Nu v-am mai scris de ceva vreme, si nu pentru ca m-as fi oprit din mancat, nici vorba (like that’s ever possible, right, Cata?). Ci pentru ca ceva in mine s-a schimbat. Vreau demult sa povestim despre chestii serioase, dar nu prea-mi sta in fire. Imi petrec majoritatea timpului fiind o fantana de rasete si optimism, de glume, energie, dorinta de inspiratie si forta incat am uitat ca uneori mai am si ganduri serioase. Uneori ma mai gandesc la cine sunt eu si spre ce vreau sa ma indrept. Maine, in doua saptamani, in trei luni, in 20 ani. That’s not an easy question.
I love food. Dintotdeauna mi-a placut sa mananc mult, repede si gustos, in special carne. Multa carne, numai asta am mancat pana la 19 ani. Nu m-a dus pe un drum bun: m-am luptat tot liceul cu mult prea multe kilograme in plus, pe care n-am reusit sa le dau jos cu nicio dieta si, credeti-ma, am incercat cateva la viata mea. Am macat bine si-am mancat prost, am facut detoxifieri si-am mancat cartofi prajiti cu nemiluita, am testat o mie de plante si am dat rateuri epice in bucatarie, am mancat cel putin o tona de branza si m-am infometat cel putin doi ani, compusi din zile negre puse cap la cap, am crezut in oameni si cuvintele lor, apoi m-am razgandit si m-am intors la 180 grade. Nu cred ca le-am facut pe toate, dar le-am facut pe majoritatea.
Cand am pornit bloguletul veneam dupa o experienta in care mancatul nesanatos vegetarian ma aterizase direct intr-o anemie feripriva grava (pentru ca nu, carnea nu poate fi inlocuita cu rauri de branza si cartofi prajiti) si-mi propusesem sa demonstrez lumii intregi ca poti sa fii si gurmand si vegetarian, ca poti sa mananci sanatos fara sa omori pe nimeni, si in special pe tine insuti. Nu cred ca am reusit, pentru ca multe din retetele de pe blog au fost scrise de Andreea-etern-pofticioasa, de mintea mea de copil de 12 ani incantat de culori, creme, confetti si cupcakes. Nu cred ca am reusit sa va arat cat de important este sa ne iubim corpul, ci v-am aratat mai degraba cum sa ne pacalim gusturile, evitand alimente nocive (carnea) cu ajutorul altor alimente aproape la fel de nocive (prajeli, lactate in exces). Nu asta mi-am dorit cu adevarat, desi drumul pana aici a fost minunat datorita voua.
Anul asta insa trebuie sa fiu sincera cu mine, cu ceea ce simt inauntru, si trebuie sa fiu sincera si cu voi. Cand am anuntat schimbarea pe facebook, am primit tot felul de intrebari: raw? vegan? carne? Nu v-am raspuns acolo pentru ca raspunsul este: niciuna din variante. Nu cred in raw, nu cred in vegan, nu cred in omni.
In scurta mea experienta de viata am vazut cum fiecare generatie a avut miturile si credintele ei, s-a luat dupa zvonuri, tendinte si mode alimentare, asa cum au fost promovate ele de trendsetterii si cercetarile momentului. Am vazut omenirea trecand de la o extrema la alta, raspandind o mie de informatii, valuri de date din care nu-ti mai poti da seama unde este ADEVARUL. Asa ca, dragii mei, vestea mea cea mare este ca eu una m-am hotarat sa nu mai privesc in exterior cautand ajutorul, ci sa il caut inauntru. Mi-am adus aminte ca era o vreme cand corpul meu imi vorbea, imi dadea semnale foarte clare despre ce ii place si ce nu, si-mi spunea sa am mai mare incredere in el si in capacitatea lui de a se autovindeca decat in mintea mea nehotarata. Asta este vocea pe care eu o aud de acum.
Imediat dupa Craciunul de anul trecut, desi nu am exagerat absolut deloc cu mancarea, am simtit o nevoie foarte puternica de pauza si curatare. Am inceput sa mananc preponderent vegan, fara dulciuri si fara vreo nevoie de ele, cu muuulte fructe si sucuri naturale facute in casa. M-am simtit excelent si corpul deja a inceput sa-mi dea semne de bine. M-am imprietenit definitiv cu sucul de ghimbir, care baut dupa fiecare masa face minuni pentru digestie, si fara sa-mi dau seama am topit un kilogram care se pusese in plus in anul anterior ca urmare a dezmaturilor gastronomice la care am luat parte. Nu am renuntat la lactate sau oua, doar ca mai nou nu le mananc decat rar, in cantitati relativ reduse, atunci cand primesc semnale ca e nevoie de ele. Prin semnal inteleg o pofta relativ stringenta (am io convingerea asta ca organismul, prin poftele pe care le are, ne spune de fapt de ce e nevoie – a nu se confunda cu poftele pe care le are mintea!). Abordez fiecare fel de mancare din fata mea care a fost gatit corect ca pe un medicament, ca pe o binecuvantare, si astfel el devine mai gustos si mai atragator.
