Astazi e ultima zi de concurs la Blog Gourmet: cu alte cuvinte, daca nu m-ati votat pana acum, de maine nu o mai puteti face. Tare mult imi doresc sa ajung la gala, sa cunosc oamenii frumosi din spatele celor mai reusite bloguri culinare din Romania. Asa ca da, am nevoie de sprijinul vostru si va rog, daca va e drag, sa dati click pe bannerul din dreapta si sa ma votati la cele doua categorii: Food Porn si Blog culinar de nisa. Nu degeaba, pentru o portie de japoneze cu usturoi si rozmarin, cele mai bune din viata mea. Aaaa, si singurele de pana acum :P
Nu stiu exact ce le-am facut, cum le-am intors, dar marturisesc ca pana acum niciodata nu mi-a mai iesit asa bine o pereche de chifle. Prima tentativa, acum vreun an, a fost un dezastru: chiflele au iesit tari ca piatra, iute ca sageata, complet nerumenite, arse pe fund si in general necomestibile. Reteta a fost aceeasi ca acum (mai putin umplutura, da’ nu despre ea e vorba acum). A doua incercare s-a soldat cu o coaja nitel mai rumena, dupa ce am uns-o bine cu ou, insa la fel de tare si neprietenoasa. A treia incercare a fost chiar mai buna, chiflutele iesind cu o coaja subtire si usoara, insa indesate rau si departe de notiunea de puf-puf.
Japonezele astea in schimb… mai, mi-au iesit perfecte. Adi cand le-a vazut si gustat a crezut ca au fost cumparate, nicidecum facute in casa, mai ales fara emulgatori si alte porcarii. Coaja a fost subtire exact cat trebuie, moale, rumena, interiorul alb ca-n vise, pufos si fraged, elastic (adica daca il strangeai intre degete, isi revenea la forma initiala, nu forma o clisa), iar pe fund nu s-au ars deloc, au ramas doar usor maronii, numai bune de mancat! Initial, cand am pus mana pe ele si am vrut sa le scot din tava erau atat de fragede ca o clipa am avut senzatia ca nu-s facute, fiindca aproape mi s-au scufundat degetele in ele. Nu mi-a venit sa cred cand am vazut cat de bine au iesit de fapt. Dar sa nu va mai tin in suspans.
Edith si Andreea au prezentat in ultimele zile melcisori umpluti cu usturoi si verdeturi. Moama ce mi-a plouat in gura. Am zis, hai si io sa fac, da’ numa ca – tipic mie – nu m-am tinut de retele lor si am improvizat eu ceva de la mine. Voila de iata:
Ingrediente
- Ingredientele clasice de la reteta de paine +
- 2 linguri de ulei
- 50 g unt la temperatura camerei
- 4 catei de usturoi, pisati
- 2 lingurite rase de rozmarin
- cristale mari de sare de mare
Metoda
- Intr-o cana mare am amestecat bine 2 linguri de miere cu 300 ml apa calduta si am turnat plicul de drojdie peste, lasand 10 minute la crescut.
- Intr-un bol mare am cernut bine 500 g faina. Am adaugat praful de sare. Am facut o gaura in mijloc in care am turnat amestecul de drojdie plus 2 linguri de ulei de masline. Am amestecat bine formand o coca, pe care am mai framantat-o nitel in castron sa capete un amestec omogen.
- Am acoperit bolul cu un servet si am dat la crescut 1 h, 1h30 min, pana si-a dublat volumul.
- Cand si-a dublat volumul am scos-o din castron si am aruncat-o pe blatul presarat cu faina, si da-i si framanta. Cred ca am tras de ea vreo 10 minute, cu energie, timp in care am tot adaugat cate o lingura de faina pe blat, pentru ca era cam lipicioasa.
- Intr-o cana am amestecat bine cu o lingurita untul, usturoiul si rozmarinul, obtinand o crema moale.
- Dupa framantare, am impartit coca in sase bucati egale pe care le-am pus in acelasi bol in care a dospit, acoperite cu servet, si am inceput sa lucrez cate o bila sa ii dau forma necesara, adica de dreptunghi. Am uns fiecare dreptunghi cu crema de unt, iar apoi am inceput sa rulez coca pe latura lunga a dreptunghiului, formand o franghie lunga. Am apucat-o de la un capat si am rulat-o in jurul propriei axe, formand un melcisor (japoneza), pe care l-am asezat cu dragoste in tava tapetata cu hartie de copt. Am avut grija sa-l acopar cu servet.
- Am facut la fel cu restul bucatilor si cand au fost gata, le-am uns cu ou si presarat cu cristale mari de sare marina. Am lasat la crescut la loc cald (pe aragaz, cu cuptorul dat drumul) inca 30 minute.
- Am dat la cuptorul preincalzit aproximativ 30-35 minute, gas 3.
Cel mai important lucru pe care vreau sa vi-l spun este legat de cum am ajuns sa nu mai dau erori cu chiflele de paine in special. Sunt patru chestii de facut:
1. Framantatul si dospirea. Foarte important sa framantam suficient (cel putin 10 minute), pentru ca dam o sansa glutenului sa actioneze cum trebuie. Asta asigura fragezimea painii ulterior. Fara doua dospiri bine facute, painea nu va creste cum trebuie.
2. Unsul cu ou. Eu am incercat sa ung si cu apa, si cu ulei, si sa las neuns cand am avut ulei in coca, da’ nimic n-a mers asa bine ca oul pentru o coaja gustoasa, subtire si frageda.
3. Abur in cuptor. Daca aveti un jaf vesnic pe gaz, cum am eu, cu siguranta nu aveti tava pentru turnat apa in cuptor. In acest caz, in momentul in care dati drumul sa-l preincalziti, puneti jos pe plita si o tava de metal cu apa in ea de doua degete. Cand bagati chiflele, turnati o cana de apa rece gheata in tava respectiva si inchideti repede usa. Veti vedea ce mult va ajuta aburul :)
4. Foc moderat. In cazul meu, chiar spre mic. Nu arde fundul chiflei si asigura o coacere uniforma si completa.
Atata stiu, atata va zic. Chiflele au fost bune cu spume.
Love and garlic bread,
Imi place tot ce e cu usturoi !!! ;)
Asa, asa, sa se stie ca suntem est-europeni si mandri! Mie usturoiul, ceapa si mamaliga mi se par.. cum sa zic… de baza :))) Te pup!
Ce frumoase ti-au iesit!! Iar sarea de mare e cireasa de pe tort :) Eu n-am avut..
Ma bucur ca te-am inspirat :)
Edith, nu numai la japoneze ma inspiri tu :) Mi-aduc aminte ca prima reteta incercata de la tine a fost painea naan si mi-a iesit ceva de groaza! Le-as fi mancat pe toate pe loc, dar nu mai incapeau :)
Ca sa nu mai vorbesc ca intr-o zi, candva.. hahaaat.. mi-ar placea si mie sa pot face poze de aceeasi calitate cu cele pe care le faci tu :)
Te imbratisez cu drag!