Zilele astea mi-am tot pus întrebarea asta şi a venit vremea să se transforme într-un articol pentru că ştiu că multe fete se întreabă dacă există cu adevărat o garderobă capsulă sau o listă cu piese vestimentare pe care orice femeie ar trebui să le aibă. Îmi e cam jenă să repet că în domeniul modei nu există reguli care să se aplice ca o pătură caldă şi acoperitoare tuturor, însă ăsta e adevărul. Nu cred că există garderobe capsulă sau haine obligatorii, dar, din experienţă, cred că există şanse foarte mari ca anumite piese clasice să îşi găsească utilitatea şi versatilitatea în dulapul multor femei. Mai cred cu tărie şi că unul din motivele principale pentru care deschidem dulapul şi constatăm că nu avem cu ce să ne îmbrăcăm e că ne lipsesc piese clasice, de bază, neutre, care să lege ţinutele împreună.
În cele ce urmează, fac o listă cu cele pe care le-aş recumpăra eu, hainele cu cel mai mare cost per purtare din garderoba mea dar şi, foarte preţios, cu motivele pentru care se regăsesc pe lista mea.
1. Tricouri albe şi negre, cu mânecă scurtă şi lungă
Cam evident, dar să insistăm: fără scris sau logo-uri, din bumbac de calitate sau mix cu in, la baza gâtului (crewneck), cu mâneci slim şi care să se oprească la nivelul bazinului. Nu sub fund, nu deasupra buricului. Nu le vrem largi, de tip anii 90, dar nici mulate ca în anii 2000. Cele cu mânecă lungă ar fi excelente dacă ar fi din mixuri de bumbac şi mătase sau lână merinos şi mătase sau doar lână merinos. De obicei sunt purtate pe vreme mai rece şi e bine să respire. Le am în multiple exemplare şi le port aproape zilnic.
2. Cămaşa albă
Un clasic. Eu zic una, dar am mai multe de fapt, tocmai pentru că le port aşa des. Poate fi de bumbac slim fit sau oversized, poate fi de in slim fit sau oversized (bune în special vara dar nu numai). Cămaşa albă dă o sofisticare oricărei ţinute, oricât de banale, şi e bine să învăţăm cum să o băgăm în pantaloni ca să arate sexy şi, mai ales, să îi suflecăm mânecile pentru un look relaxat. Nimeni nu face cămăşi mai bine ca Ralph Lauren şi cu asta am zis tot ce aveam pe subiect :)
3. Cămaşa bleu
Cămaşa bleu deschis simplă sau cu dungi albe mi se pare o altă piesă clasică de neratat, care oferă foarte multă sofisticare. Merge nemaipomenit pe sub pulovere sau cu un sacou de lână cu model. Puncte bonus dacă ai o cămaşă de denim, care iară e incredibil de ofertantă.
4. Sacoul negru
Neapărat din lână, neapărat cu o croială clasică, nasturi simpli dar eleganţi, fără brizbrizuri. O piesă în care aş investi. Lungimea lui, dacă e single sau double breasted, dacă e cambrat sau oversized, asta corpul fiecăreia o va dicta. Eu am probat foarte multe până să fac profilul sacoului ideal şi apoi să îl cumpăr. Mărcile mele favorite la acest capitol sunt Ralph Lauren, Max Mara şi Massimo Dutti, oamenii ăştia chiar ştiu să croiască.
Sacoul nu se poartă numai la birou, de aceea dacă nu lucrezi într-un mediu formal ai grijă să nu iei un sacou de costum. Caută variante mai relaxate, pe care le poţi lua când ieşi în oraş la un brunch, la un eveniment, la un film sau te întâlneşti cu un partener de afaceri. Imaginează-ţi-l cu un simplu tricou alb, mânecile suflecate, nişte blugi drepţi, o pereche de loafers negri, tortiţe mari de aur, o curea subţire şi o geantă cu structură: simplu, dar atât de bun.
5. Sacoul de lână cu model
Adică sacoul de lână mai groasă, mai de iarnă, cu model. Model clasic, precum pătrăţelele, houndstooth sau Prince of Wales, nu imprimeuri florale. Culoarea aici poate varia în funcţie de paleta ta cromatică, dar eu nu aş ieşi din marouri, bejuri sau griuri sau… toate.
