Placinta de primavara cu doua tipuri de soia si un concurs Inedit!

24

Va aduceti aminte de placinta de iarna pe care multi dintre voi ati fi vrut sa o vedeti si in varianta vegana? La momentul respectiv nu-mi imaginam cum s-ar fi putut face, insa intre timp multe s-au schimbat si multe am descoperit. Daca echipa Inedit nu m-ar fi provocat sa gatesc ceva funky fresh cu produsele lor nu cred ca mi-ar fi trecut prin cap sa fac… placinta de primavara cu doua tipuri de soia, cu optiune vegana! Da, se poate!

DSC_0120-copy

Dupa cum va spuneam, toata aventura asta a pornit de la faptul ca Inedit m-a procopsit cu un cos minunat plin cu produse de soia nemodificata genetic pe care eu sa le testez si cu care sa creez. Marturisesc ca habar nu aveam ca produc si sosuri de rosii si zacusca, dar am ramas incantata sa vad ca lista de ingrediente e mica si prietenoasa, ca de altfel toate produsele din gama, fara porcarii adaugate care sa ma faca sa o iau la fuga. Bine, mi-am zis eu, dar ce sa pregatesc eu, special si plin de inspiratie? Pentru ca, dragii mei prieteni bloggeri, nu am apucat sa va zic inca, dar reteta mea de azi are scopul de a va provoca si pe voi sa gatiti ceva gustos, apetisant si sanatos cu produse Inedit.  Si nu degeaba :) Inedit a pregatit trei cosuri bogate cu produse de tot felul, intocmai ca si al meu, care vor merge catre aceia dintre voi care ma vor impresiona cel mai mult cu o reteta care sa includa unul sau mai multe produse Inedit. Daca acceptati provocarea noastra, astept sa va inscrieti reteta aici pe blogulet, lasand un comentariu la aceasta postare cu link-ul retetei voastre pana in data de 3 iunie 2013. Eu una abia astept sa vad ce o sa faceti! Let the games begin!

cos pateuri sosuri

Revenind la placinta noastra, ce va pot spune e ca nu stiu de ce am asteptat pana acum sa o fac. Ba da, stiu, habar nu aveam ca soia + sos de rosii = love. A iesit atat de hranitoare, satioasa si aromata incat se va inscrie pe lista mea de preparate on heavy rotation. Ce mi-a placut cel mai mult a fost textura, pentru ca, ce sa mai incoace si-ncolo, soia expandata imita bine carnea iar memoria afectiva inca functioneaza, chiar daca au trecut mai bine de 13 ani de cand n-am mai pus gura pe porc. Chiar vorbeam zilele trecute cu o prietena care mananca vegetarian de cateva luni si care, cumva, se simtea vinovata ca pofteste la carne. Pai fratilor, voi credeti ca daca imi e foame si miroase a pulpe prajite mie nu-mi ploua in gura?! Fals! Normal ca foamea ma face sa simt pofta, pentru ca din pacate am mancat multa carne in copilarie si adolescenta si gustul a fost pervertit; insa asta nu inseamna ca ma si apuc sa mananc, mai ales cand exista atatea alternative de o mie de ori mai sanatoase. Pe scurt: e normal sa va fie pofta, nu va simtiti aiurea, dar tineti bine de alegerile voastre pentru ca exista alternative excelente pentru carne.

pie1 pie5

Revenind la soia noastra, ce trebuie sa retineti e ca soia nu are propriul gust si ca atunci cand o pregatiti trebuie sa va asigurati ca o condimentati bine, in functie de preferintele voastre. Ceea ce e foarte misto si versatil, pentru ca ii puteti da exact gustul pe care il vreti voi. La texturatul de soia (soia expandata), lucrurile sunt si mai clare: trebuie stoarsa foarte bine de apa si gatita intr-un sos aromat, astfel incat sa absoarba gustul bun.  Acum ca am lamurit asta, sa trecem la reteta.