Nu ma vad renuntand definitiv la proteina lactata, si nu numai datorita povestii eterne de dragoste cu branza, ci pentru ca nu cred ca e necesar. Chiar si in Studiul China, cartea de capatai a multor vegani si raw vegani, este acceptat un procent de 10-20% proteina animala in alimentatie. De asemenea, am vazut multe povesti raw si vegan sfarsindu-se prost – NU datorita lipsei de grija, ci datorita faptului ca organismul nu si-a primit intreaga gama de nutrienti in lipsa suplimentelor alimentare. Desi folosesc cu drag superalimentele precum quinoa, chia, macca, spirulina, etc, vreau ca alimentatia mea sa se bazeze in principal pe produse ce provin din agricultura locala, vreau sa ma hraneasca pamantul care m-a facut. Decat un pumn de suplimente alimentare, mai bine o cana cu lapte. That is who I am.
Cand Ina m-a rugat sa scriu cateva retete pentru Pasi spre Eden cu mancare vegana, fara prajeli, fara prea mult zahar si cu ingrediente cat mai sanatoase, primul meu gand a fost: WTF?! Pai si io ce mai mananc? Fac pariu ca asta e si intrebarea voastra. Well, as it is, mi-am propus ca in articolele ce vor veni pe blog de acum incolo sa incerc sa raspund la intrebarea asta: se poate manca preponderent vegan, cat mai sanatos dar si foarte gustos din ingrediente provenite din agricultura locala, sau macar larg accesibile tuturor? Sper sa am pentru voi cat mai multe exemple pozitive, sa reusesc sa va inspir si sa mergem impreuna pe drumul asta al binelui si respectului fata de tot ce ne inconjoara. Sper sa-mi fiti alaturi si sa ma sustineti ca si pana acum.
Evident, asta nu inseamna ca nu vom mai calca prin balarii din cand in cand, pentru ca avem, nu-i asa, o marja de 10-20%, right? :) Oh, the evilness in me.
Spre final, as avea o rugaminte catre voi, prietenii mei care tineti diete. As vrea sa va rog sa renuntati la ele, nu va vor face mai fericiti, nu va vor schimba viata, si nu va vor scapa de kilogramele in plus decat temporar, timp in care subconstientul vostru se va incarca de frustrari si complexe, care vor refula cu furie nebanuita atunci cand nu veti fi atenti. Daca vreti o schimbare in viata voastra, trebuie sa va schimbati stilul de viata cu totul. Nu va mai pacaliti, nu mai ingrasati conturile celor care va vand produse si diete minune. Fiti inteligenti. Respectati-va corpul, ascultati-l, iar el va va rasplati inzecit. Daca aveti probleme de sanatate sau de greutate este cel mai probabil pentru ca nu stiti sa va hraniti, iar asta se poate schimba cu putina bunavointa, incredere si multa iubire. Toti facem greseli si mancam prostii, insa important e sa ne iubim suficient de mult incat sa ne iertam si ne acceptam asa cum suntem. It all starts in the head.
Si-acum, sa trecem la prima reteta din noua ordine mondiala auto-impusa, reteta ce a fost prezentata si in Pasi spre Eden si care sper sa va incante si pe voi la fel de mult ca pe mine. Se face repede, si nu trebuie sa renuntam la gustul bun si bogat, asa ca eu zic sa o notati si sa o tineti aproape in carnetelul cu secrete.
