Prima salata de vara si un mic ghid de alegere a vegetalelor sanatoase

Daca i-as da unui american sa manance din salata asta s-ar caca pe el ar lesina de placere. Pentru ca aproape sigur n-a mai mancat rosii atat de gustoase in viata lui, rosii zemoase, fara miez lemnos sau pulpa apoasa, care n-au nicio legatura cu cartoanele pe care le cumpara de la supermarket. De fapt, e foarte posibil ca multi din tinerii romani sa fie in aceeasi situatie ca el, lucru care imi da fiori. Mergeam azi prin piata in turul inaugural obisnuit, analizand oferta, cand radarul meu a detectat cu coada ochiului rosiile astea micute si neobisnuite ascunse intr-un colt pe taraba unei mamaite. Am stiut chiar dinainte de a le atinge sau mirosi ca sunt rosii asa cum mancam in copilarie, cu pulpa moale, plina, facuta, cu miros distinctiv de fruct proaspat desprins de pe vrej, cu gust de rosie adevarata. Desi erau usor picnite si atinse pe la colturi, cu forme neregulate, niciuna ca alta, pentru mine asta a fost semnalul ca am dat peste jackpot. A trebuit sa ma bat pe ultimul kilogram cu doua pensionare bagacioase si usor agresive, dar pana la urma am biruit: m-am intors acasa cu prada si am facut prima salata adevarata a sezonului de vara. Stiu, devreme in mai – cu atat mai mult cu cat a fost un an ploios- s-ar zice, si totusi iata ca nu.

Aceeasi mamaita avea si o oferta convingatoare de castraveti (Doamne cum mai plesneau de prospetime intre dinti, lasand apa sa tasneasca intre masele!) asa ca n-am mai stat pe ganduri si am luat si curcubitacee :) Tot din piata am luat o branza de capra untoasa si moale de la atata grasime, usor sarata, numai buna sa desavarseasca salata mea, alaturi de maslinele naturale Gremlik (singurele pe care le stiu sa fie conservate in ulei, nu in otet, si care sunt preferatele mele), o ceapa rosie si busuioc din colectia proprie de pe pervaz. Evident, cu mult ulei de masline adus din Grecia de la o mini-fabricuta care produce artizanal. Per-fec-ti-u-ne!

Nu scriu articolul asta ca sa va fac in ciuda. Vreau sa scriu articolul asta ca sa vorbim impreuna despre ingrediente si importanta lor in alimentatie. Nu stiu daca ati vazut prin documentare sau filme despre chefi faimosi si restaurante de top, dar pentru ei conteaza atat de mult ingredientele proaspete si de calitate incat sunt primii in piete, la orele matinale ale diminetii, pentru a se asigura ca au parte de cea mai buna oferta. Mie mi se pare ca asta e cel mai mare secret al oricarui bucatar: calitatea si prospetimea ingredientelor. Sosul meu de rosii iese cel mai bun in miezul verii, cu rosii de sezon, cu busuioc din gradina si usturoi proaspat format; am incercat sa-l fac si in extra-sezon, nu e acelasi lucru. Mancarea nu trebuie sa fie fensi-shmensi, retetele nu trebuie sa fie complicate, insa daca ingredientele sunt ceea ce trebuie succesul e asigurat in cea mai mare parte. Ca sa nu mai vorbim de efectele pozitive ale mancatului sezonier pentru organism, care se adapteaza conditiilor meteo si-si schimba nevoile de la sezon la sezon…

In vara asta as vrea sa uitati de cuvantul supermarket. As vrea sa va gasiti o piata bogata si ieftina si sa faceti cumparaturi de mancare doar de acolo. Mustesc tarabele de verdeturi si legume proaspete, iar preturile sunt cel putin la jumatate fata de magazinele mari. Eu sunt client fidel al pietei Ramnicu Sarat din Titan. Atat de fidel, incat de fiecare data cand ajung sau plec din piata sunt anumiti tarani care striga dupa mine sa-mi dea binete, chiar daca nu cumpar de la ei. Vara de acolo imi iau tot: verdeturi, fructe, legume, branza, lapte, oua, smantana, bors, zeama de varza, plante aromatice, malai, grau, faina, ciuperci, must, flori, iar iubi isi ia si carne. Desigur, imi veti spune, e plin de speculanti acolo. E foarte posibil sa aveti dreptate. Insa parerea mea e ca printre ei se mai ascund si tarani adevarati: ii vezi dupa mainile muncite cu pamant sub unghii, dupa vorba si chiar (sau mai ales) dupa marfa pe care o vand, dupa modul in care se tocmesc si iti lasa la pret sau iti mai dau ceva in plus sau iti mai arunca o ceapa sau un cartof peste gramada pe care ai cumparat-o, asa, de la ei, sa te mai intorci. Voi vorbiti cu oamenii astia inainte sa cumparati? Eu da! Eu ma bag in seama cu toti, asa aflu despre vreme, despre recolta, asa imi dau seama daca au vreun contact cu pamantul sau sunt rupti complet de realitate. In plus, chiar daca ar fi speculanti, tot n-as ezita sa cumpar de la ei mai degraba decat de la supermarket. Stiu sigur ca printre ei sunt oameni care merg prin sate pe la oamenii care nu-si permit sa-si vanda recolta la marile magazine sau sa vina cu ea in piata, le cumpara marfa la preturi de mizerie si apoi o vand mai scump in pietele din Bucuresti. Nu ma deranjeaza, desi as prefera sa sustin direct taranul; din pacate, statul roman nu a invatat sa protejeze aceasta categorie, din motive pe care nu le vom dezbate aici.

