Am citit un articol pe Substack al unei doamne care povestea despre obiceiurile ei costisitoare la care a renunțat pentru a avea un buget mai bun de investit în sănătatea și bunăstarea ei. Ideea mi-a plăcut instant și m-a făcut să vreau să-mi fac propria listă, care, evident, nu e menită să fie un standard, ci doar să evidențieze modul în care fiecare dintre noi ne aranjăm prioritățile. Cred că există valoare adevărată în analiza constantă și obiectivă a propriei vieți, în scopul de o îmbunătăți. Nu știu de ce sunt atât, dar atât de fiartă pe optimizare, poate e ascendentul în Fecioară, dar e una din activitățile mele preferate în lumea asta!

Un alt motiv pentru care vreau să o las scrisă aici e pentru că ea include unele activități/lucruri fără de care nu concepeam să trăiesc și la care totuși am renunțat cu o neverosimilă ușurință. Unele sunt foarte răspândite în societatea de azi, dar aș vrea să ridic și întrebarea dacă nu se poate trăi bine și frumos și fără ele. Cine știe, poate faci și tu lista ta și te surprinzi. Să începem:

  • nu mă vopsesc. Da, am fire de păr albe, aproape majoritare, dar mă simt bine așa cum sunt. Nu trebuie să mă duc lunar la salon, să mi se vadă rădăcini albe, să mă stresez constant și, mai ales, să mă supun unui proces care nu e tocmai sănătos și despre care am auzit că e una din sursele principale de alergii. Tot în categoria asta, de ani de zile folosesc doar un șampon, un balsam și o protecție de păr, fără alte produse de styling.
  • nu-mi mai fac unghiile lunar. Asta n-am făcut din proprie voință, adoram să am unghii frumoase și rezistente cu semi, dar s-a închis salonul meu preferat, am rămas fără opțiuni, așa că de acum mani și pedi naturale acasă. Uite-așa s-a eliberat un buget substanțial și, din nou, e mult mai sănătos pentru mine așa. Fără ojă, fără nimic.
  • nu mă machiez, deci nu cumpăr produse. N-am fost niciodată fan machiaj, deși le admir enorm pe fetele care reușesc să se machieze frumos. Eu prefer să mă frec la ochi. Dacă îți arăt lista mea de produse te bufnește râsul. Am un fond de ten și un concealer, pentru nunți botezuri și cumetrii. Am un rimel, un blush, un eye liner și trei rujuri/glossuri. Astea le folosesc mai des. Sfârșit.
  • cafea. Crazy, știu, dar n-am băut niciodată. Am gustat de câteva ori în viața mea (le număr pe degete) dar atât. Nu m-a prins și nu cred că mă va prinde vreodată. Ca urmare nici cafeaua, nici infrastructura aferentă nu-și fac loc în bugetul meu.
  • alcool. Din nou, nu mi-a plăcut niciodată, n-am înțeles niciodată atracția și s-a dovedit că bine am făcut căci iată, s-a spus foarte clar că nu există nicio cantitate de alcool, oricât de mică, care să fie ok pentru sănătate. Câți bani se scutesc când ieși în oraș și bei apă, nu îți spun.
  • take out regulat. Poate mai facem și noi o comandă de pizza o dată la câteva luni? În fine, e un eveniment rar. Nici la restaurante nu ieșim așa mult, că nu avem timp. Poate o dată sau de două ori pe lună.
  • apă. Nici plată, nici minerală. Avem filtre și un robinet performant și ieșim mai ieftin și mai sănătos așa.
  • nu mănânc dulciuri regulat. Sunt mai degrabă o excepție, așa că nu ținem și nu cumpărăm de obicei snackuri. Mai bine spus, eu nu cumpăr, că iubi este veriga slabă în acest mix, el mai aduce câte o nenorocire în proximitate. Când e să mănânc zahăr, prefer să mă duc la o patiserie ca lumea și să mănânc o prăjitură faină și gata.
  • produse menstruale de unică folosință. Am trecut pe cupă și lenjerie acum mulți, mulți ani. Ecologic, sănătos și simplu.
  • nu cumpăr aiurea. Sunt extrem de selectivă pe toate planurile și nu îmi place să aduc în casă prostii, nici pentru mine, nici pentru ai mei. Vibe-ul meu în general e mai pe minimalist, și mă gândesc de o mie de ori (serios) înainte să apăs pe butonul de adăugat în coș. Cumpărăturile mele impulsive sunt o raritate.
  • abonamente pe care nu le folosesc. Extra spațiu în cloud, nu știu câte servicii de streaming, AI plătit, audio books, newslettere pe care nu le citesc, aplicații etc.
  • cărți fizice. Sunt scumpe și ocupă mult spațiu aiurea în casă. Nu sunt atașată emoțional de experiența cititului fizic, pentru mine contează informația, nu forma în care e livrată. Cu excepția cărților de bucate, unde ori am poze, ori n-am nimic, deci întoteauna în format fizic.
  • haine de sală. Nu cred că înțelegi. Am trei colanți, 4 bustiere și o pereche de adidași de 6 ani, iar asta pentru că mă duc la sală de cel puțin 3-4 ori/săptămână. Acum câteva luni mi-am mai luat o pereche de adidași cu fabuloasa sumă de 20 euro ca să îi am la birou. Asta e tot.
  • livrare la domiciliu: nu te râdea, dar dacă te gândești cât de mult din ce consumăm e comandat online și livrat… așa că îmi mișc fundul la centrul de ridicări colete.
  • benzină. Destul de util în economia de azi. De când ne-am mutat în BE folosesc doar picioarele și transportul în comun. Iubi are mașină și o folosim în week-end dacă plecăm pe undeva, dar și atunci încercăm să folosim electric. Cumpărăturile le fac cu coșul pe roți la magazinele din cartier.