Placinta de primavara cu doua tipuri de soia

Placinta de primavara cu doua tipuri de soia

Ingrediente

    Pentru aluatul vegan
  • 150 g faina alba 650
  • 150 g faina integrala
  • 1 praf sare
  • 150 g unt de cocos
  • 5 linguri apa rece din frigider
  • 1 lingura ierburi uscate de Provence
  • Pentru umplutura
  • 100 g soia granule Inedit (1 punga)
  • 100 g soia cubulete Inedit (1 punga)
  • 1 sticla sos de rosii cu busuioc Inedit (200 g)
  • 1 sticla sos de rosii Napoletan Inedit (200 g)
  • 1 cana lapte de soia Inedit
  • 4 ciuperci mari
  • 12 verze de Bruxelles
  • 4 buchetele de broccoli
  • 2 fire ceapa verde
  • 2 fire usturoi verde
  • 2 linguri varza maruntita
  • 1 legatura de patrunjel
  • ½ legatura de leustean
  • 1 lingura tarhon uscat (sau ½ legatura mica frunze tarhon proaspat)
  • ½ lingura oregano uscat
  • Sare si piper dupa gust
  • Optional – 150 g branza feta

Metoda

  1. In primul rand ne ocupam de soia, care inainte de folosire trebuie fiarta, respectiv hidratata. Am ales sa folosesc doua tipuri diferite de soia tocmai pentru textura: cea granule se va amesteca cu sosul si il va ingrosa, iar cea cubulete va da senzatia existentei bucatilor de carne in compozitie. Soia granule se lasa la hidratat intr-un castron mare cu apa calda (cu apa cam de doua ori volumul ei) iar soia cubulete se fierbe 15 minute in apa cu sare. Dupa hidratare/fierbere, soia se toarna intr-o sita si se scurge bine de apa, prin presarea cu o lingura.
  2. Aluatul vegan stiti cum se face: in robotul cu lama S se pune faina, sarea si untul de cocos plus ierburile de Provence si se mixeaza pana capata aspect de frimituri. Se adauga apa rece din frigider si se mai mixeaza putin, pana incepe sa se adune aluatul. Se ia cu mainile si se formeaza o bila de aluat care se inveleste in folie alimentara si se da la frigider 15 minute.
  3. Fiind cald afara, aluatul vegan se lucreaza mai greu si e mai casant. Dupa 15 min de odihna la frigider, se ia ¾ din cantitatea de aluat si se intinde cu sucitorul in forma rotunda, pe o plansa de silicon. Se aseaza apoi in tava ceramica de tarta prin rasucirea plansei de silicon sau prin rularea aluatului pe sucitor. Se va rupe oricum, e foarte fraged, insa in acest caz lucrati cu mainile si lipiti-l sau intindeti-l asa, direct in tava, va fi foarte ascultator. Dupa ce captusim peretii vasului cu aluat, il intepam cu furculita si il dam la congelator pana pregatim umplutura.
  4. Umplutura se pregateste cel mai simplu: intr-un castron mare punem sosurile de rosii, laptele de soia, soia scursa, verdeturile tocate, condimentele, ciupercile taiate felii si broccoli si varza de Bruxelles (acestea doua din urma fiind fierte 10 minute in prealabil). Eu recunosc ca am pus si cele 150 g feta in compozitie, dar branza poate fi omisa. Se amesteca bine si apoi se toarna in vasul cu aluat scos din congelator.
  5. Luam restul de aluat din frigider si il intindem in forma rotunda pentru a crea un „capac” pentru placinta, care se lipeste bine de aluatul din baza tartei. Se inteapa capacul cu o furculita si apoi se da la cuptorul preincalzit la 200 C timp de aproximativ o ora.
https://www.andie.ro/2013/05/20/placinta-de-primavara-cu-doua-tipuri-de-soia-si-un-concurs-inedit/

pie4 DSC_0153-copy DSC_0155-copy pie43 DSC_0143-copy

Bai, nu va mai spun de gust ca ziceti ca exagerez, dar… m-a terminat. O fi fost de la sosul de rosii, habar n-am, cert e ca m-a dat cu toate rotile in sus, ceea ce nu te-ai astepta de la o placinta aproape vegana. Ca sa nu mai zic ca a fost intr-adevar foarte hranitoare. Cu siguranta voi mai experimenta si alte variatiuni pe tema, io atata va zic, si va astept cu drag inscrierile la concurs.