6. Sacoul de in
Eu sunt nu îndrăgostită, bolnav de îndrăgostită de sacoul meu alb de in cu căptuşeală de bumbac de la Ralph Lauren. Îl port toată primăvara şi vara, peste absolut tot, în toate condiţiile şi contextele. Cu fuste şi o curea în talie, cu pantaloni scurţi, cu pantaloni balon de in, cu rochii, absolut orice. Îl iubesc atât de mult că sunt foarte tentată să îmi mai iau unul la fel, de rezervă, dar apoi îmi dau seama că e o nebunie şi-mi văd de treabă. E o piesă incredibil de uşoară, care respiră, care dă eleganţă şi rafinament când toată lumea mai mult se dezbracă, şi ale cărei cute le îmbrăţişez cu tot sufletul.
7. Helanca pe gât: neagră, albă, gri, bej
Eu port foarte mult aceste helănci din lână merinos şi sunt una din acele piese subestimate care oferă profunzime unei ţinute. Sunt relativ subţiri, aşa că primăvara le port aşa, simple, dar iarna sunt foarte versatile. Le iau sub pulovere cu guler în formă de V, pe sub cămăşi, pe sub sacouri şi chiar pe sub rochii de vară (şi aşa reuşesc să le port şi iarna, cu un cost per wear mai bun). Le am în multiple culori pentru că sunt cam ca… lenjeria intimă.
8. Helanca la baza gâtului (crewneck)
Aceleaşi precizări ca mai sus, cu diferenţa că helăncile la baza gâtului, fiind din merinos, merg nemaipomenit ca strat de bază sub echipamentul de ski sau ca bluze de pijama. Încă o dată: creativitate şi cost per purtare ftw!
9. Puloverul gros
Eu am folosit singularul, dar adevărul e că am mai multe pulovere groase, nu doar unul. Am pulovere pe gât, la baza gâtului şi cu guler în formă de V, pe bleumarin, alb, gri, bej, adică nuanţe neutre care merg cu toate celelalte nuanţe din lista asta. De curând am început să mai adaug şi pete de culoare şi am adăugat un pulover roşu, urmând să vină pe listă şi unul verde. Da, merg cu blugi, după cum era de aşteptat, dar ce bine ar merge cu o fustă din material vaporos, ca satinul sau tulle, pentru a contrasta diferenţa de texturi! Sau dacă nu eşti genul ce poartă fuste, atunci măcar o pereche de pantaloni de stofă cu dungă. Wow!
10. Puloverul marinere (în dungi)
O menţiune specială pentru un pulover alb cu fine dungi negre sau bleumarin: este un alt imprimeu clasic care arată cât se poate de rafinat şi old school.
11. Cardiganul alb şi negru
Eu nu sunt foarte mare fan cardigane, adică pulovere cu nasturi de sus până jos, dar am găsit un model care-mi vine perfect, l-am luat pe alb şi negru şi am crescut enorm versatilitatea garderobei. Adevărul e că sunt practice, pentru că sunt piese care se pot da jos uşor, ceea ce le face ideale pentru layering, adică purtat în straturi. De ce nu prea îmi plac totuşi? Tocmai din cauza nasturilor, care sunt un element de design de care chiar trebuie să ţii cont şi care dictează mult din restul pieselor. Mi se par prea fussy şi le evit. În plus, nu toate croielile sunt elegante, nu toate avantajează silueta, iar unele sunt pur şi simplu demodate.
12. Jeanşii albaştri
UN CLASIC! Am aici articolul despre cum să alegem blugii, am trecut prin asta, nu am de adăugat. Eu am doar două perechi de blugi albaştri: nişte Levi s 501 şi o pereche de wide leg palazzo. Mi se par suficiente, mai ales că mai am o pereche gri, una bleu deschis de vară, albi şi negri.
13. Jeanşii negri
Şi aici aş scrie un clasic cu litere mari, dar am făcut-o deja la punctul 12. Nişte blugi negri tăciune cu o croială dreaptă sunt un cal de bătaie, sunt piesa aia care poate fi abuzată şi reabuzată în neştire. Nu se murdăresc prea uşor şi se asortează cu orice. A must.
14. Jeanşii de vară (albi sau bleu deschis)
Fac aici o categorie specială pentru că iarna nu-i ca vara, după cum ştim toţi. Mie mi-a trecut vremea când purtam jeans de bumbac gros 100% pe căldurile care sunt acum prin lume. Aşa că am două perechi, una albă şi una bleu deschis, tot din bumbac dar cu o ţesătură subţire şi fluidă, iar ăia sunt blugii mei de timp cald. Wide leg, că nu suport să mă strângă nimic! Amestecurile de bumbac şi lyocell sunt de asemenea foarte ok.