Ingrediente
- 1 conserva de naut fiert sau 240 g naut fiert
- 200 g spanac oparit si foarte bine scurs (sau de la congelator/din conserva)
- 4-5 linguri fulgi de drojdie inactiva
- 4 catei usturoi
- 1 legatura patrunjel
- 2 linguri ulei de masline
- 2 linguri fulgi de ovaz
- 1/2 lingurita chimion macinat
- 1/2 lingurita boia de ardei dulce/afumata
- sare si piper dupa gust
- chifle proaspete
- maioneza vegana (sau sos de caju si usturoi)
- ketchup de casa (sau rosii zdrobite cu piper si sare)
- salata verde, ruccola
- castraveti murati
Metoda
- In vasul unui robot turnam continutul conservei de naut impreuna cu lichidul aferent. Zdrobim usturoiul intr-o presa (astfel aroma se va imprastia mai bine) si il turnam peste naut impreuna cu restul ingredientelor, mai putin fulgii de ovaz. Mixam pana obtinem o pasta omogena, dar nu neaparat foarte fina.
- Adaugam fulgii de ovaz si amestecam bine cu o lingura.
- Intr-o tava intinsa, acoperita cu hartie de copt, formam burgerii: luam din compozitie asezam in tava cate o lingura-doua la distanta de minim 5 cm intre gramajoare (se vor mai intinde la copt), aplatizand cu dosul lingurii, in asa fel incat sa dam o forma rotunda asemanatoare burgerilor traditionali.
- Coacem la 160 C timp de 20 minute sau pana se patrund bine burgerii si devin putin aramii deasupra. Daca avem posibilitatea, ar fi bine ca ultimele 5 minute sa stea sub grill-ul incins, pentru un aspect mai placut.
- Lasam la racit, apoi ii ridicam cu ajutorul unei spatule si ii asezam intr-o chifla proaspata impreuna cu felii de rosie, salata verde, ruccola, maioneza vegana si ketchup de casa.
- Burgerii pot fi pusi in pungute sau caserole de plastic si congelati cu succes timp de cateva luni.
Ah, ma uit singura la poze si-mi ploua-n gura. I want that perfect first bite so badly.
Love and spinach burgers!
Te felicit si iti doresc mult succes in a realiza ceea ce ai scris aici. Din punctul meu de vedere sunt intr-u totul de acord si cam dupa aceleasi principii ma ghidez si eu. Sa vina totul din interior pentru ca nimeni nu iti poate spune ce e mai bine pentru tine decat organismul tau.
Bafta multa, Andreea!
Scumpa mea, noi sa fim sanatoase. Iti multumesc pentru sprijin si urari, voi incerca din toate puterile mele sa fiu si mai bine ;) Hugs!
Bravo Andie! Sunt total deacord see you tine ca se poate manca sanatos, local si de sezon fara prea multe eforturi! Trebuie numai sa iti doresti lucrul acesta! Si mie-mi ploua in gura la imbucatura ta perfecta de la final :D
Da, sunt chiar tare curioasa unde ma va duce experienta mea :) Te imbratisez si abia astept sa te revad!
Cat de bine inteleg indemnul tau de a nu mai tine diete… Cand ma dadeam jos din pat rostogolindu-ma, nu aveam niciun pic de vlaga in mine si vedeam totul in alb si negru, mi-am promis sa nu ma mai apuc vreodata de nicio dieta care promite marea cu sarea. De atunci a trecut aproape un an si sper sa continuu in acelasi ritm.
Ca si tine, imi dau seama de importanta de a-ti asculta corpul, numai ca mie, spre deosebire de tine (te felicit pentru asta!), nu imi iese deocamdata asa cum as vrea sa iasa. Mananc uneori in ciuda mea, stiu cand nu-mi place ceva si cand nu am nevoie de alimentul pe care sunt pe cale sa il ingurgit, dar deocamdata e dificil de gestionat nevoia aia compulsiva de a ma hrani chiar si cand nu am nevoie de hrana. Sunt pofticioasa, da! Citind, chiar recent, mi-am dat seama ca e vorba de un sistem de compensatie: mancam prea mult, prea irational, ca sa compensam un fel de gol interior.
Imi place remediul tau pentru digestie, cu ghimbir. O sa-l incerc si eu! :)
Ioana, that’s the point. Nu-mi iese intotdeauna. De fiecare data cand incerc sa-mi impun ceva fortat fac EXACT ce nu ar trebui sa fac. De fiecare data cand am fost “cuminte” o saptamana si am senzatia ca pot sa-mi permit sa mai scap prin lucerna, imi dau seama ca de fapt nu-mi permiteam, ca a fost o greseala care ma trage inapoi. Nu-i usor sa fii cine stii ca ar trebui sa fii, si calcam deseori stramb, insa ideea e sa avem rabdare cu noi insine si sa ne iertam. Sa ne eliberam de diete si sa adoptam stiluri de viata.
