Oh well, tot eu trei luni mai tarziu. Poate va mai aduceti aminte cand vorbeam de noua mea dieta care nu da niciun rezultat? Ei bine, se pare ca m-am cam grabit. M-am tinut cu dintii de ea si, trei luni si doua enterocolite mai tarziu, am cu 6 7 kg mai putin. Adica exact cum a zis nenea gastroenterologul: in jur de 2 kg pe luna. Slabesc sanatos si fara sa numar calorii. Si, evident, fara sa renunt la branza veatza mea. Ce simplu suna, nu? Doar ca nu a fost deloc asa. Vreau sa va povestesc azi despre astea trei luni si ce am invatat din ele, plus sa raspund la intrebarea secolului: ce mananc cand nu mananc?
Ca un scurt reminder, dieta mea consta in a nu manca deloc sau aproape deloc carbohidrati simpli (paine, paste, faina, cartofi, orez, zahar, derivate), a evita prajelile si a nu manca dupa 18.00 seara. Mi-a placut pentru ca nu implica numarat de calorii si alte complicatii, precum alcatuirea de meniuri pe hartiuta, si pentru ca parea pretty straightforward. M-am apucat la 1 septembrie si primele (trei?) saptamani au fost CRUNTE.
Fratilor, in prima saptamana as fi mancat si pietre. Desi entuziasmul era umflat in mine ca pipota in cocos (exact!), nu am reusit sa tai din prima toti carbohidratii, asa ca am inceput cu genunchii usor flexati si mi-am dat voie sa mananc si o felie de paine la micul dejun. Seara cand ma apucau pandaliile aveam pregatite in frigider betisoare de morcovi si humus si cantitati nelimitate de ceai de plante (simplu, fara indulcitori). Asteptarile mele nu erau foarte mari, dar chiar si asa au fost strivite nemilos in primele saptamani cand acul cantarului nu se misca neam. In loc sa renunt, m-am plans pe blog, mi-am luat trei palme de inviorare si am continuat dieta resemnata, ca m-am gandit ca rau nu imi face. Pana la urma, ce-i rau in a renunta la calorii goale?
Primele semne ca se misca ceva vag au aparut spre sfarsitul primei luni, iar apoi slabitul a inceput sa se accelereze. In a doua luna am primit o nesperata mana de ajutor de la o enterocolita adusa acasa de fiu-meu, care ne-a facut pe toti blana de am crezut ca acolo ne e sfarsitul. Mama ce ne place la cresa. Cert e ca mi-am dat seama ca treaba merge si am apasat pe acceleratie pana la enterocolita-mononucleoza-bronsita vietii din care tocmai ne refacem acum si care mi-a mai dat un push de 1kg. Va spuneam cat ne place la cresa, nu?
La inceput imi planificam mesele (cat de cat) si gateam temeinic duminica. Gateam doua-trei feluri de mancare, din care unul era o supa serioasa, si faceam si meal prep pentru restul saptamanii (fierbeam quinoa sau hrisca pt salate rapide de seara, pre-spalam salata verde, taiam bete de legume si le pastram in frigider in apa, fierbeam naut pentru humus, taiam si curatam fructele pentru gustari, bagam o tava de legume simple la cuptor pentru supe creme sau salate etc). A contat mult sa am alimente “permise” foarte usor la indemana si sa golesc toate dulapurile de junk food tentant (adio snickers my love).
Sa nu va imaginati insa ca n-am mai pus gura pe niciun aliment interzis! Din contra, au fost situatii cand, cu toata dorinta de planificare, tot nu am putut evita proverbialul sandvis. Sau de ziua lui iubi si a lui Sami, cand nu am putut rezista propriului tiramisu. Dar nu imi pare deloc rau. Exceptiile astea nu se vad pe cantar – tocmai pentru ca-s rare – si ma lasa sa simt ca mai traiesc si eu viata asta, stiti ce zic?
Dar sa lasam vorba lunga si sa ne infigem cu pofta in intrebarea: ce mananc cand nu mamanc? Tot in afara de carbohidrati simpli nu prea spune mare branza, dar niste exemple de mese da. In general la micul dejun imi fac cate un platouas cu de toate: un oulet fiert (ce e aia omleta??), unu-doua feluri de branzica, un avocadut, un humusica sau o fasolica batuta, vreo doua trei cruditati (rosii, ardei, castraveti, ridichi, morcovi etc), un ceiut, o maslinuta, o atentie. Moartea pasiunii? Cred si io! Doar nu va imaginati ca slabitul e fun. Dupa trei luni de asa ceva, credeti-ma, NU VA MAI PASA ce mancati pentru ca oricum nu mai are sens.
