și îngrijorătoare nu e neapărat spațiul fizic pe care îl ocupă, ci spațiul mintal.

Cercetătorii și psihologii încep să descopere puternica legătură dintre „clutter” (dezordine, acumulare de obiecte) și „procrastination” (tendința de a amâna lucrurile importante, a se lăsa pe tânjală). Se pare că, dacă suntem înconjurați constant de multe obiecte și de dezordine, creierul nostru înregistrează toate aceste informații și ne transmite „inconștient” o senzație de disconfort și oboseală pe care nu știm să le justificăm obiectiv. În plus, în special la femei, asta duce la un nivel crescut al cortizolului (hormonul stresului) în corp. Știi senzația aia când începe ziua și tu te simți deja obosit(ă) sau ai face orice altceva numai să nu te apuci de lucru sau de sarcinile importante? S-ar putea să fie, în mare parte, și din cauza spațiului în care trăiești.

E adevărat că minimalismul e foarte la modă în zilele noastre, iar eu mă fac vinovată de a-l practica și predica. Însă mă identific profund cu principiile lui, care îmi servesc de minune și mie și planetei, căci consumul meu e sensibil mai redus. Dețin cât de puține obiecte pot, fără a trăi neapărat frugal, și aduc în casă cât de puține obiecte pot (cumpărare, cadouri etc.). Fiecare obiect are locul lui, e ușor de găsit și folosit. Majoritatea suprafețelor din casa mea sunt goale, ceea ce le face ușor de întreținut. Nu sunt sclava obiectelor. Câștig nu numai timp, dar și energie mintală.

Nu vorbesc nimicuri la telefon. De fapt, familia și prietenii mei știu foarte bine că în niciun caz nu trebuie să mă sune pentru a mă întreba „ce mai fac”: e modalitatea garantată de a mă enerva! Nu spun că refuz preocuparea celor dragi pentru bunăstarea mea sau că nu sunt prezentă pentru nevoile lor practice sau emoționale. Spun doar că nu mă angajez în conversații nesfârșite despre vremea în Bruxel sau ora la care m-am trezit. E doar un mic exemplu de ce consider eu a fi „consumator de timp,” adică acele activități care nu aduc de fapt o valoare directă sau indirectă vieții.

Sunt diferite modalități de a vedea pe ce îți consumi timpul. Poți ține un jurnal, poți avea un calendar în care să îți notezi ce faci, îți poți monitoriza activitatea online cu diverse aplicații de tracking sau pur si simplu, clasic, poți face un exercițiu de auto-cunoaștere în care să te observi timp de o săptămână și să notezi principalele descoperiri. Când ajungi acasă seara și nu ai ce mânca, întreabă-te de ce nu. Mergi înapoi pe pașii zilei și vezi ce ai făcut, apoi notează. Poate e pentru că săptămâna asta ai stat în total 20 ore pe Netflix sau pe Facebook (ceea ce e ok, dacă pentru tine asta e prioritatea). Sau s-ar putea să constați că principalul tău consumator de timp e jobul, caz în care poate e momentul să îți iei un moment de pauză și să te gândești dacă stilul ăsta de viață te face fericit, dacă poți schimba cumva (part-time? telework?) sau dacă e nevoie de ceva mai radical. Oricum ar fi, răspunsurile sunt în tine.

Rețelele sociale sunt un alt exemplu bun de consumator de timp, dar reprezintă o problemă atât de mare încât am simțit nevoia să o menționez separat.

Am încetat să folosesc cu totul contul de Facebook acum mulți ani și a fost cea mai bună decizie. Nu vreau să intru pe TikTok (îmi cer scuze anticipat generațiilor mai tinere, dar mi se pare groapa de gunoi a umanității) și în general mă țin departe de rețele sociale dar și de știri. Am filtrat drastic conținutul care ajunge la mine, atât la modul general (canale pe care sunt activă) cât și oameni pe care îi urmăresc. Această selecție atentă mi-a creat mica mea bulă de liniște și utilitate. Nu știu dacă e bine sau rău, dar știu că sunt mult mai fericită și liberă de când am făcut asta.

Sunt încă activă pe partea de blog, pentru că din păcate rețelele sociale sunt cea mai eficientă modalitate de a ajunge la voi, dar lucrez activ la a muta ușurel conținutul spre blog și newsletter și îndrăznesc să sper că veți înțelege de ce o fac și că veți fi alături de mine.

Cultural și educațional am fost mereu învățată să fac pe plac oamenilor, să „fiu drăguță”, iar asta cred că la un anumit nivel s-a transformat într-o obișnuință, chiar într-o condiționare. Ca să fiu iubită și acceptată, trebuie să fac oamenilor pe plac. Odată cu maturizarea a venit însă conștientizarea că acest lucru nu e tocmai sănătos și am început, cu timiditate, practica lui NU. Nu oamenilor și experiențelor care îmi fac rău sau care nu îmi servesc.

Pentru asta, îmi pun câteva întrebări-cheie:

• activitatea respectivă e o prioritate pentru MINE, sau pentru celălalt?
• este ceva ce îmi face plăcere să fac?
• dacă nu îmi face plăcere, aduce o valoare? (valoare poate fi să ajut pe cineva, să învăț ceva nou etc.)
• implicarea mea e cu adevărat necesară?

E de fapt un exercițiu simplist de aliniere cu prioritățile personale, însă e foarte util și cu rezultate imediate. Între timp am învățat și că e important să spun NU cu blândețe, lucru care mie nu îmi vine natural (eu sunt mai fermă și directă), așa că lucrez intens la asta. Kindness. Sprinkle that sh** everywhere.

Eu consider că toate aceste obiceiuri adunate mă ajută să câștig destul de mult timp pe care îl pot folosi pentru lucrurile care contează pentru mine. Iar asta – a identifica și a pune pe primul loc ceea ce e bine în primul rând pentru noi înșine – e o artă. E o artă pentru că nu de multe ori trebuie să ne luptăm cu propriile porniri, pofte, leni, obiceiuri și frici. Însă victoria cea mai mare, cea mai râvnită, e alinierea cu propriul sine.

Love and time management!