Ischia. Mi s-a lipit insula asta de suflet ca dulceata de smochine de dinti. Nu e cel mai frumos loc de pe planeta, nu e nici macar cel mai frumos loc pe care l-am vazut in viata mea, insa e locul potrivit pentru visele mele in aceasta etapa a vietii pe care o traiesc. Insula asta, cu marea ei albastra si sarata, cu casele ei albe cu persiane mari si strazi neverosimil de inguste, cu fructe de cactus, lamai, rodii, mure si smochine, cu vii intinse ordonat pe dealurile abrupte, cu soarele care te toropeste la amiaza si mirosul sau de rosii si oregano, insula asta m-a acaparat, m-a vrajit, m-a castigat. Imi petrec zilele visand cu ochii deschisi, imaginandu-ma intr-una din casele batute de timp si vanturi, inconjurata de o gradina plina de rod si de o dulce abandonare, gatind, pozand, respirand, bucurandu-ma de liniste si de momentele de contemplare profunda si absoluta pe care numai apropierea de natura ti le poate da.
In ultimul timp ma simt atrasa de simplitate, de lucrurile modeste si totusi marete in umilinta lor. Inclinatia asta se manifesta si in bucatarie: nu ma mai impresioneaza retetele ultra-sofisticate, ci caut mai degraba combinatii ingenioase si impresionante prin … of, cum sa ocolesc cuvantul asta, n-am cum – simplitate. Am inceput sa pun accent pe calitatea ingredientelor, nu atat pe multitudinea sau raritatea lor, si cred ca asta nu e un lucru rau deloc. O portie de pasta ai pomodori (paste cu rosii) cu doar patru ingrediente mari si late, dar proaspete si savuroase, mi se pare de o mie de ori mai reusita decat o combinatie de salata de fite pe care as manca-o la un restaurant in Bucuresti. Nu ca salata n-ar fi buna, doar ca apetitul meu s-a mutat in alta zona.
Ischia e plina de ingrediente proaspete si retete sincere. Mi-am petrecut zilele aici culegand mure sau smochine de pe marginea drumului si asteptand sa se coaca rodiile si lamaile. Mi-am petrecut serile admirand apusuri nesfarsite de la fereastra chiliei mele sapate in stanca, la zeci de metri deasupra marii, ascultand melodiile dealurilor care cantau sub lumina fermecatoare a orei de aur. M-am plimbat pe carari inguste si abrupte de munte si am inotat cu pestii pe sub apa de cristal si, va spun, mi-am imaginat de o mie de ori ca o sa raman aici, intr-una din fermele semi-parasite si scorojite de soare, sa mananc numai busuioc, menta si rozmarin din gradina mea, sa-mi culeg rosiile raspandite printre butucii de vita de vie si sa descopar toata bogatia ascunsa in retetele pastrate in familiile ischiene. E foarte greu sa nu te indragostesti de locul asta.
Cat am fost aici mi-a fost extrem de usor sa uit de toti si toate. Nu mi-a pasat ca la munte nu am avut internet si nici macar semnal la telefon, m-am eliberat de toate grijile marelui oras si am simtit ca ma reintorc la viata simpla si frumoasa pe care ar trebui sa o traim. A fost pentru prima oara cand mi-am dorit atat de mult ca deconectarea asta de tehnologie si haosul vietii urbane sa dureze, sa nu se sfarseasca la intoarcerea mea acasa… Aici e greu sa-ti imaginezi boli, aici e greu sa fii agresiv si vesnic nemultumit, pentru ca aici natura te aduce cu picioarele pe pamant, iti umple plamanii cu oxigen si iti aduce aminte, implacabil, care sunt lucrurile importante in viata: un apus, un om cald langa tine si mancarea scaldata in mult ulei de masline :)
Mamma mia, cat ulei de masline am bagat in mine! Paste in ulei, vinete in ulei, pesto in ulei, anghinare in ulei, paine in ulei, totul o baie uriasa de ulei de masline incredibil de onctuos si aromat! Nu regret nimic! Am strans o gramada de retete spectaculoase, majoritatea vegane – ceva imi spune mie ca in saracia lucie din sudul Italiei veganismul era tare pretuit si ca oamenii astia au invatat sa faca din orice ingredient bici :)
Atat pentru azi. Vreau sa profit de ultimele zile de magie in locul asta binecuvantat, insa va promit ca nu va las fara retetele pe care le-am furat cu mare abilitate de la italieni binevoitori si nebanuitori :)
Love and sun-blessed lives!
Ce fotografii minunate! Ma bucur ca ai avut un concediu frumos. Trebuie sa ne vedem si noi intr-o zi pentru proiectul ala al meu, stii tu :)
Ah, ce-mi place! Foarte fain postul! Gata planificam o excursie la mare si la soare pe o insula uitată de lume! De fapt cred ca asta e visul tuturor sa-si găsească paradisul pierdut intr-o vacanța, departe de lumea dezlănțuita! Te pup mult
Atat de frumos! Mi-e dor! Visez cu ochii deschisi. Multumesc!
Breathless! Am privit cu nesat fiecare imagine… La vita e bella :)
Am inceput ziua cu o dimineata frumoasa odata ce am citit jurnalul tau de vacanta si am admirat Ischia in fotografiile tale. Te pup cu drag !
Superbe pozele! Abia astept urmatorul concediu fara acces la tehnologie, dar mai e pana acolo :D
Abia m am intors din vacanta, insa citind postul tau, mi s a facut dor de mare si mai ales de smochine.
Cat de frumos ai redat Ischia, Andie! Iar pozele sunt de vis! Multumesc pentru aceasta inspiratie!
este intr-adevar un Paradis pe Pamant
sper sa ma reintorc candva pe acele meleaguri :)
Nu e si nu pare cel mai frumos loc din lume, dar ar putea fi pus intr-o statistica, macar. Nu l-am vizitat, dar doar pozele pe care le-ai pus ma fac sa il consider o optiune de vacanta pentru anii ce vor urma. E o combinatie intre rustic, mediteranean si modern, lucru ce imi place enorm.
Incredibila locatia, rar vezi ceva atat de frumos si bine pus la punct. Si-au pastrat pe cat posibil structura cladirilor, acele culori vii chiar arata bine si parca imi si aduce aminte putin de Romania.