M-am apucat sa scriu acest articol dupa ce am primit o serie de mesaje pe Instagram in care multa lume ma intreba despre experienta mea cu postul negru intermitent (intermittent fasting). Desi nu sunt o mare experta si nu m-am apucat de mult timp sa fac asta, am o luuuuuunga experienta cu postul negru, inclusiv extremele lui, asa ca m-am gandit sa arunc si eu o parere in oceanul online.

In anul 2000 aveam 19 ani si 75 kg si eram grasa si cam nefericita. Incercasem cam toate dietele din lume si nu slabisem, iar asta pentru o adolescenta poate fi destul de dureros, mai ales cand prietena ta cea mai buna e zvelta si frumoasa din nascare. Apoi am descoperit vegetarianismul si viata sanatoasa si deja dupa ce am renuntat la carne viata incepuse sa fie foarte frumoasa si sa incep sa fiu in forma. Mi-am dat seama recent ca in toate relatarile mele despre perioada in care am slabit nu am povestit (sau cel putin nu imi aduc eu aminte) despre o metoda care cred eu ca a contribuit mult la trecerea mea la 59 kg: postul negru.

Desi eu il tineam mai mult din motive religioase/spirituale, am observat ca vinerea aia de post negru in care beam doar apa (daaaa, stiu ca postul negru crestin e fara apa, dar e si fara vorbit, cel putin in Baltagul, dar eu daca nu beau apa multa am seara niste dureri de cap de imi vine sa mor; in plus, bautul de apa ajuta la eliminarea “toxinelor” din corp, de fapt ajuta la un drenaj mai bun si hidratare), cum ziceam vinerea aia in care doar beam apa ma simteam absolut extraordinar si ma ajuta sa slabesc usurel. Usurel, dar nu mult.

Apoi am descoperit regimul Oshawa, care presupunea sa mananci cereale 10 zile, l-am incercat si m-am constipat atat de rau ca nu l-am mai repetat niciodata in viata mea (talk about trauma!). Insa am auzit concomitent si de o varianta a acestui regim cu doar mere (in orice forma: crude, coapte, suc etc.) si ceai de busuioc si asta a sunat a ceva ce puteam sa fac. Si am facut: 10 zile doar mere si ceai de busuioc neindulcit. In ziua a treia as fi vrut sa il strang de gat pe ala care a avut ideea asta, dar nu mai aveam energie. Va spun sincer, alea 10 zile au fost extrem, dar extrem de greu de tinut, iar in ultimele doua zile nici nu am mai iesit din casa pentru ca imi era teama sa nu ma prabusesc. Desi fizic nu prea aveam resurse energetice, eram cuprinsa de o stare de euforie si fericire inexplicabila, care a compensat foarte mult foamea. Cert e ca dupa acele 10 zile am slabit absolut impresionant, nu imi mai aduc aminte cate kilograme exact, dar au fost vreo doua marimi la pantaloni. Dupa acest regim am mancat bland, vegetarian si armonios, evitand carbohidratii si zaharul, ca sa mentin rezultatele. M-am mai ingrasat putin, dar apoi peste alte cateva luni l-am mai tinut o data si apoi peste alte cateva luni inca o data. Cu asta si o zi de post negru pe saptamana tinut cu religiozitate aproape 10 ani zile, vreau sa va zic ca nu m-am mai ingrasat niciodata la loc, desi am mancat ca un animal care lucreaza campul, nu dau nume dar stim toti cine e.

Fast forward 20 ani mai tarziu, nu mai am nici rezistenta fizica de atunci si nici inconstienta specifica. Stiu mai bine ce e bine pentru corpul meu si, desi sunt genul care poate sa reziste fara mancare mult si bine, recunosc ca nu mai pot sa tin post negru asa cum tineam pentru ca spre sfarsitul zilei imi cade glicemia or something si ma ia ameteala. Asa ca nu prea mai fac asta des. Fac in schimb acest post intermitent, care este atat de laudat si aplicat tocmai pentru ca e inteligent si da rezultate.

Ce este postul intermitent?

Postul intermitent presupune sa avem intervale de timp in care mancam si alte intervale mai lungi in care nu mancam nimic. Nimic-nimic, nici macar un snack. Exista mai multe variatii pe pe tema, dar astea sunt cele mai populare:

• intr-un interval de 24 ore, sa nu mananci nimic timp de 14 sau 16 ore si sa mananci ce vrei tu in restul de 10, respectiv 8 ore.
• sa mananci ce vrei tu timp de 5 zile pe saptamana, dar in cele 2 zile ramase sa mananci cate 5-600 calorii.
• sa mananci ce vrei tu 24 ore, apoi sa tii post negru alte 24 si tot asa.