15. Pantalonii negri
Eu aici aş zice două perechi: una wide leg şi una straight leg sau ţigară. De ce? Pentru că au volum diferit. Wide leg se pot purta cu un top mulat, scot talia în evidenţă, pe când cei mai slim se pot purta cu pulovere sau sacouri oversized.
16. Pantalonii de stofă
Insist să spun că pantalonii de stofă nu se poartă numai la birou. Eu îi port în numeroase situaţii, pentru că sunt foarte uşori şi fluizi, mult mai confortabili decât orice pereche de blugi. Croiala lor dă o eleganţă aparte, mai ales dacă faci cum fac eu şi aduci mult contrast în ţinute: ador să port pantaloni de stofă de lână cu dungă cu un hanorac cu glugă, adidaşi şi un trench pe deasupra! Ei pot fi în orice culoare clasică îţi doreşti: bej, gri, bleumarin, khaki. Eu recunosc că am tot paletarul de neutre. Pot fi cropped sau full length.
17. Fusta neagră
Dacă te gândeşti la fusta midi a lui mamaie, nu e aia. Eu am două fuste negre: una maxi plisată şi una de tulle în formă de A. Niciuna clasică, şi totuşi atât de versatile datorită culorii! Alege modelul în care te simţi bine, iar dacă fustele nu-s o opţiune pentru tine, poate o fustă-pantalon?
18. Rochia cămaşă
Ca moara stricată ce sunt: eleganţă, rafinament, versatilitate. O poţi purta vara cu mâneci suflecate, toamna cu o helancă pe dedesubt, iarna cu un pulover peste. Pur şi simplu transcende toate sezoanele, temperaturile şi tendinţele. Merge cu sandale, cu loafers, cu bocanci, cu cizme, cu teniși, cu cordon, cu curea.
19. Paltonul camel
Cel mai purtat palton al meu (am două, deci oricum nu era mare alegerea), pentru că e foarte uşor de asortat. Am ales cu greu un model clasic care sa îmi vină perfect şi pe care am dat preţul întreg (pe vremea aia eram o ignorantă), dar nu regret nicio secundă pentru că şi-a scos toţi banii. Camelul e o culoare care merge cu aproape orice dar nu e atât de agresivă ca negrul. Fiindcă am investit într-o piesă superbă mi-a venit impecabil din prima, nu s-a degradat după ani de purtare şi mi-a atras nenumărate complimente. Îţi spun, o piesă esenţială.
20. Trenciul
De departe piesa de exterior cu cel mai bun cost per purtare. Numai iarna în gerurile alea crunte nu-l port. În rest, zici că m-am născut în el. Iarăşi o piesă în care am investit mult, dar de data asta eram mai deşteaptă şi am luat la preţ de outlet. Hainele de exterior sunt cele în care eu aş băga cei mai mulţi bani, fără regrete, dar aş avea şi grijă să am un număr mic, fix piese esenţiale ca să le şi port efectiv. Trenciul e atât de versatil că n-am cuvinte: vrei să-l porţi cu iegări şi adidaşi? Merge! Fustă şi tocuri? Merge! Jeans şi loaferi? Merge! Dacă mă întrebi pe mine nu aş cumpăra niciodată trenci scurt, sub fund (am unul vechi ante-eu-modă care acum zace nepurtat), ci doar unul midi. Cu cât mai lung, cu atât mai elegant.
21. Paltonul negru
Da, negrul e super clasic, dar la fel e şi griul sau bleumarinul. You do you.
22. Geaca de piele
Ce piesă fundamentală. Geaca neagră de piele, de motociclist. De ce o iubesc? E super edgy, e dinamică şi, mai ales, e călduroasă. Nu subestima niciodată căldura unei geci de piele. Ador să o combin în contrast, cu fuste de mătase sau tulle, dar merge şi cu nişte blugi clasici sau pantaloni de stofă cu dungă. Eu am mers pe un model simplu şi atemporal, care are puţine şanse să se demodeze. Ce nu ţi-am spus? Că am şi una maro de piele întoarsă pentru că atunci când văd piele întoarsă la orice simt nevoia să scot portofelul.