No, acuma hai să trecem și la lista de chestii pe care chiar dau banii, și îi dau fericită, dar care pentru alții pot părea cheltuieli aiurea:

  • mâncare variată. Asta e cheltuiala mea numărul unu, ingredientele integrale, nutritive. Totul de la carne, la legume, fructe, pâine de calitate pentru ai mei. E un buget la care nu mă zgârcesc, dar e și unul pe care nu îl dau aiurea, pentru că eu nu arunc mâncare. Adică dacă eu cumpăr ceva, în mod cert îl și mănânc.
  • abonament la sală. Nu, nu abonament, abonamente. Am două, unul la sala de lângă bloc, la care mă duc deja îmbrăcată, când am foarte puțin timp dar vreau să ard ceva, și unul la sala unde e antrenorul și am și piscina. Take my money!
  • haine calitative. Asta înseamnă de obicei și scumpe, dar cumpăr rar, foarte strategic și pe termen lung. Încă un domeniu care își merită banii. Pentru copil iau materiale curate, dar nu dau banii pe haine de firmă sau scumpe, pentru că le face praf instant.
  • creme coreene. Un toner, un serum, o mască, o cremă de față și una de ochi. Ăsta e tot set-up-ul meu, dar nu mai pot fără el. Nu folosesc SPF, știu că ar trebui, dar mă enervează atât de mult, cât ar fi de ușor tot îl simt pe față. Folosesc vara în schimb.
  • Netflix și Spotify. Nu am alte abonamente, dar fără astea două sunt pilaf. Ba nu, că pilaful e bun. Sunt țărâna de sub unghiile gândacilor de bucătărie. Și mi-e ciudă să recunosc asta, pentru că sunt perfect conștientă de toxicitatea acestor corporații. Mai am de lucrat la valorile mele, ce să zic.
  • suplimente. Nu sunt genul care să ia suplimente aiurea sau să creadă că nu poate funcționa fără ele. Dar când îmi vin pe prescripție, poți să faci pariu că le iau pe cele mai bune. Și pentru mine și pentru ai mei.
  • cărți electronice. Sunt mai ieftine decât cele fizice și mai ușor de citit.
  • vacanțe faine. Nu tot timpul, dar dacă e să călătorim, vreau să mă bucur și să fie ceva frumos. Încercăm să fim economi, dar recunosc că hostelurile nu mai sunt de mine, prefer să am un minim de confort sau să stau mai puține zile sau, de ce nu, mai bine să stau acasă.
  • cinema. Nu am cum să merg atât de des pe cât mi-aș dori, noi nu ieșim seara decât foarte rar, dar la fiecare ocazie pe care o prind, mă duc. Ador, ador, ador.
  • gadgeturi pentru casă. Astea nu sunt lucruri pe care le cumpăr des, nu aș putea spune că fac asta frecvent, dar și dacă trebuie să cumpăr ceva mă duc de obicei către best-in-class (pentru lumea asta a noastră a clasei de mijloc, cât încă mai există). Instant Pot, Dyson, Garmin, Miele, Quooker, Apple: investesc pentru că sunt conștientă cât de mult economisesc de fapt. Nu numai pentru că sunt produse care rezistă în timp, ci pentru calitatea și ușurința de utilizare. Ele îmi aduc resursele cele mai prețioase: plăcere, timp și eficiență.

Cam asta cred că e lista mea, dar mamă ce curioasă sunt să știu ce e pe a ta! Îmi spui?

Love and savings!

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.