De cate ori ati auzit fraza: “nu mai manca dupa ora 6 daca vrei sa slabesti?” Eu am auzit-o de multe ori, doar ca acum stiinta a explicat mai bine de ce. Cel mai bine e sa cititi acest articol care face un rezumat frumos si e o sursa de incredere, insa pe scurt: “Intre mese, atata timp cat nu mancam, nivelul nostru de insulina va scadea iar celulele de grasime vor elibera zaharul retinut pentru a fi utilizat ca sursa de energie. Pierdem din greutate daca permitem nivelului de insulina sa scada. Intreaga idee a PI (postului intermitent) este sa permita nivelului de insulina sa scada suficient de mult si pe o perioada suficienta incat sa ardem grasimea.” Mai mult, se pare ca postul imbunatateste metabolismul, scade inflamatia in corp si ajuta la eliminarea toxinelor si celulelor deteriorate, scazand riscul de cancer. Concluzia mea? O dieta mediteraneeana bazata pe plante combinata cu nemancat o perioada mai lunga e calea cea mai scurta spre o sanatate sustenabila.

Cum am inceput eu cu postul intermitent?

Din variantele de mai sus mie mi se pare ca cea mai usoara pentru inceput e 14:10 (14 ore de nemancat si 10 in care pot manca). Pracic incetez sa mananc la 18.00 si iau micul dejun dupa 8.00 a doua zi dimineata. Orele in care trebuie “sa nu mananc” sunt 4, adica intre 18-22.00, ceea ce nici macar nu e mult daca stai sa te gandesti. In primele zile a fost greut, si intr-una din zile am cedat si am mancat un morcov crud. Eram obisnuita cu portii mari mancate tarziu, dar apoi am simtit ceva minunat: stomacul incepe sa se micsoreze si imi scade apetitul. In cateva zile a fost deja foarte usor sa tin, asa ca am putut trece la proportia de 16:8 (16 ore de post si 8 de mancat) iar acum iau micul dejun in jur de 10.00. Chestia asta a si redus numarul meselor la 2 pe zi si un snack, dar asta a fost oarecum involuntar. Clar scade numarul de calorii ingerate. Mi-am pierdut si apetitul pentru fainoase, iar asta e alta chestie misto.

Uneori cand ma trezesc dimineata imi e cam foame, dar daca ma iau cu treaba imi e foarte usor sa uit si foamea trece repede. Imi documentez aproape toate mesele in povestile din Instagram si le salvez in doua highlights (breakfast si lunch) nu neaparat pentru intermittent fasting cat pentru a avea un jurnal alimentar al meu in care sa imi analizez obiectiv ce bag in gura si sa incep sa fac alegeri mai bune pentru mine insami. Nu am eliminat pana acum grupe de mancare (gen zahar) dar incerc sa le evit daca nu imi e neaparat pofta.

Metoda asta mi s-a parut buna pentru ca nu ma vad mancand meniuri de pe foi sau numarand calorii pentru restul vietii. Imi e mult mai simplu sa nu mananc patru ore pe zi intre 6 si 10 seara. Si apropo, foamea nu e ceva ce patru pahare de apa baute unul dupa altul nu pot rezolva! :))) Per total ma simt bine si nu ma simt (prea) chinuita, iar asta nu e ceva ce poti spune despre multe diete. Chiar daca la inceput au mai fost unele provocari, pe masura ce trec zilele ma simt cuprinsa de o energie si o motivatie uriase care nu au neaparat legatura cu ce arata cantarul, cat cu modul in care incep sa ma simt: vioaie si usoara.

Ce urmeaza?

Sunt perfect constienta ca iti trebuie o vointa destul de mare ca sa faci din postul intermitent un stil de viata. Nu stiu daca asta e ceea ce o sa fac, desi e foarte atragator atat pentru a mentine o greutate constanta cat si pentru a mentine o buna sanatate in general. Planul pe termen scurt e sa ating o greutate la care sa ma simt in regula in corpul meu, usoara si in forma, sa nu ma mai doara spatele, iar apoi sa o mentin cu putin bun simt. Asta e planul nostru al tuturor, nu? Pe termen lung mentinerea va insemna sa nu mai mananc seara tarziu (poate nu o sa mai stau asa mult cu ochii pe ceas, poate o sa devina un obicei, poate o sa reusesc sa mai trisez uneori), sa incerc din nou o zi de post negru pe saptamana (poate nu chiar saptamanal, dar macar una da, una nu) si sa imi implementez odata in creier un stil de a manca echilibrat. Nu stiu daca exista oameni carora asta le vine usor si natural, dar eu am nevoie sa lucrez la asta. Eu am nevoie sa ma gandesc la ce pun in farfurie in asa fel incat sa am legume multe gatite corect, sa am un echilibru care trage spre partea buna, nu spre grasimi si prajeli. Eu am nevoie sa interiorizez ce tot repeta Mihaela si Elena, unii din putinii oameni pe care ii ascult atunci cand vorbesc despre nutritie.

Intre timp voi continua sa expun mesele mele de zi de zi pe Insta, asa ca va sfatuiesc sa ma urmariti acolo daca vreti o doza zilnica de inspiratie, motivatie si amuzament. N-as vrea sa luati articolul asta ca pe un sfat medical: e o experienta atat de personala! Dar imi face bine sa va vorbesc si sper ca si voua, asa ca m-as bucura sa imi spuneti care este sau a fost experienta voastra cu postul si cum vedeti relatia asta pe termen lung.

Love and intermittent fasting!