Nu esti singura care mananca chestii in ciuda propriului sine (ma face sa zambesc exprimarea, pentru ca asa e, asa facem). Am prietene care se lupta cu asta de mult timp. Nu sunt avizata sa-mi dau eu cu parerea referitor la cauze, dar cred ca si asta se poate controla daca ne apucam, cu mare seriozitate, sa ne punem intrebarile alea care ne sperie. Ne sperie pentru ca ne-ar putea dezvalui parti din noi cu care nu vrem sa ne confruntam sau cu care amanam confruntarea; ne sperie pentru ca stim ca, odata admise si constientizate, vom rezolva problemele astea. Nu ma intreba de unde atata atasament al nostru fata de lucrurile care ne fac rau, nu stiu ce sa-ti raspund. Stiu doar ca daca ai atins punctul ala in care nu mai vrei sa fii cine ai fost, totul e posibil.
Te imbratisez cu tot sufletul meu si-ti doresc sa gasesti in tine toata puterea de care ai nevoie, sa te iubesti mult si des! Bear hugs!
Se pare ca astazi este ziua schimbarilor, caci si eu am anuntat-o pe a mea. La fel ca si tine mi-am luat ragazul de a povesti cu corpul meu si sa ii ascult pasurile. Mi-a tot zis de ceva vreme ca nu e bine si ca se simte rau, dar eu nu si nu. Insa am hotarat sa zic stop si incet-incet sa las obiceiurile nesanatoase la o parte. Nu o sa imi fie usor, insa il am alaturi pe sotul meu care vrea si el sa ne schimbam putin alimentatia. Nu vreau sa fac totul acuma pe loc, cred ca nici nu ar fi indicat, dar pas cu pas stiu ca pot construi ceva. Dar sunt o mega pofticioasa si o sa fie greu sa lupt cu mine insami, dar stiu ca pot si stiu ca vreau!!
Interesant pontul cu sucul de ghimbir, musai sa il incerc si eu! si la fel si burger-ul. O zi frumoasa!
Asa e cel mai bine. Dupa cum vezi draga mea, nici eu nu m-am aruncat in chestii drastice, nu cred in schimbarile impuse cu forta. Sa vina asa, catinel, cu rabdare. Important e ca sunteti amandoi in asta si priviti in aceeasi directie, altfel ar fi fost mai grav daca ar fi trebuit sa te lupti cu partenerul.
Asta cu poftele poate fi tinuta sub control, daca te detasezi putin de mancare si-ti dai seama ca exact asta e: mancare, nothing more. Pe mine ma ajuta mult ziua de post negru saptamanala, atunci imi dau seama ca practic e totul in capul meu.
Sa auzim de bine si sa fiti sanatosi!
Draga Andie, te felicit din inima :) imi place asa mult ce ai scris si din proprie experienta stiu ca e foarte adevarat :)) cu cat facem mai multa pace cu inima noastra, raspunsurile incep sa apara, solutiile sunt uneori uimitor de simple…dar ce este cel mai important e ca noi sa fim in armonie cu noi insine, sa ne ascultam cu adevarat corpul si sa-l pretuim asa cum merita.
Mult succes Andie, te imbratisez cu drag!
Hello sufletico! Sa ne dea Dumnezeu putere sa dam inainte cu deciziile noastre bune si sa lasam obiceiurile proaste. Si sa fim sinceri cu noi insine. Te imbratisez!
Abia astept sa vad ce ne pregatesti! E exact ce aveam nevoie. Oricat de mult mi-ar placea quinoa si tot felul de alte chestii exotice, parca nu-mi place ideea de a manca ceva crescut atat de departe.
Eh, Ioana, si eu sunt curioasa sa vad ce o sa va pregatesc. Sincer, nu stiu daca voi fi in stare sa fac fata provocarii, dar cu siguranta voi incerca. Trebuie sa existe solutii, nu? Daca n-ar fi oamenii inconstienti ca mine, unde s-ar ajunge? Cu siguranta nu in America, nu pe Marte! :) Te pup.
Mult succes! Daca chifla o aveai integrala, ar fi fost si pentru mine mancarea perfecta. Sa nu te superi pe mine ca tot insist cu cerealele integrale, dar noi ne asemanam mult si tu treci acum prin ceva ce eu am simtit niste ani in urma. Asta nu inseamna ca eu sunt mai inteleapta, ci doar mai batrana ca tine! Sanatate sa avem!
