Intr-un fel, imi place sa stau la pat. Mai exact, in felul in care prietenii vin sa ma viziteze, ba chiar unii dintre ei imi mai aduc si papa bun (insa despre asta, intr-un post ce va urma in curand). Nu va imaginati insa ca am renuntat cu totul la bucatarit, nici pomeneala. Ieri am pus de o portie de masline marinate, numai bune de servit in Duminica Pastelui. Se fac in doi timpi si trei miscari, si uite asa iesiti din monotonia eternelor masline sarate asezate in castronele pe langa traditionalele (!) salate de vinete, icre si boeuf. Mie una mi s-a parut o modalitate ingenioasa de a inova, pastrand obiceiurile!
Ingrediente
4 foi dafin
1/2 lingurita seminte de fenicul (n-am avut in distributie, asa ca am pus oregano)
2 catei de usturoi, curatati si feliati
zeama si coaja de la 1 lamaie mare
350 g masline negre fara samburi
250 ml ulei de masline
sare si piper dupa gust (si in functie de cat de sarate sunt sau nu maslinele)
Se pun toate ingredientele in ordinea de mai sus intr-un borcan cu capac etans, se amesteca bine si se lasa la macerat intre 2-7 zile. Se servesc bine scurse, iar uleiul ramas este genial in salate sau cu fripturi, etc.
Traditional, yet with a twist! Va imbratisez cu drag,
Andie