Ultimii ani au facut ca pe langa orasele mari sa apara mici producatori agricoli care sa vanda legume si fructe bio, eco sau naturale: bravo lor! Daca aveti bani (caci produsele sunt sensibil mai scumpe) sau daca doriti sa stati linistiti cu privire la modul in care produsele sunt crescute, atunci asta este o varianta minunata. Daca insa bugetul nu va permite sa apelati la serviciile lor, atunci eu zic sa nu ezitati sa cumparati din piata, desigur, cu discernamant. Nu tot ce se vinde in piata e bun sau sanatos, iar supermarketul nu este omul negru al alimentatiei moderne in toate cazurile. Trebuie sa fiti atenti la marfa pe care o cumparati, sa invatati sa cunoasteti alimentele intens tratate cu pesticide si sa le evitati. In varianta ideala, atunci cand gasiti la piata un produs care va place si indeplineste aceste conditii, transformati omul respectiv in “dealerul” vostru: asa va veti asigura ca aveti tot timpul marfa de buna calitate, iar pe el il ajutati cu siguranta banului saptamanal. Eu am asemenea oameni in piata, dar mi s-a intamplat si sa cumpar aiurea de unde am gasit. In ce priveste laptele, trebuie sa va spun ca in toti anii astia o singura data am luat tzapa cu o sticla de lapte, in rest, de la oricine am cumparat, a fost un lapte genial, cum nici vis sa gasesti in comert, nici macar ala bio. Tzapa la lactate mi-am luat inclusiv de la un asa-zis producator de lactate naturale din Delta, pentru care am platit supra-pret, astfel incat iata ca si aici trebuie sa aveti grija.

Cum alegem o vegetala cat mai sanatoasa? Simplu: ne folosim simturile. Pufu al meu nu mananca porcarii, se uita la ele, le miroase, eventual le incearca cu o prima muscatura si daca nu corespund nu se atinge. Noi cum facem? Mergem la cumparaturi si alegem cele mai mari, frumoase, impecabile si egale fructe/legume pe care le vedem, daca se poate si la un pret cat mai mic. Asta e cel mai dezastruos mod de a cumpara in lumea moderna. Simturile trebuie folosite toate, nu doar vazul. Fructele, legumele, leguminoasele, toate trebuie sa fie inegale, imperfecte, cu urme de lovituri, mai micute (asta depinde si de soi), eventual cu mici stricaciuni sau urme de viermisori sau rozatoare (nu zic sa le cumparati pe cele roase, zic doar ca daca vedeti unul asa in gramada e de bine, nu e de rau). Daca animalele si insectele le mananca, asta inseamna ca sunt ceva mai sanatoase pentru consumul uman. Sa va spun si o poveste: anul trecut m-am dus in piata sa cumpar mure. La taraba unde am gasit, erau doua tipuri: soiul de cultura, cu mure mari, frumoase si super-apetisante, ca de catalog, si un soi de mure salbatice, mici, sfrijite si storcosite, asezate chiar langa celelalte, dar, evident, la jumatate de pret fata de primele. Fericita, i-am zis vanzatoarei sa-mi puna 1kg de mure de cultura (caci ce bine aratau!) si am gustat una: mi s-a facut gura punga imediat de la acreala si am scuipat fructul. Acela a fost momentul cand am dat mai mare atentie murelor de langa (cautam o alternativa, nu?) si am observat ca erau acoperite de un roi imens de musculite; intre cele doua soiuri parca era un perete invizibil – desi gramezile erau lipite, nicio musculita nu plana deasupra murelor de cultura. Intrigata, am gustat o mura salbatica: in gura mi-a explodat cel mai dulce si intens gust posibil. Acel moment a ramas pentru mine unul de referinta, care si acum imi ghideaza alegerile.

Dupa ce ati analizat din ochi produsul respectiv, luati-l in mana si pipaiti. Rosia, pruna, caisa arata perfect coapte dar sunt prea tari? Poate vreti totusi sa incercati si in alta parte si sa gasiti un fruct/o leguma ferma, dar totusi usor molateca la atingere. Rosia care are miezul lemnos si verde, este tuguiata la varf sau are pulpa despartita de coaja are sanse mari sa fi fost tratata intens. Mirositi. Patrunjelul nu miroase a nimic? Lasati-l jos pana gasiti unul care va umple imediat narile cu parfumul specific! Nici asa nu sunteti convinsi? Rugati vanzatorul sa va lase sa gustati, sa taie rosia, castravetele, ardeiul, si incercati voi singuri – nimic nu va va convinge mai mult de atat. Partea proasta e ca v-ar trebui un punct de referinta, in special daca nu ati apucat sa cresteti pe la tara sau sa aveti gradina proprie… As saluta cu tot respectul infiintarea fermelor tip “pick your own”, in care te poti duce sa iti culegi singur legumele si fructele din gradina omului si sa platesti la sfarsit. Se practica in strainatate si ar fi o experienta fantastica de invatare pentru copii.

Eu vara la supermarket ma duc sa-mi iau detergenti, masline, avocado si branza frantuzeasca. Punct :) Ceea ce va doresc si voua dragii mei. Va rog mult, vara asta sa-i sprijiniti pe tarani: nu-i lasati si nici ei nu va vor lasa. Hai sa fim sustenabili si locavori si economi.

PS Ieri am facut fix o luna fara zahar si nu m-am simtit nicicand mai bine! Nu mi-e dor de zaharicale, merg la sala cu mare voiosie in continuare si sunt atat de fericita ca-mi vine sa mut muntii din loc. Si daca v-as putea trimite toata iubirea care zace acum in mine, va spun eu ca planeta ar fi un loc mai bun!

Love and summer salads!