Ha! Si mie mi-ar fi placut sa am o chifla integrala, dar deh, asa s-a nimerit. Voi incerca din ce in ce mai mult sa-mi fac painea mea :)
Draga mea, I salute you. Sa fii vegan, vegetarian sau sa urmezi alta dieta e destul de tricky. Marturisesc ca in toamna asta cand mi-am propus sa devin vegan si cat mai raw, m-am gandit doar la faptul ca o sa ma simt mai bine fara proteina animala (digestie, dispozitie, samd). And I did. E un fel de mancare dupa care nu te simti niciodata greu. Nu am fost niciodata fan lactate, oua , dulciuri sau prajeli si mi-au placut intotdeauna fructele si legumele- la nebunie chiar. In schimb nu stiam ca totusi suntem f atasati emotional de mancare, de aia am mancat ureche de porc cand s-a taiat porcul. Dar nimic altceva proteina animala vreo luna. Si totusi cum tu nu vezi nici un motiv la a renunta la branza samd, eu nu vad nici un motiv pt care nu as manca din cand in cand creveti, somon sau pastrav pe care ii ador. Si desi nu imi place branza sufleul meu de conopida si cus-cus a mers super cu niste gorgonzola topita. Problema e ca dupa atata “post”, organismul reactioneaza mult mai violent la satisfacerea acestor pofte. Si totusi ca sa fii vegan trebuie sa mananci responsabil, mie mi-e frica de lipsa de vitamina B12. Cateodata nu poftesc la nimic, am petrecut Craciunul cu cei din jurul meu infulecand sarmale si carnati si n-am simtit nimic. Crezi ca nimic nu te va dobori, si totusi cateodata poftesti intr-una la diverse. Intr-o saptamana am mancat in fiecare zi cate-o merdenea, altadata am trait 3 zile numai cu sucuri de fructe si legume si limonada.
Apropo de limonada, mie imi place toata pulpa de lamaie si cu ghimbir uscat facuta la blender, sa fie cu spuma :)
Cred ca ti-am ramas datoare cu reteta de maioneza vegana. E practic un sos de caju rehidratat, ulei, mustar si mult suc de lamaie, sa nu pice rau la fiere :)
See you on Fb pentru comentarii mai scurte :)
Da, fix asa patesc si eu. Cum citesc o carte sanatoasa, cum numai la cartofi prajiti sau cascaval pane ma gandesc :) Atasamentul emotional fata de mancare e mai puternic decat ne imaginam. Am o prietena care a si fost la psiholog pe aceasta tema, si tot n-a reusit sa rezolve. Pana la urma, ideea e sa nu ne fortam in comportamente contrare dorintelor noastre, pentru ca fructele interzise vor fi intotdeauna mult mai apetisante ca restul.
Motivul pentru care eu nu mananc carne nu are neaparat legatura cu efectele toxice dovedite asupra organismului, cat cu ideea ca violenta din carne se transpune, la nivel subtil si energetic, in toate fibrele corpului nostru. Iar eu refuz sa acumulez in mine toata violenta asta care lasa urme pe care nu le vedem cu ochii liberi, insa care sunt acolo si produc blocaje pe care nu ti le imaginezi. Cred ca daca ar fi fost strict o chestiune de dieta poate nu as fi fost asa stricta cu chestia asta.
Tocmai pentru ca nu sunt cel mai atent mancacios din lume nu sunt nici eu vegana, si mie mi-e frica de lipsa B-urilor, asa ca dupa cum ziceam si in articol prefer un pahar de lapte decat un pumn de suplimente.
O sa fac si eu maioneza ta vegana miss, si o sa te anunt. Deocamdata inca am un borcan din prima serie facuta de mine in frigi, asa ca va trebui sa mai astept.
See you here pentru comentarii super lungi, ca-mi place la nebunie sa stau de vb cu tine :*
Buna si adevarata decizia ta. Succes. Ma speriasem ca devii raw :P
Nici nautul ala nu e prea neaos. Poate mergea inlocuit cu niste fasole alba (din aia luata de la tarani) :D
Asa, asa, ia-ma la bani marunti. Noroc ca am apucat sa introduc si un “sau larg accesibile tuturor” atunci cand ma refeream la ingrediente, ca altfel cine stie ce mai pateam! :) Fasole cu spanac sa stii ca nu vreau sa incerc evar! :))
Succes!!!