23. Geaca de blugi
Una din cele mai vechi apariţii din garderoba mea, mult purtată în special primăvara şi vara, pentru că e chill şi poate fi împachetată şi înghesuită în orice geantă: coafura rezistă! Ca styling tip, mie nu îmi place niciodată să o port cu altă piesă din denim. O iau peste rochii, cu pantaloni scurţi din in, fuste sau diverşi pantaloni de stofă, dar nu cu denim.
24. Parka sau geaca de puf
Sau amândouă, dar eu folosesc mai mult parka pentru că e impermeabilă şi în Belgia asta e o calitate. E geaca mea de zi-cu-zi, de mers peste tot şi oriunde atunci când ţintesc să îmi fie cald şi contextul e mai relaxat.
25. Încălţăminte
Fac o mică rubrică cu de toate, pentru că aici mi se pare destul de simplu: cizme lungi negre şi maro, pantofi (loafers) negri şi maro, bocanci negri şi maro, balerine negre sau maro, sandale albe sau maro, adidaşi sport. Pentru fetele care poartă toc, evident pantofi eleganţi. Evident că aici e cu multă variaţie, în funcţie de preferinţe, aşa că nu intru prea mult în detalii.
26. Tenişi albi
Converşii mei albi fac mâine poimâine şapte ani şi îi iubesc ca în prima zi. Au un profil subţire şi se potrivesc la orice haine de vară îmi pot imagina, mai ales la rochiile de birou. E drept că am şi nişte sneakerşi albi simpli, pentru când plouă sau e mai frig, pentru că nimic, dar nimic nu poate echivala eleganţa unui pantof alb.
27. Curele negre şi maro
Părerea mea umilă e că curelele sunt accesoriul de styling cel mai subestimat şi cel mai puţin folosit. Ce păcat! E modalitatea perfectă prin care să scoatem în evidenţă talia, dacă există, sau să o creăm, dacă nu există, dând astfel o formă artificială de clepsidră, atât de plăcută ochiului. Şi chiar dacă nu sunt în talie, cureaua pe o pereche de pantaloni dă acel ceva extra. Au trecut vremurile când trebuia asortată cu pantofii sau geanta aşa că să ne bucurăm de această libertate! Cel mai mult mie îmi plac curelele reversibile, pentru că sunt 2-in-1 şi creează o paletă largă de culori. Am multe, şi astfel economisesc şi spaţiu în dulap.
28. Căciulă neagră, gri sau bej, albă
Basics people, ţineţi capul la căldură. Lână sau caşmir sau nu există. Eu aici aş adăuga şepci şi berete pentru vremuri mai calde, but that is just me.
29. Genţi
Avem articol, avem valoare.
30. Eşarfe şi accesorii
Ce păcat că subestimăm atât de mult accesoriile. O ţinută cu jeans, tricou alb şi sacou poate fi scoasă total din anonimat cu o eşarfă, o pereche de cercei statement şi o curea! Aceste finishing touches sunt cele care fac diferenţa, sunt atâtea clipuri în social media care arată diferenţa dintre wearing vs styling, adică purtat c stilizat. Eu ador eşarfele, le folosesc, am mici, mari, de mătase, lână, caşmir, bumbac. Am câteva neutre, dar multe le am în culorile accent din garderobă (bleu, roz, verde). Evident, mai adăugăm mănuşi, ochelari (negri clasici, aviator, wayfarer) şi ce ne mai place nouă.
Trei menţiuni speciale pe sezon de primăvară-vară
1. Pantalonii scurţi: in sau denim, mie astea mi se par cele mai rezistente. Culori: alb, alb, alb, poate un bej, şi bleumarin.
2. Rochiţele vaporoase: the sky is the limit, dar să fie din materiale prietenoase. Eu aş merge pe una albă.
3. Pantalonii de in: mie îmi plac largi, sunt greu de găsit într-o croială bună şi netransparenţi, dar merită toată atenţia.
Pe această bază se poate construi orice. Orice culoare, orice imprimeu, orice volum. Doar combinând piesele listate mai sus avem nu ştiu câte ţinute versatile, imaginează-ţi cum ar fi să îi adaugi piese statement. Putem face enorm de mult cu foarte puţin.
Sunt curioasă cum ţi se pare lista mea şi dacă ai adăuga sau schimba ceva la ea.
Love and exciting wardrobes!