Gustari sanatoase sub 200 calorii

0

Articolul asta e pentru prietena mea Corina. Mi-a zis la telefon ca asta e una din provocarile ei in calatoria spre o greutate mai buna, asa ca Andie-prietena-solutie s-a activat. Am facut rapid o lista si m-am gandit sa o impart si cu voi, in caz ca aveti nevoie de asa ceva. Cand zic gustari sanatoase ma refer la gustari cu o cantitate redusa de zaharuri naturale, caci indulcitori adaugati oricum nu au.

Vreau sa va zic ca in perioada de inceput a transformarii mele, cand incercam sa ma scap de dependenta de gust dulce si sa intru pe deficit caloric, pentru a scadea in greutate, gustarile astea m-au salvat de nenumarate ori, pentru ca majoritatea nu au nevoie de preparare complexa. E bine sa le aveti mereu la indemana, pentru ca atunci cand vine vorba de slabit si reeducare, PROXIMITATEA e esentiala. Ai junk food, mananci junk food, ai mancare hranitoare la o secunda distanta de gura ta, mananci mancare hranitoare.

Va rog sa aveti in vedere ca pentru aceste idei conteaza mult cantitatea, pe care eu am adaugat-o aici ca sa ne mentinem sub 200 calorii. Conteaza si tipul de produs folosit: uitati-va pe eticheta branzei, de pilda, pentru a vedea caloriile reale, nu cele teoretice pe care incerc eu sa le estimez aici. Daca nu va intereseaza caloriile, cu atat mai bine, mancati dupa pofta inimii.

1Edamame cu sare Maldon

Una din gustarile mele preferate, plina de proteine si savoare, sunt edamamele pastai cu sare maldon. Eu le cumpar congelate si le fac ultra rapid, fie la cuptorul cu microunde (5 minute) sau fierte in apa si apoi scurse și presărate cu sare de Maldon.

160 g (1 cana boabe, nu pastai) = 188 calorii

2Struguri congelati

Strugurii au zaharuri naturale, dar mai ales in zilele de vara sunt o gustare binevenita daca ii congelati. Eu fac asta si apoi ii iau la plaja: tin celelalte alimente reci si sunt un snack minunat si racoritor. Caloriile depind si de tipul de struguri folositi, de cat de dulci sunt, dar incercam aici o aproximare.

250 g struguri (aprox. 2 cani) = 167 calorii

3Iaurt cu capsuni

Ce gustare minunata e asta! Desigur ca puteti folosi orice fructe, insa cele de padure sunt cele mai prietenoase atunci cand suntem atenti la calorii. Ca sa nu mai vorbim de antioxidanti… Daca simtiti absolut nevoia sa aveti gust dulce in aceasta combinatie, puteti adauga putin eritritol, are zero calorii.

1 iaurt natural neindulcit 150 g + 200 g capsuni (aprox. 1 cana) = 154 calorii

4Mere cu unt de arahide

Nu poti sa nu iubesti combinatia de mar crocant si zemos cu unt de arahide dens si cremos. Nu poti. Insa untul de arahide este incarcat de calorii, asa ca trebuie sa fim atenti. Alegeti un unt facut in casa, sau unul cat mai natural, pentru a nu avea calorii adaugate.

1 mar de 100 g si 2 linguri de unt de arahide = 176 calorii

5Avocado cu nachos

Gustarea asta e la limita, dar asta pentru ca si avocado si nachos sunt bogati in calorii. Sfatul meu e sa cautati nachos facuti doar cu faina de porumb si fara alte adaosuri (branza, mixuri de uleiuri, arome etc.) si sa verificati eticheta pentru a va putea da seama cat puteti consuma. Avocado trebuie sa fie unul mediu. Il zdrobiti putin cu furculita, adaugati niste sare si o umbra de usturoi si gustarea e gata.

1/2 avocado (68 g) + 8-10 nachos (20 g) = 200 calorii

6Afine cu Babybel

Nu stiu daca stiti rotitele de branza Babybel. Se gasesc si in Romania, eu i le dau des ca snack copilului, pentru ca sunt portionate si ambalate numai bine pentru manutele lui.

1/2 cana afine + 2 bucati Babybel = 185 calorii

7Masline cu branza tare

Branza tare e calorica, aia e clar, da’ e si foarte buna. Parmezanul, pecorino, cheddar… toate sunt bune dar au undeva in jur de 400 cal/100 g.

1/4 cana masline (60 g) + cateva cuburi pecorino (30 g) = 200 calorii

8Morcovi cu cottage cheese (perle de branza)

Morcovii sunt mancarea de dieta prin excelenta. Legume sarmane in calorii dar ataaat de crocante si bune. De fiecare data cand ma apuca foamea seara tarziu, morcovii curatati sunt prima alegere spre care ma indrept. Mai merg si ardeii grasi sau rosiile cherry.

2 morcovi mici-medii (100 g) + 1/2 cutie cottage cheese (100g) = 139 calorii

9Fructe de padure

Nu in ultimul rand, fructele de padure. Nu uitati atunci cand va apuca o pofta infinita si incredibila de #cevabun sau #cevadulce, ca fructele de padure sunt intotdeauna o idee buna. Cand nu stiti pe ce sa puneti mana si intrati intr-un supermarket orbiti de foame, asta sa fie un default.

  • 1 cana capsuni taiate jumatati (150 g) = 49 calorii
  • 1 cana afine = 89 calorii
  • 1 cana zmeura (123 g) = 65 calorii
  • 1 cana mure (144 g) = 62 calorii

Peanuts!

10Ou fiert cu castravete

Stiti ca ador ouale din nenumarate motive, dar poate ca nu v-ati gandit niciodata ce gustare super proteica, satioasa si sanatoasa pot fi! Alaturati un castravete mediu, cu putina sare, si aveti o gustare delicioasa si hranitoare.

1 ou fiert + 1 castravete mediu = 185 calorii

11Năut picant-crocant

Nautul crocant e una din gustarile mele preferate! Reteta o gasiti aici, dar nu puteti manca portia intreaga, ci doar 1/3, pentru a va incadra in sub 200 calorii. Folositi de asemenea doar o lingura de ulei pentru a reduce aportul caloric.

90 g naut crocant = 160 calorii

Astea sunt doar cateva idei, asa ca va doresc rontaiala placuta si va invit sa imi spuneti daca aveti si alte combinatii in minte.

Love and healthy snacks!

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.