Love and soy!

***

LATER UPDATE – CASTIGATORII CONCURSULUI INEDIT

Dragii mei, dupa mari zbateri si zbucium a venit si marele moment al anuntarii castigatorilor concursului Inedit. De fapt, mai bine zis, al castigatoarelor :) Inutil sa va spun cat de greu mi-a fost – daca va uitati pe retetele trimise (pentru care va multumesc tare mult fetele!) o sa vedeti varietate, creativitate, atentie, gust, combinatii minunate! Practic, toate retetele m-au impresionat, asa ca criteriile de departajare au fost foarte, foarte fine. Sa ma iertati ca nu v-am putut da premiu tuturor, in inima mea asa as fi vrut :)

Acestea fiind zise, am onoarea sa trimit trei cosuri mari cu produse INEDIT catre (in ordine alfabetica):

1. Andreea

2. Carmen

3. Daciana

Multumesc inca o data tuturor participantelor – stiu ca unii oameni zic doar asa sa zica, insa pentru mine a insemnat mult fiecare reteta trimisa. Apreciez timpul si efortul vostru si sper sa am pe viitor ocazia de a va rasplati pentru tot.

Cu drag, lots of love to y’all!

Andie

 

 

Aboneaza-te si primesti gratuit:

- un eBook cu 20 retete vegetariene delicioase + un ghid complet de planificare a meniului saptamanal
- un digest saptamanal cu toate retetele si articolele publicate, astfel incat sa afli toate noutatile fara a-ti incarca prea mult inboxul.

SHARE

24 COMMENTS

    • Wow cat de tare! Nu numai ca-mi place foarte mult reteta, dar platingul e foarte misto! Sa stii ca ma bucur mult sa mai descopar un blog veggie, felicitari pentru toata munca depusa acolo si ma bucur mult ca mi-ai scris si ti-ai luat din timp sa gatesti pentru concursul nostru. Te pup si mult succes!

  1. Andie, iti multumesc mult de aprecieri (si de-aici si de pe blogul meu). Cat ma bucur sa aud ca ti-a placut reteta mea! :) Onoarea e de partea mea, ca pot participa la concursul tau.
    Pupici si spor in toate!

  2. Nu am crezut ca o sa ma inscriu vreodata la un astfel de concurs insa in urma schimbarilor din viata mea imi doresc si eu un pachet misto de la tine!
    Revin cu reteta!
    ( casuta ta e foarte cool! Nu cred ca ti-am mai scris aici!)
    Hugs!

    • Abia astept si ma bucur ca te-ai decis asa! It’s about phun and creativity :) Cand mai vii la Bucu te astept prin casuta mea, care e o casuta normala, nu e cine stie ce cool, o sa vezi. Trebuie sa povestim mai mult despre schimbarile din viata ta face to face :*

      • Ah nu m-am decis din proprie initiativa ci asa s-a impus si e ultramegagreu, insa sper sa supravietuiesc si sa fie bine pana la final totul.
        Daca planul functioneaza vin la sfarsitul anului sa ma vad cu tine si cu Catalina ( sa ma pozeze ;) ).
        Abia astept sa reintru in bucatarie si sa vad ce iese din nebunia asta numita soia.

    • Daciana, speri? Pai cum sa nu-mi placa draga mea? Ce ai facut tu aici e maiestrie… Imi place nespus, nespus!

LEAVE A REPLY