La pranz mananc la cantina. O supa crema mai mult sau mai putin trista, un fel principal fara paste sau orez, dar de obicei cu cartofi sau cereale integrale, ca nu prea le poti evita aici (ex. chiftea de legume cu conopida pane si fasole verde sau musaca de linte sau legume in stil chinezesc etc), un bol cu orice salata in care n-au pus astia coriandru proaspat fmm, si un bol mare de fructe. Stiu ca fructele nu ar trebui mancate dupa masa, ca fermenteaza in stomac ca naiba, dar pana acum chestia asta m-a ajutat enorm sa nu ma infig in mousse-ul ala de ciocolata care ma sfideaza in fiecare zi din galantar, mai ales de cand nu mai suntem in a relationship. Tranzitez curand spre mutarea bolului cu fructe spre orizonturi mai calde, a se citi cu o ora inainte de masa sau doua dupa. Cand sunt acasa, pranzul inseamna de obicei o modesta mancare gatita, gen varza calita, mancare de mazare sau fasole in stil whatever. Cina e ceva splendid format din frunze si quinoa sau o alta forma de mic dejun reloaded. Uneori ma simt in forma si ma sparg in figuri cu fite gen “friptura de conopida pe pat de piure de cartofi dulci, conopida si pastarnac, cu seminte de pin, sos de iaurt, lamaie si usturoi si un ou ochi copt in tigaie si stropit cu patrunjel.” Ca mai jos. Da, am ajuns sa pun pe blog poze facute cu telefonul. Decadere totala. /facepalm
Dupa trei luni jumate de asa ceva, mi-au disparut bucuria-n viata si sterlicii din priviri? Oh da! Dar am the most amazing 19-year-old body in care ma simt fabulos? Hell yeah!
Ei hai, ca nu e dracul asa negru :) De fapt, mananc muuult mai bine (calitativ) decat inainte. Cantitatea de legume si fructe consumate a crescut substantial – aveam eu impresia ca mananc multe si inainte but man I was wrong, am redus vizibil si cantitatea de mancare pe care o bagam in mine, nu mai mananc zahar si derivate, aproape nu ma mai ating de alimente procesate, ce sa mai, victorie totala. Am devenit de asemenea mult mai constienta de caloriile pe care le au anumite tipuri de alimente care inainte mi se pareau inofensive, precum nucile sau fructele uscate (adio smoothies!) si mi-am dat seama ca cerealele la mic dejun, chiar si fara zahar, sunt moartea totala a dietei. Cred ca s-ar putea spune ca regimul meu e low carb, high fat, high protein, cu multe fructe si legume, da’ ce stiu eu despre nutritie?
De fapt, noua mea dieta nu mai e o dieta, e un stil de viata. M-am obisnuit, nu mai e un efort sa o tin. Am uneori nostalgia anumitor feluri de mancare, dar e totul la nivel emotional, nu fizic. Cum ziceam si mai sus, uneori mananc si chestii care nu-s pe lista buna, dar asta nu ma face sa vreau mai mult. E asa bine sa fii tu in putere in corpul tau incat mirajul unei doze de zahar nu scutura bucuria asta constanta de a intra din nou in hainele pe care le purtam la 20 ani. Fetele de aproape 40 stiu ce zic.
Cu aceasta incheiem buletinul de stiri si va dorim vizionare placuta in continuare, cu speranta ca ati reusit sa intelegeti ceva din lalaiala de mai sus. Pentru orice intrebari va stam la dispozitie pe adresa redactiei mai jos in comentarii.
PS Va intrebati probabil ce naiba e ala ou ochi copt in tigaie. Este un ou spart intr-o tigaie non-aderenta in care nu am pus ulei (sau am pus cat un bob de fasole) si gatit la foc mic cu capac. Am descoperit ca daca tigaia e buna oul nu se lipeste si se coace uniform datorita caldurii pastrate cu ajutorul capacului. You’re welcome.
PPS Pe final, cateva cuvinte de la autoare.
Mi-e dor sa scriu aici. Mi-e si mai dor de vremurile de inceput, cand scriam cu naivitate si pasiune despre calatoria descoperitului mancarii, cand oamenii erau altfel si reachul si traficul contau mai putin iar plasarea de produse era aproape inexistenta. Mi-e dor de vremurile cand bloggerii culinari ma inspirau si ma inflacarau si cand comentariile pe blog erau de fapt discutii cu substanta si prietenie. I’m a freakin’ dinosaur! Stiu ca nu ati mai ramas multi aici. Dar stiu si ca voi, cei care ati facut-o, sunteti cei care conteaza. That’s all I need.
Let’s make this fun again.
Love and diets!
<3
Andie, fiecare cuvintel l am savurat!
Sa ti fie bine!!
Ps.Si mie mi e dor de acele vremuri. Tare tare…
Ce gasca frumoasa eram! Mi-e dor de noi toti!
Ce articol haios. E o placere sa te citesc!
Daca te-am facut sa razi macar un pic mi-am atins scopul. Imbratisari!
???? cu sclipici
Primiti cu drag!
Savuroasa, ca intotdeauna. Mi-a fost dor… Multa sanatate, mai ales celui mic!
Multumim din suflet! Nici nu stii cata nevoie avem…
Sper ca te-ai intors pe bune, si nu e doar asa… ca sa ne amagesti ????
Nici n-am fost plecata, doar putin adormita si amortita. Ne intoarcem, mai incet, mai pe langa drum, pe langa gard… te pup!
Abia te-am descoperit .. ce bucurie !
Bucurie si aici!
Mulțumesc!
Nu stiu inca pentru ce, dar cu draaaaag!