Draga Andie, te regasesc dupa un an si acesta a fost primul articol pe care l-am citit. Empatizez cu gandurile tale de introspectie si ma bucur cand vad tot mai multi oameni “trezindu-se”. Nu la o realitate consensuala, ci la Adevar, care se afla in interior, in liniste, sub tone de lucruri insignifiante si-n spatele atator “voci ale cunoasterii”. Spun asta pentru ca gasesc de multe ori cuvintele ca fiind insuficiente pentru a-l descrie si deci, desi ar fi mult de dezbatut – adevarul e pentru fiecare pe limba lui. Dar insa, se simte.
(cu-o pofta de gatit, si de burger),
Salut luminoasele-ti ganduri!
Andrei, pf.. Daca as primi eu mesaje ca ale tale in fiecare zi.. Nu stiu cum sa-ti spun, dar asa m-ai uns pe suflet ca simt ca mi-ai dat “de mancare” pentru toata ziua, pentru toata saptamana! Daca ai un loc in care scrii, da-mi adresa, ma fac fan :)
Te imbratisez cu drag, si sa ne fie de bine!
Salut, Andreea! E primul articol pe care-l citesc pe blogul tău și trebuie să-ți spun că mi-a plăcut mult! Mi-a plăcut că ai scris ca de la „om obișnuit” la „om obișnuit”. Adică nu ai presupus că ești un zeu atotștiutor într-ale vegetarianismului, că ți-e poftă de prostii, că mănînci și cartofi prijiți, că toate lucrurile. În mare măsură mă regăsesc în povestioara ta, mai puțin faptul de a fi fost vreodată îndrăgostită de carne:) Cînd eram mică, eu îi dădeam fratelui meu toată carnea în schimbul cartofilor. Acum am 24 de ani și în 10 săptămîni voi naște. Habar nu am dacă e sau nu potrivit să mă gîndesc în momentul ăsta să devin vegetariană, sau să elimin măcar carnea de tot. Însă dacă tot s-au legat așa lucrurile și mi-a venit gîndul ăsta din nou (nu e prima oară) și de data asta mai am și un partener cu același gînd (domnul Soț) zic hai să o fac progresiv și să mă documentaz, ca să nu mai ajung iar la anemii și să mă pună nenea doctoru’ să mănînc ficat (bleah!) și ouă. Așa am ajuns aici! Sunt sigură că o să mă ajute mult ceea ce postezi și că o să învăț rețete minunate aici. :D Dacă ai vreun sfat pentru mine, aștept cu drag să mi-l împărtășești!
Bine te-am gasit draga mea Mihaela, sa-ti traiasca bebelul si sa va transformati curand intr-o familie mare si fericita :) Ce varsta frumoasa si ce ambitii minunate ai! Cum bine ai remarcat, eu nu am pretentia ca le stiu pe toate, ca-s perfecta sau ca am inventat roata, asa ca sfaturile mele sunt mai bine zis o impartasire a propriei experiente de viata, din care fiecare alege ce vrea.
In primul rand vreau sa-ti spun sa nu-ti fie frica sa fii mamica vegetariana sau vegana. Cunosc exemple de oameni minunati, gen Ina de la lifestyleblog.ro, care sunt vegani (si au fost si pe perioada sarcinii) si isi cresc copiii vegani intr-un mod extrem de sanatos si satisfacator. Deci e posibil.
Trebuie insa sa citesti mult si sa te informezi, sa stii ce alimente trebuie sa mananci, ce analize trebuie sa iti faci, ce trebuie sa eviti, ce si cand sa mananci. E atat de mult de povestit ca nu pot eu sa iti descriu aici tot ce as vrea, dar te-as sfatui sa frunzaresti, pe langa blogul Inei, si blogul Corneliei Marin. De acolo deja cred ca vei porni si spre mai multe resurse. Iti doresc mult curaj, si sa stii ca vegetarianismul asta nu e asa complicat cum pare. Te obisnuiesti foarte repede si ajungi sa descoperi o lume mult mai bogata decat stiai inainte. Te imbratisez cu drag, si daca ai intrebari specifice, indiferent daca au sau nu legatura cu ce-i pe blog, sa-mi scrii – o sa fac tot posibilul sa-ti raspund cat mai bine!
Multumesc pentru raspunsul tau, Andreea! O sa frunzaresc blogurile pe care mi le-ai recomandat si de asemenea multumesc si pentru incurajari!
Felicitari pentru modul de gandire/abordare (si pentru impartasirea see you cei din jur)! Alina
[…] Burgeri de spanac copți […]
[…] Burgerul copt al Andreei […]