Caserole ecologice si sanatoase pentru scoala si serviciu

2

In Belgia scoala a inceput de doua saptamani si, cum inceputul anului scolar se apropie si in Romania, m-am gandit sa va las aici o postare despre caserolele pe care le folosim noi pentru gustari si pachetele de la pranz. Principala mea preocupare este sa nu transportam sau tinem mancarea in plastic, chiar si cel etichetat “fara BPA.” Motivul este ca anumite substante (in special disruptori horomonali) care se gasesc in plastic se pot transfera in mancare si bauturi, mai ales daca incalzim mancarea (la microunde). 

De aceea, materialul meu preferat ramane inoxul: e sigur si usor. Dupa mai multe teste si incercari reusite si nereusite, iata preferatele mele (linkuri neafiliate, ca de obicei, daca va intereseaza produsul cautati in Google pt Romania si nu utati ca de obicei Amazon.de si .fr livreaza si in Romania. Datorita geolocalizarii, din pacate mie Google nu prea imi arata ce se gaseste sau nu acasa…):

1Blue Water Bento pentru gustari si mancare rece

De departe recipientele mele preferate: sunt din inox usor, de dimensiuni perfecte pentru mici gustari, dar si feluri principale, se baga la masina de spalat, iar capacul din silicon alimentar sigileaza perfect cutia astfel incat nu curge. E usor sa il impingi corect pe margini, in asa fel incat sigiliul sa fie eficient, dar la copiii foarte mici s-ar putea ca asta sa fie o problema, pentru ca ei de obicei nu au rabdarea sa verifice. Uneori Sami nu punea bine capacul dupa ce manca un fruct si ii mai curgea zeama prin ghiozdan, dar recunosc ca s-a intamplat rar si s-a invatat repede. In plus, se pot si baga unele in altele cand sunt curate, economisind spatiu. Le recomand din suflet.

2Primus sau Thermos pentru mancare calda

Primus si Thermos sunt marcile mele preferate, insa evident ca exista probabil si alte branduri la fel de eficiente. Noi avem termosul nostru de multi ani, merge integral (corp si capac) la masina de spalat vase si e extrem de eficient. Tine mancarea calda toata ziua, dar o pastreaza bine si pe cea rece daca e nevoie (salate de rosii, la voi ma uit!). ATENTIE! Inoxul nu se baga la microunde, asa ca mancarea trebuie incalzita separat in alt recipient si apoi bagata in termos. Insa pentru pranzul de la scoala asta mi se pare ideal, pentru ca oricum copilul meu nu ar avea unde si cum sa faca asta.

3Sticla de inox cu invelis de silicon antiderapant

Exista multe modele de sticle de inox, unele chiar care pastreaza continutul fierbinte sau rece. Acestea din urma sunt putin mai grele (sunt tot termosuri) si au o capacitate mai mica. Cum in Belgia nu prindem canicula in timpul anului scolar, noi folosim una simpla, cu invelis de silicon detasabil. De ce? Pentru ca experienta ne invata ca cei mici scapa, lovesc si trantesc aceste sticle, iar protectia de silicon le prelungeste viata si integritatea. Plus ca le face antiderapante, cu mai putin potential pentru accidente. 

Alte branduri care ne plac: Trixie si Zwilling

4Pungi Stasher pentru gustari si sandvisuri

Stiti ca sunt agent de vanzari Stasher neplatit si neafiliat, nu? :)) Radem, glumim, dar eu chiar ador pungile astea. E drept ca sunt scumpe, dar isi merita banii cu varf si indesat. Sigileaza etans, pot adaposti tot de la fructe la sandvisuri si se spala la masina de vase. In afara de pret eu nu le-am gasit niciun defect pana in prezent. 

5Beeswrap pentru sandvisuri

Ce geniala inventie asta: material textil imbracat in ceara de albine! Non toxic, cu elasticitate, poate inlocui cu mare succes folia alimentara pentru ca nu curge, ia forma alimentului si rezista asa. Se uzeaza in timp, mai ales daca e scos din frigider si il manipulam cu brutalitate. Experienta mea spune ca atunci cand vrem sa spalam, intindem si/sau reimpachetam textilele cu ceara de albine cel mai bine e sa le incalzim putin, fie in palme, fie sub jet de apa calduta. Asa isi vor recapata elasticitatea si vor dura mai mult. 

6Lingura de calatorie de la Mepal

Alta descoperire minunata. Motivul pentru care imi place atat de mult lingura asta nu e numai pentru ca se indoaie si se face mica, economisind spatiu. Nu. Ci pentru ca e depozitata intr-o cutiuta cu capac atasat (care nu se pierde), astfel incat se pastreaza curata inainte de folosire si se depoziteaza in ea murdara, dupa ce am mancat, astfel incat sa nu murdareasca rucsacul sau punga alimentara.

7Cutie pentru banane

Singurul element din plastic al intregii categorii e cutia de banane, pentru simplul motiv ca nu intra in contact direct cu interiorul fructului. E usoara si protejeaza bine mai ales bananele coapte. Am hotarat sa o cumpar dupa multiple accidente cu banane strivite in rucsac: nimanui nu-i place sa curete asta!

Evident ca pe toate e bine sa ne scriem numele, asa ca va recomand revolutionarul pix Totebo de la Ikea, care scrie cu alb pe orice suprafata si e total spalabil.

Desigur ca astea nu sunt singurele sau cele mai bune modalitati de a transporta mancarea, dar pentru noi s-au dovedit cele mai practice si eficiente. Voi ce mai folositi altceva? Lasati un sfat pentru comunitate in comentarii :)

Love and stainless steel!

 

2 COMMENTS

  1. Inoxul are crom. Ăsta nu poate intra în mâncare/ băutură?
    Eu am avut migrene 20 de ani, până am făcut o cură de dezintoxicare de metale grele. De atunci nu mă mai ating de nimic metalic.

    • Ana, pe scurt, inoxul nu are crom hexavalent. Nu stiu de vreun studiu care sa arate in vreun fel intoxicarea cu metale grele in urma folosirii inoxului, dar nici nu sunt specialist. In acest moment, comunitatea stiintifica il considera extrem de sigur pentru uz alimentar.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.