Cu drag am citit articolul tau. Si cu interes. Si iar cu drag ca tare fain ai scris. Era fain inainte, e drept… dar ne schimbam. Mergem mai departe. Incepem sa avem alte valori. Cred ca in trecut aveam mai mult timp pentru a scrie. Si ne doream sa schimbam ceva in lume. Poate si acum mai vrem asta, insa prezentul isi spune cuvantul. Imi place prezentul tau. E cald, prietenos, firesc. Si eu ma lupt cu kilogramele in plus. Si mereu trebuie sa stau in garda. Si uneori parca obosesti… sau ramai fara inspiratie. Si parca nimic nu iti mai trebuie. Dar e musai sa mananci ceva. La toate astea se mai adauga si problemele sufletesti… Dar asa descoperim mai apoi ca avem puteri nebanuite si ca undeva, cineva, ne pregateste ceva mai frumos sau mai bun. Sau descoperim singuri asta. Revenind la articolul tau si la tine, te felicit pentru ca esti o fata tare faina. Asa cum te stiam de printre randuri. Si te felicit pt copilas. E un dar nepretuit. Sa va bucurati de toate clipele petrecute impreuna. Te imbratisez cu mult drag andie!
Corina, ce bucurie sa te regasesc aici!
Oh da. Gandul asta ca trebuie sa fii mereu in alerta cu privire la kilograme imi cam da fiori pe spate sincer. De asta incerc sa nu ma gandesc la toata abordarea asta ca la o dieta, ci ca la un stil de viata, ales asa cum am ales in trecut si vegetarianismul. Pana la urma, ai mare dreptate: e totul o chestiune de echilibru interior, de odihna, de putere, de circumstante… uneori depind de noi, alteori nu.
Multumesc de urari, adevarul e ca, desi am facut multe la viata mea, nimic nu se compara cu bucuria imensa adusa de copilul meu in lumea mea. Nu cred ca o pot explica si nu cred ca poate fi inteleasa de cineva care nu e parinte, eu una nu reuseam sa o inteleg inainte, ba chiar uneori mai dadeam si ochii peste cap cand auzeam baby talk. Cat te schimba viata! Si iata ca iara imi dovedesc ca cel mai bine e ca niciodata sa nu spui niciodata.
Stii, eu tot cred ca mai putem schimba lumea. Diferit fata de cum ne imaginam cand am inceput, dar inca o putem face. Si mie imi e dor de “vocea” ta scrisa pe blog, poate te gandesti sa te reintorci…
La suflet mi-a mers articolul asta. Mai ales ca și eu m-am tot luptat sa dau jos niște (multe) kg ramase după 2 sarcini. Și da, e bine sa ai corpul uneia de 20 de ani după ce ai sărit de 30. Rămâne de văzut dacă o sa fie același corp și la 40.
Si pe mine m-au ajutat doua enteroviroze (aduse tot de la grădiniță) sa mai scap de câte 1 kg, deci înțeleg cât de tare va place la creșă.
Multă sănătate și spor în toate.
Eu am aproape 40, deci se poate, nu? Stii, ma mai linisteste gandul ca nu sunt singura care trece prin toate astea :)
Ce articol frumos si haios!M-am amuzat pe cinste sa te citesc, cu toate ca abia astazi m-am abonat , te-am mai citit si inainte…si pot spune ca te-ai schimbat…in sensul bun (nu ca inainte nu te placeam) .E bine cand iti dai seama ca nu ai de demonstrat la nimeni, nimic si incepi sa te asculti cu adevarat, abia atunci incepe vindecarea.Sper sa ne mai auzim,,nu prea imi place sa comentez(fiecare cu pasarica lui).Te felicit din inima pentru ceea ce esti si indraznesti sa ne impartasesti si noua…si da, putem sa schimbam lumea chiar daca nu asa cum ne imaginam la inceput ci altfel, mai cu blandete.Multa sanatate si perseverenta!
Iulia, ma bucur ca ai iesit putin din anonimat si mi-ai comentat, pentru ca m-ai umplut de emotie. Si eu simt ca m-am schimbat, cam tot cum zici tu, doar ca nu ma asteptam sa “ma citeasca” cineva cu atata blandete si candoare. Sper mult sa imi mai scrii, poate in privat daca pe blog nu te simti comfortabil. Te imbratisez si iti doresc un an nou plin de echilibru si frumusete :)
Am citit articolul asta de 2 ori cand l-ai postat prima data si azi l-am cautat din nou :) Cautam inspiratie si voie buna si sfaturi no-nonsense. Stii ca te iubesc infinit si mi-e dor de tine. Ma bucur din suflet ca scrii mai des si ma tii si pe mine pe linia de plutire a mamelor noi, cu joburi, cu pasiuni si cu liniste in suflet. :*
Draga mea, trebuie sa strangem randurile si sa ne tinem tari, noi mamele astea proaspete :) Si mie imi e tare dor de tine… intre Grecia, Romanica si Belgia si doi copii, oare cand ne mai vedem noi?
Facem noi o vizita pe langa tine in 2019 ;) Am in plan un Amsterdam :p
Uh! Abia va astept!